
Deputatul USR Ionuț Moșteanu, despre scoaterea de pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a unui proiect privind articolele pirotehnice care ar favoriza un afacerist controversat, rudă cu liderul AUR: Care a fost înțelegerea PSD și PNL cu Simion ca să îi mai țină proiectul lui cumătru în viață?
Ionuț Moșteanu susține într-o postare pe Facebook că un proiect de lege privind articolele pirotehnice, care primise raport de respingere, a fost scos de pe ordinea de zi la propunerea AUR, iar PSD și PNL ar fi votat favorabil.
„Încă una de azi.
În Biroul Permanent s-a aprobat ordinea de zi pentru plenul de săptămâna viitoare. Puterea a decis că o să dezbatem proiecte care au raport de respingere. Printre ele era și proiectul PLX 181/2022 privind articolele pirotehnice, cu raport de respingere.
Și în Comitetul Liderilor, Enache de la AUR a propus să fie scos de pe ordinea de zi, să nu mai fie respins de Parlament săptămâna viitoare și să vezi surpriză, PNL și PSD au votat repede pentru scoaterea de pe ordinea de zi, chestie care se întâmplă foarte rar.
Acum să vedeți poveste – proiectul ăsta (link mai jos) e cadoul lui George Simion pentru cumătrul lui, ”regele artificiilor” – a făcut Simion proiect cu dedicație care zice că artificiile pot fi depozitate doar în depozite de minim 1.500 de metri pătrați. Că era doar un depozit așa mare cu toate avizele pentru articole pirotehnice – ați ghicit, al cumătrului. Dacă ai 1.400 de metri pătrați, să nu mai poți depozita artificii. Smart, nu?
Acum, lăsând la o parte ingineria lui Simion, întrebarea mai importantă e – care a fost înțelegerea PSD și PNL cu Simion ca să îi mai țină proiectul lui cumătru în viață?”, susține deputatul USR Ionuț Moșteanu.
Context
Afaceristul Dan Pintilie deține cea mai mare firmă de articole pirotehnice din România și conduce Asociația Importatorilor și Comercianților de Obiecte Pirotehnice din România, iar George Simion, liderul AUR, este nașul său de botez, potrivit stiripesurse.ro.
Dan Pintilie a fost reținut la finele anului 2022, alături de fratele său, cei doi fiind acuzați de evaziune fiscală.
Potrivit anchetatorilor, ”cercetările se efectuează în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de evaziune fiscală și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni şi vizează un agent economic, care ar fi creat la nivel național un circuit fictiv de livrare articole pirotehnice, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat. Perchezițiile s-au desfăşurat la sediile şi punctele de lucru (magazine şi depozite) a 11 agenți economici, toate având ca obiect de activitate comerțul de articole pirotehnice și despre care existau indicii că ar deţine în vederea comercializării materii explozive destinate divertismentului, fără respectarea prevederilor legale.
Poliţiştii au descoperit şi ridicat 5.512 kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4, P1 și T1, 2700 de litri de băuturi alcoolice din categoria produselor accizabile, deținute în afara antrepozitului fiscal, peste 62.000 de euro, medii de stocare şi înscrisuri”.
Dan Pintilie are pe rolul instanțelor din România mai multe procese cu Poliția Română, în care a contestat confiscarea mai multor transporturi de marfă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii