G4Media.ro

Deputatul PNL Timiş, Ben Oni Ardelean, internat cu Covid la Spitalul de…

Deputatul PNL Timiş, Ben Oni Ardelean, internat cu Covid la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”

Deputatul PNL Timiş, Ben Oni Ardelean, a anunţat, luni, că este internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, confirmat cu COVID, după ce a avut semne clare ale bolii.

„De ieri (duminică, n.r.), mă aflu internat la Spitalul Victor Babeş Timişoara, după ce, cu o seară înainte, am prezentat simptome clare de infecţie cu coronavirus. În prezent, starea mea de sănătate este stabilă, mă simt mult mai bine, cadrele medicale dând dovadă de un profesionalism şi o dăruire pentru pacienţi, greu de înţeles dinafara spitalului. Menţionez faptul că în toată perioada de campanie electorală, la puţinele întâlniri avute, m-am protejat, atât eu cât şi ceilalţi participanţi, însă inevitabilul s-a produs, din păcate. Vom ţine legătura în ultima săptămână de campanie, aici, în mediul online, unde am timp să comunic mai des acum”, a scris Ben Oni Ardelean, pe Facebook.

Deputatul le-a mulţumit tuturor cadrelor medicale şi personalului auxiliar din spital, care sunt lângă lângă pacienţi nonstop.

„Aveţi grijă de dumneavoastră, protejaţi-vă cât de mult posibil, fiţi optimişti şi nu vă pierdeţi credinţa în Dumnezeu! Împreună vom trece şi peste această încercare”, a mai transmis parlamentarul PNL Timiş.

Sursa Foto: Facebook/ Ben Oni Ardelean

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Pai de ce te-ai mai protejat gustere daca era inevitabil (dupa cum zici)?

    • Cu singuranta s-a protejat la adunările crestine la care a participat. Oamenii din guvern si membri PNL ar trebuie sa isi dea demisia cand se imbolnavesc….arata ca nu respecta masurile impuse chiar de ei.

  2. „Împreună vom trece şi peste această încercare” – eu nu inteleg cum pot politicienii sa declare asa ceva. Am vazut la toti care s-au imbolnavit. Cum trecem impreuna peste asta? Avem parte de acelasi tratament si de aceleasi locuri in spitale?

  3. Ben Oni e prenumele Benoni coametizat?

  4. „…am prezentat simptome,…, starea mea de sănătate este stabilă, mă simt mult mai bine…”

    Vorba Danei Budeanu – un fătălău!
    Ce cauți mă in spital pe locul unuia care nu mai poate sa respire???

  5. Ben este fiul lui Ion Ardelean, membru infocat PRM in anii 2000-2010 in organizatia jud. Hunedoara, condusa la acea vreme de Avram Costel. Tatal lui Ben s-a remarcat prin faptul ca a facut tot posibilul (relatii, bani etc) pt ca fiul sau sa parvina. Odrasla este mandria familuei.

  6. Asta a avut covid cică, dar amanta nu. Aia venea toata ziua la locul de munca. Cine il mai crede pe gelatul asta?