G4Media.ro

Deputatul USR, Mihai Badea, despre proiectul de desființare a secției speciale, votat…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Deputatul USR, Mihai Badea, despre proiectul de desființare a secției speciale, votat în Comisia Juridică: Jana nu moare, Jana se transformă. Cu mai mulți procurori, mai mult control pe numirea și revocarea lor

Deputatul USR, Mihai Badea, susține într-o postare pe Facebook, după votarea proiectului de lege privind desființarea secției speciale în comisia juridică din Camera Deputaților, că în realitate este vorba de ”o reorganizare într-o formă consolidată și sub o altă denumire”.

”Jana nu moare, Jana se transformă. Cu mai mulți procurori, mai mult control pe numirea și revocarea lor, mai multă acoperire teritorială, mai mulți bani și așa mai departe. Ceea ce SIIJ a făcut până în prezent, adică preluarea cu japca de dosare grele de la DNA pentru a fi îngropate definitiv, precum și intimidarea magistraților care mai îndrăznesc să fie intransigenți cu corupții protejați politic, noua structură SUPC va putea să facă “la pătrat” în perioada următoare”, scrie Badea în postarea pe Facebook.

În opinia deputatului USR, ”acest simulacru nu mai păcălește pe nimeni din comunitatea internațională. Câtă vreme vom continua să mimăm o reformă a justiției, România va rămâne sub MCV și în afara Spațiului Schengen. Iar dacă totuși partenerii europeni ne vor primi acolo așa cum suntem, după cum se tot spune de la o vreme încoace, va fi pe fondul crizei ruso-ucrainene și nu pentru că sistemul judiciar ar deveni mai independent datorită politicilor retrograde promovate acum”.

Context

Comisia Juridică a dat, vineri dimineața, vot final pe proiectul de lege privind desființarea Secției  Speciale. Au fost 18 voturi pentru, 7 împotrivă. Proiectul de lege urmează să fie trimis plenului Camerei. Înainte ca legea să ajungă la promulgare, mai trebuie să treacă și de Senat.

Comisia Juridică din Camera Deputaților a votat, vineri dimineața, un amendament propus de deputatul PSD, Steluța Cătăniciu, la legea privind desființarea secției speciale, potrivit căruia structura care va înlocui Secția Specială va putea instrumenta și dosarele vizând posibile infracțiuni săvârșite de judecători sau procurori membri ai CSM, de judecătorii Înaltei Curți sau de procurori de pe lână Înalta Curte, judecătorii de la Curțile de Apel, Curtea Militară de Apel, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, judecătorii CCR și magistrații asistenți de pe lângă judecătorii ICCJ și CCR.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Citește și

Amendament PSD la proiectul de lege privind desființarea secției speciale: Membrii CSM, judecătorii de la Înalta Curte și cei de la CCR vor fi anchetați și ei de structura care va înlocui SIIJ

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Baietas, mai bine te-ai lua la cearta cu ai tai, ai fost sacrificat, in locul tau, propriul partid a votat cot la cot cu PSD sa o puna pe Laura Vicol, veniseră vedetele Drula si Nasui și aveau nevoie sa fie sefi de comisii în parlament, foști miniștri, nu putea rămâne simpli parlamentari.

    • Mai bo_ubitza mai, te-am prins cu minciuna postac inf.ect 🤣
      „Avocata Laura Vicol, deputat PSD, a fost votată, joi, în funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților cu 16 voturi pentru și 1 împotrivă, au declarat pentru G4Media.ro surse parlamentare. Vicol a fost votată de parlamentarii PNL, PSD și UDMR, singurul vot împotrivă fiind al USR.”

    • Acum trag tare bolșevicii cu încălecarea justiției că toată lumea e atentă la Ucraina.

    • Motz, devii chiar un specimen interesant – făcând pe unul și pe altul ‘infect’ fără să cunoști persoana!..
      Nu te simți îndrăgostit de tine, când te uiți în oglindă?

  2. Adio Stat de Drept .
    Adio Romania .
    Bună dimineața Hoțomânia.
    Bună dimineața Coruptomânia.

    • Nu promisese Predoiu ca nu va exista SIIJ v2.0?
      Ce surpriza ca a mintit… nu cred ca se astepta nimeni, PDL fiind intruchiparea adevarului, transparentei si integritatii.

  3. Dincolo de sloganuri și clișee, me zice usr-iciul ăsta, cine are mai mult control pe numirea și revocarea procurorilor aleși să cerceteze magistrații?
    Că sloganuri e simplu de rostit, dar trebuie să vedem și dacă se susțin.
    Că dacă nu se susțin, avem a face cu niște destabilizatori

    • „Cei 42 de procurori – 12 de la Secția de urmărire penală a Parchetului General și 30 de la parchetele curților de apel – care vor prelua competențele Secției speciale vor fi numiți de plenul Consiliului Superior al Magistraturii”

      Adica madam Savonea alege acesti procurori? Acum e clar? Si, ca sa vezi cat de dura va fi noua sectie, vezi cum se bate tot USL-ul sa bage sub „plapuma” asta jdemii de noi categorii speciale. Pentru imunitate, ca altfel pentru ce credeai?

      O analiza indepndenta de la EFOR a aratat clar ca noua versiune de SIIJ e o porcaria mult mai mare decat prima versiune: In proiectul adoptat de Guvern decizia este mutată la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Nu există criterii clare pe care Plenul CSM să le folosească în selectarea procurorilor propuși. Proiectul conține doar criterii de eligibilitate pe care le îndeplinesc o multitudine de procurori, dar rămâne neclar cum va face Plenul CSM selecția. Această varianta este chiar mai problematică decât cea folosită în prezent pentru numirea procurorilor în Secția Specială. Pe legea în vigoare, Plenul CSM numește procurorii din Secția Specială în urma unui concurs pe termen determinat.
      Mai mult, Plenul CSM este cel care decide cu privire la încetarea calității de procuror desemnat pentru anchetarea magistraților, din oficiu sau la sesizarea Procurorului General. ”

      Adica plenul CSM are control total asupra fiecarui procuror din sectia asta.

      Acum iti e clar?

  4. USR+ a fost la GUVERNARE si a avut MINISTERUL JUSTITIE ,ce a facut concret pentru desfiintarea SIIJ? NIMIC…USR + a plecat de la guvernare atunci cand nu s-au inteles pe PRADUIALA BANILOR .

    • Scrii prostii.
      La guvernare a fost o Coalitie. UDMR s-a opus intotdeauna oricarei desfiintari a SIIJ.
      Pur si simplu NU AVEA CUM sa desfiinteze SIIJ doar USR+… Nu detineau voturile necesare.

  5. Toarășu ‘Spirala .
    1-Iliescu cercetat ………………
    2-Nastase pușcăriaș.
    3-Ponta cercetat și Plagiator.
    4-Dragnea pușcăriaș .
    5-etc și etc ,nu mai e loc în Pușcării de PSD-ei .
    Pai nu Șefa Comisie Juridice o apărătoare a interlopilor .
    Daca nu ești Condamnat Penal nu ai șansa să fii Secretarul General al Guvernului.
    Pai nu ,Premier un Plagiator .
    Deci unde e România?.

  6. Asta ați votat, 30% PSD, 25% PNL, în 2020. Românii nu vor Justiție, ci corupție.

  7. Dacă tot o fac să nu uite să adune cât mai multe dosare ca să le facă viaţa cât mai uşoară celorlalţi când nu vor mai fi la butoane. 🙂

  8. Jana e spălătoreasa iar Predoiu o iubeste.