Deputatul USR Iulian Bulai cere demiterea de urgență a Doinei Gradea de la șefia TVR, după ce televiziunea publică a transmis teleshoping și filme chinezești în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva guvernului PSD
Deputatul USR Iulian Bulai a cerut, luni, în plenul Camerei, demiterea Doinei Gradea de la șefia TVR, acuzând televiziunea publică de faptul că a transmis în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură de săptămâna trecută „teleshoping şi filme chinezeşti”. El a solicitat întrunirea comisiilor de specialitate pentru dezbaterea rapoartelor de activitate ale SRTv pe 2017 şi 2018.
„Teleshoping şi filme chinezeşti au fost transmise la Televiziunea publică atunci când noi aici aveam dezbaterea moţiunii de cenzură. Aceasta este o palmă la adresa democraţiei. Nu este firesc să se întâmple un asemenea lucru într-un stat unde media naţională de stat este menită să informeze pe chestiuni publice întreaga ţară. În consecinţă, vă solicit să solicitaţi în cadrul Birourilor permanente reunite întrunirea comisiilor comune de la Cameră şi de la Senat pentru a pune în dezbatere şi a vota cele două rapoarte de activitate ale TVR din 2017 şi 2018. Doamna Gradea nu mai are legitimitate pentru a conduce această instituţie de foarte mult timp, dar după palma dată acum câteva zile chiar este groasă situaţia”, a declarat Bulai.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, care a condus şedinţa de plen de luni, a spus că în şedinţa Birourilor permanente reunite va fi reluată această discuţie.
Foto: Deputatul USR Iulian Bulai / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii