G4Media.ro

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus plângere la DNA împotriva ministrului Rafila

Foto: Inquam Photos/ Liviu Florin Albei

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus plângere la DNA împotriva ministrului Rafila

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a înregistrat, miercuri dimineaţa, o plângere la DNA împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, transmite Uniunea Salvaţi România, citată de Agerpres.

Ungureanu, care este şi vicepreşedinte al comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, a anunţat într-o postare pe Facebook depunerea plângerii penale împotriva lui Alexandru Rafila, dar şi a unor funcţionari din Ministerul Sănătăţii, pentru că, „în ciuda avertismentelor oficiale, acesta refuză să respecte legile” emise de Parlament.

„Dacă ar fi făcut norme la Legea 3/2021 iniţiată de Tudor Pop, Adrian Wiener şi subsemnatul, care se referă la combaterea infecţiilor nosocomiale, Rafila şi alţi funcţionari din ministere, ar fi prevenit zeci de morţi evitabile! Voi invoca în plângere şi încălcarea articolul 297 din Codul Penal. Rafila nu doar trebuie să plece din fruntea Ministerului Sănătăţii, ci trebuie să răspundă pentru lenea penală, pentru contractul de consultanţă de 21 de milioane de euro cu OMS şi pentru deplasările de lux în Cuba sau Israel”, a scris Emanuel Ungureanu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Doamne ajuta! Sa fie cu noroc!

    • Să te ții acuma câte postări de-ale orcilor pesedaci te vor face cu ou și oțet.

    • Sa facă și împotriva fostului ministru al sănătății ioana mihăilă, pentru a justifica imensa cantitate de vaccinuri achiziționată doar pentru a fi aruncata la gunoi. Sa fie și asta cu noroc!

  2. Puneti ANI pe el sa vada de unde are averea aia.😁

  3. Ungureanu este doar un circar, un impostor ieftin. Zilele trecute declara la Latrina 3, de fata cu mare experta in energie si biodiversitate, Budeanu, ca a gresit cand a semnat sesizarea de neconstitutionalitate la legea anti-natura. Ba baiatule, sanatatea oamenilor depinde de sanatatea mediului. Nu poti sa militezi pentru sanatatea oamenilor si in paralel pentru distrugerea mediului inconjurator. Esti un impostor.

  4. Poate fi Ungureanu ca doctrina, USRist, AURist, PMPist, PSD ist, chiar si circar , dar spune multe adevaruri .
    Pt ca Rafila se identifica cu ideologia PSD, si pt care cetateanul ar trebui sa se intrebe macar de acum, ce a cautat si cauta dl Streinu Cercel in parlament ?
    Pt ca a facut bine si legal in perioada pandemica si antepandemica ?
    Sau pt pastrarea la gheata a propunerii a reprezentantului PSD – Dl Cercel -, ca persoanele peste o anumita varsta (seniorii , parintii si bunicii nostri, cum spune Budai si Ciolacu !!!!!), sa fie dusi in asezaminte speciale ( propunere de trista amintire in istoria omenirii).

  5. Vor să se rostogolească la deal,dar se duc tot la vale.