G4Media.ro

Deputatul USR Marian Lazăr a depus un proiect de lege prin care…

Sursa foto: Unsplash / Tessa Rampersad

Deputatul USR Marian Lazăr a depus un proiect de lege prin care vrea ca data de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului, să fie declarată zi de sărbătoare legală

Deputatul USR Marian Lazăr a depus la Parlament o iniţiativă legislativă privind completarea Codului muncii – prima din acest an – prin care doreşte ca data de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului, să fie declarată zi de sărbătoare legală.

Potrivit proiectului de lege, „la alineatul (1) al articolului 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, după sintagma „1 decembrie” se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:”24 decembrie – Ajunul Crăciunului”.

Deputatul aminteşte că la nivelul instituţiilor Uniunii Europene data de 24 decembrie este stabilită ca fiind sărbătoare legală.

El mai spune că în România Codul Muncii prevede ca sărbători legale, în care nu se lucrează, un număr de 15 zile, din care două – prima zi de Paşti şi prima zi de Rusalii – se prăznuiesc într-o zi de duminică, „acest număr de sărbători legale fiind mai mic faţă de alte state membre ale Uniunii Europene”, între care Bulgaria, Lituania, Germania, Spania.

„Iniţiativa legislativă îşi propune stabilirea zilei de 24 decembrie ca zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Ajunul Crăciunului, sărbătorit în data de 24 decembrie, reprezintă ultima zi din postul Naşterii Domnului. Acest post debutează debutează în data de 15 noiembrie şi se încheie în ziua de 24 decembrie”, argumentează între altele iniţiatorul în expunerea de motive, adăugând că pe 24 decembrie românii respectă totodată o serie de tradiţii şi se pregătesc să serbeze Crăciunul.

Iniţiativa a fost depusă la Senat – prima cameră sesizată.

Sursa foto: Unsplash / Tessa Rampersad

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Dar ăștia de la USR de când sunt religioși? O să moară de ciudă Simion AURescu că nu s-a gândit el primul

    • BINE, DAR ASTA E DE FACTO LA bugetari.
      NU MAI BINE STAU bugetarii ACASA TOATA LUNA ?
      DE EXEMPLU CEI DIN justitie. CA ACUM NICI NU MAI AU TIMP POT SA-SI NUMERE BANII

  2. Exact la post s-a gandit marxistul!In ultima zi din post sa se pregateasca de o priza cu Dide.

  3. Un parlamentar inutil, anonim…un proiect de pomana….reformele pe facebook nu puteti și tu să propui, progresist?….ai observat cam târziu ca poporul căruia îi cerșit voturi e creștin?

  4. O idee buna

  5. E mai normal 24 decembrie sărbătoare decât Andrei care nu a dat săracul de români

  6. Corect! Și 24 și 31 dec, că și așa mai mult se face figurație a serviciu câteva ore!

  7. Foarte bine.
    Si in alte tari e asa.

  8. O prostie. In urmatorii 2 ani 24 decembrie pica in weekend. O lege aplicabila in decembrie 2024. Unii chiar se plictisesc in Parlament.

    • deci cum ai vrea sa fie? sa o dea peste 2 ani? oau, dar esti tare rau. de oportunitate legislativa ai auzit? stii ce e aia?

  9. Pe de o parte poți să zici ca e OK, oricum multe firme au program redus pe 24, unele dau liber la femei (sau la jumătate dintre femei, restul pe 31), mai ales la stat dar uneori și la privat.
    Pe de altă parte, după câțiva ani o sa vrem liber si pe 23, ca să ne pregătim pentru 24, nu? Nu e neapărat un lucru rău, oricum de mult se vorbește de săptămâna de lucru de 4 zile, ne-am învățat cu telemunca…

  10. Au fost rezolvate mai toate problemele mari ale cetatenilor, ramasese numai numarul de zile libere care este prea mic.
    Imi cer scuze ca nu mai stiu numele scriitorului care mentiona opinia unei babe ca bine-ar fi sa fie o singura zi lucratoare pe saptamâna, da’ si-atunci sa fie praznic în sat.

  11. Usr vorbeste de Craciun dupa ce s-au dat atei si cand a fost sa jure cu mana pe biblie nu au vrut??? Usr care sustine homosexualii?

  12. Și pe 23 August sa fie liber, poate înțelegem prostia care am făcut-o acum multi ani.

  13. Pai ce l-a apucat? Nu sunt ei aia card nu jura pd Biblie?

  14. Dorim ca bugetarii sa lucreze doua zile pe săptămâna și concediu de odihna 60 zile lucrătoare și vaucere de vacanța in cuantum de 25000 RON valabile și in afara țării. Iar cei din sist privat sa muncească zi lumina ca săracii bugetari obosiți sa poată beneficia de banii lor. Aceasta e țara educata a bugetarilor și a celor cu pensii speciale!