G4Media.ro

Deputatul PSD Marius Budăi: ”Nu renunțăm la majorările veniturilor. Noi avem soluția,…

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul PSD Marius Budăi: ”Nu renunțăm la majorările veniturilor. Noi avem soluția, după întâlnirea finanțiștilor veți afla și sursa de finanțare”

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, joi, la ieșirea de la discuțiile cu PNL pe tema creșterii pensiilor, alocațiilor și salariilor că social-democrații au o soluție care va fi prezentată după discuția cu finanțiștii celor două partide.

Budăi a mai spus că PSD nu va renunța la majorarea veniturilor, iar procentul de creștere a pensiilor pe care social-democrații îl susțin este de 11%, pentru ”a apăra puterea de cumpărare” a seniorilor.

Deputatul PSD a spus că împreună cu liberalii au ajuns la un acord:

  • ”Am ajuns de acord că trebuie să majorăm pensiile și salariile oamenilor. Urmează întâlnire pentru impactul bugetar. Noi am propus 11%, am justificat de ce, am făcut acel calcul cu inflația. Noi avem soluția, sursa, dar după întâlnirea finanțiștilor din PSD și PNL veți afla și sursa de finanțare. PSD nu renunță la aceste majorări. Noi vom arăta că sunt soluții. Concluzia a fost că vor urma discuțiile cu finanțiștii după care discuția politică și veți afla. Procentul pentru pensii e între 6 și 12%, noi am justificat de ce am venit cu 11% și nu este pentru a-i îmbogăți pe părinții și bunicii noștri, ci pentru a-i apăra cât de cât de creșterile din ultima vreme. Trebuie să înțelegeți că nu sunt majorări pe care PSD le dorește de dragul de a le dori. Vedem cu toții când mergem la piață, când ne vin facturile de probleme sunt”, a declarat Marius Budăi după întâlnirea cu PNL.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Si daca sursa aia minune nu se adevereste veniti cu ce aveti prin buzunare sau mariti taxele? Sau mai ardeti inca un imprumut extern? Vindeti romexpo 500 milioane euro cumva sau il dati moka?🤔
    La cati prosti sunt cu drept de vot mai furati inca o runda 🤣

  2. asteptam solutia miraculoasa .

    • nu exista. alte indatorari. dupa ce tipau ca deja citu ne-a indatorat.

    • Hai, ca e deja evident. Pilonul 2. Stau acolo peste 80 miliarde de lei la care au salivat indelung PSDistii. Bun, banii pe care ii poti stoarce sunt mai putini, pentru ca presupune sa vinzi sau rascumperi la bursa cantitati imense de actiuni si obligatiuni, ceea ce ar duce la scaderea masiva a cotatiilor. Dar nu se impiedica ei de maruntisuri din astea gen bursa si investitii, important pentru ei e sa aiba bani de pifat pana la urmatoarele alegeri.

  3. din redeventele penru exploatarea gazului natural din Marea Neagra

    • lol. ce, ala e tiparnita de bani? ai idee ce s-a negociat?

    • Stai linistit. Pana incepe extractia acolo il scot turcii si rusii pe partea cealalta.
      In plus e nevoie de miliarde investite in sistemele de extractie. N-ai sa vazi.

  4. Cresterea impozitelor pe proprietati, asta-i solutia …
    Astia au girat creditele externe cu proprietatile romanilor si cu terenul, padurile si resursele naturale ale tarii !

    Asta-i solutia, romania nu mai exista! E a altora, i-am vazut la Sighet cu totii!

  5. Psd a pornit tiparnita.

  6. O sa aflam sursa de finantare. Pe pielea noastra ca de obicei

  7. De cate ori zic parlamentari la ceva nu, de atâtea ori ii da. Nu ne vom alia cu PSD, surpriza sau aliat, nu va fi valul 4 la fel de rău ca celelalte, ii mai rău, vom mări pensile, nu le-au mărit vom desființa secția specială sij, nu sa desființat … Concluzie, când zic da ii nu și când zic nu ii da.

  8. Budai asta a facut o facultate la Spiru Haret la 40 de ani. Pana atunci a fost sofer la DGASPC Botosani. Astia hotarasca ce fac cu bugetul tarii, la care niste fraieri ca noi platesc. Nu-i asa ca traim frumos im Romania?

  9. Adevăru-i că PESEDE a găsit tot timpul cu mare ușurință surse de finanțare pt. salariile mărite ale bugetarilor ďin administrație și pensii: ÎMPRUMUTURI BANCARE EXTERNE !