Deputatul USR Cristian Seidler a cerut dezbaterea abrogării pensiilor speciale fără raportul comisiei de specialitate, dar solicitarea sa a fost respinsă
Deputatul Cristian Seidler a solicitat miercuri, în plen, ca proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale iniţiat de USR să fie dezbătut fără raportul Comisiei de muncă, cererea fiind respinsă în urma consultării liderilor grupurilor parlamentare, transmite Agerpres.
Seidler a precizat că termenul pentru depunerea raportului comisiei de specialitate a trecut şi este necesară dezbaterea proiectului în plen. „Aveţi ocazia să spuneţi dacă vreţi sau nu pensii speciale”, le-a transmis el deputaţilor.
În urma consultării liderilor grupurilor parlamentare, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a anunţat că proiectul se va dezbate atunci când va exista raport din partea comisiei de specialitate şi un punct de vedere din partea Guvernului.
Marţi, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a început dezbaterile asupra a două proiecte de lege privind eliminarea pensiilor speciale, iniţiate de PNL şi, respectiv, USR, reprezentanţii mai multor sindicate şi asociaţii solicitând respingerea actelor normative.
După două ore de dezbateri, s-a hotărât amânarea luării unei decizii, la propunerea preşedintelui comisiei, social-democratul Adrian Solomon, pentru a aştepta punctul de vedere din partea Guvernului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii