G4Media.ro

Derapajul lui Ciolacu, cățărat pe supărarea unei copile: în goana după voturile…

Derapajul lui Ciolacu, cățărat pe supărarea unei copile: în goana după voturile AUR a ajuns să copieze discursul trompetelor putiniste

Premierul Marcel Ciolacu, viitor candidat la prezidențiale, a trecut o linie roșie care îi desparte pe liderii responsabili de populiștii care ar face orice pentru un vot. Șeful PSD s-a folosit de supărarea gimnastei private de medalia de bronz după o decizie discutabilă a arbitrilor și a anunțat că boicotează ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, unde avea ocazia să discute chestiuni politice cu omologii săi, în interesul României. Iar discursul lui public, copiat după pro-rusul Cozmin Gușă, promovează exact discursul conspiraționist care convine atât de mult Rusiei: România e victima marilor puteri (a se citi SUA) care ne fură toate resursele, ba chiar și bronzul olimpic.

Ce a scris Ciolacu mai exact în mesajul de pe rețelele sociale: ”Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situația scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant (…) Undeva, în sistemul de organizare a acestei competiții, ceva este în neregulă. Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, rușii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certam cu ei fără a avea mari șanse de câștig. Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu față de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care și-au probat din plin valoarea”.

Ce a scris Cozmin Gușă: ”Îmi aduc aminte cum, la Olimpiada de la Moscova din 1980, rușii, șefii noștri politici de atunci, au furat-o pe Nadia în beneficiul unei rusoaice de-a lor, concursul și medalierea au fost întrerupte, iar ai noștri, în frunte cu Bella Karoly, au făcut un scandal monstru, televizat pentru miliardele de telespectatori ce-au văzut cu ochii lor frauda (…) E clar că eram mai demni în dictatură atunci când era vorba despre afectarea interesului național, azi am ajuns să fim umiliți și să căutăm noi circumstanțe atenuante în favoarea abuzatorului”.

Discursul lui Ciolacu și Gușă e aproape similar. România e umilită, furată, jefuită, e o chestiune de onoare națională, săriți și ripostați față de ”modul dezonorant” în care ne tratează Vestul.

E discursul pe care îl găsiți la zeci, sute de idioți utili ai Moscovei care umplu rețelele sociale și televiziunile cu ideile propagandei Kremlinului: nu o fi Rusia vreo lumină a democrației, dar nici Vestul nu e diferit.

Asta e miza Rusiei. Să arate că Occidentul nu îi este superior moral, că toate sunt o apă și-un pământ. Ca urmare, orice încercare de sincronizare cu Vestul e o decizie eronată, iar România ar trebuie să se rupă de Occident și să rămână autarhică. De ce i-ar folosi Rusiei o astfel de ruptură între România și UE/NATO/SUA? Pentru că o Românie singură, fără aliați, e mult mai ușor de influențat politic și economic.

De ce a trecut premierul Ciolacu această linie roșie, pe care până acum a avut mare grijă să nu o depășească? Explicația cea mai simplă e pentru voturi. Șeful PSD se pregătește să fie uns candidat al partidului la prezidențiale și are nevoie de fiecare vot disponibil, mai ales în turul 2, unde sunt șanse reale să intre cu Mircea Geoană. Iar Ciolacu și echipa sa de consultanți vânează programatic de acum electoratul anti-occidental, sedus de figuri precum George Simion și Diana Șoșoacă.

Calculul politic pe termen scurt al lui Ciolacu pare corect: le fac cu ochiul conspiraționiștilor (vezi întâlnirea cu Șoșoacă la guvern unde a pupat-o de trei ori pe obraz după ce a intrat în Parlamentul European legitimând astfel un politicianprofund anti-UE), mă bat cu cărămida patriotismului în piept ca să iau voturile AUR și SOS, apoi revin la atitudinea sobră de om de stat dacă voi câștiga alegerile prezidențiale.

Pentru interesul public însă, mișcarea lui Ciolacu poate avea consecințe dezastruoase.

În primul rând, șeful PSD validează un discurs anti-occidental, conspiraționist, pro-rus pe care el însuși l-a criticat și dezavuat public în ultimii doi ani. Or, România a ajuns într-un punct în care o parte semnificativă din societate e infestată de acest virus purtat de agenți precum Simion, Șoșoacă, Gușă, România TV și Realitatea TV. Vedem în jurul nostru ravagiile făcute de liderii pro-ruși și anti-occidentali în Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Macedonia de Nord – țări aflate pe muchie, gata să revină pe orbita lui Putin. Are nevoie România de încă un populist, conspiraționist, validat la maximum de postul de premier? Nu, nu are.

În al doilea rând, Ciolacu arată că e incapabil să se ridice și să rămână la nivelul de om de stat. Românii l-au votat la parlamentare ca să reprezinte interesul public: stabilitate, prosperitate, ancorare și mai puternică în valorile occidentale. Participarea la ceremonia de închidere e un gest politic, un prilej de networking cu alți premieri și președinți cu care să discute despre interesele de stat ale României. Cum să boicotezi un astfel de eveniment politic de cel mai înalt nivel ca ”pedeapsă” pentru pierderea unei medalii, fie ea și de bronz?

În al treilea rând, logica premierului e șchioapă și indică probleme de discernământ politic. Ciolacu sugerează existența unei conspirații globale care să priveze România de medalie și să le-o dea americanilor. El spune că ”în sistemul de organizare a acestei competiții, ceva este în neregulă” și adaugă povestea cu rușii care ne furau la Olimpiade în comunism. Dacă ne uităm pe clasamentul pe medalii, SUA sunt pe primul loc, cu 21 de aur, 30 de argint și 28 de bronz. La egalitate de medalii de aur cu China, dar mult peste China și Franța la totalul medaliilor – adică cele două clasamente care se fac la finalul fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Statistica ne indică faptul că o medalie de bronz în plus sau în minus pentru SUA nu are aproape nici o miză în jocul mare. De unde atunci această conspirație, această ”neregulă” de care vorbește Ciolacu?

Fie nu a fost nici o eroare a arbitrilor, așa cum a sugerat și Nadia Comăneci, fie a fost o simplă eroare de arbitraj și atâta tot – cum se întâmplă constant în sport. Dar de aici și până la conspirație e un drum lung. Și ridicol. Așa cum ridicolă e atitudinea premierului Ciolacu: un wannabe președinte care s-a supărat din senin pe satul olimpic.

De remarcat că e a doua oară când Marcel Ciolacu folosește emoția produsă de sport pentru a câștiga capital politic. Prima oară a făcut-o în Germania, la Euro 2024, când a mers la două meciuri ale naționalei de fotbal. Atunci mișcarea i-a ieșit, rezultatele au fost bune, emoția a fost pozitivă. Acum, cu ocazia Olimpiadei, a ieșit pe dos.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

36 comentarii

  1. 🙂 🙂 gata ai rezolvat-o si pe asta cu putinismul si anti-antiocidentalul. 🙂 e „victimizare”. „sunt cel mai bun dar nu sunt cautat!” e sport national. cand se vor plange astia ca le-a fost furat ultimul loc, atunci sa vezi.

  2. De fapt AUR are guvern si prim-ministru.

  3. si sa stiti ca ciolacu nu fuge dupa voturi, face economie la buget, neparticipand la o festivitate la care nu a fost invitat. cat bun simt, cata grija pentru banii publici

  4. E umilitor ca prim ministrul sa se jeluiasca dupa o medalie de bronz indiferent de context. E la fel de umilitor sa fi condus de un baiat descurcăreț care n-a facut absolut nimic remarcabil toata viata.

  5. Dl. Ciolacu nu a fost la inaltimea unui om de stat niciodata. Are un discurs demagogic, slab argumentat cu argumente puerile, cu un vocabular foarte limitat specific celor care nu au lecturat in viata lor prea multe carti.

    Paralela cu pro-rusii de-alde Gusa, strict pe acest subiect, e cam fortata totusi pentru ca, dincolo de demagogie, problema semnalizata pare a fi reala si este absolut ok sa protestam la toate nivelurile fata de o decizie cu mari semne de intrebare.
    E mult mai relevanta imbratisarea recenta a distinsului om de stat Ciolacu cu monumentul de nesimtire Sosoaca… acolo da, am ramas cu gura cascata!

  6. Bla bla bla de politicieni…singurii care se mai uita in gura lor sunt ziaristii ca noi ceilalti nu ne prea mai interseaza…

  7. 🙂 maaa tu vrei block/ban? 🙂

  8. Domnu’ Ciolacu are voie sa faca si sa spuna orice, ca „are inteligenta peste medie, este structurat ca un om bun”

  9. daca ajunge in turul doi covrigarul cu „independentul de la peeseedee” geoana, romanasi vor vota cu PeeSeeeDee

    • cu toata scarba de rigoare, orice candideaza, tot psd iese. exceptand usr (miscarea civica) care devine din ce in ce mai irelevant politic, toti sunt „emanatii” fsn. poate cand se termina cu razboiul din ucraina, se vor uita si astia din ue iar prin curte pe la noi si pe la unguri. ca singuri nu ne mai facem bine.

    • cu toata … de rigoare, orice candideaza, tot psd iese. exceptand usr (miscarea civica) care devine din ce in ce mai irelevant politic, toti sunt „emanatii” fsn. poate cand se termina c ucraina, se vor uita si astia din ue iar prin curte pe la noi si pe la unguri. ca singuri nu ne mai facem bine.

  10. daca se plangea Lasconi iesea mickey mouse si spunea ca sosoaca e o doamna

    dar in cazul covrigarului nu prea intelegeti functiile, ce reprezinta functia de prim ministru, ce declaratii pot sau nu face, ce actiuni pot sau nu face niste oficialitati

  11. Romanii pot, au dreptul si chiar obligatia sa ceara sa se faca dreptae…. dar ca premier nu poti sa te superi ca vacaru pe sat, ca sa ma exprim pe buzoieneasca. Nu stiu de ce atata dezbatere..

  12. E interesant ca in filtrele de cuvinte aplicate la comentarii ‘p o p u l i s m’ este filtrat dar ‘romanasi’ sau ‘Romanica’ nu sunt desi zgarie pe creier folosirea lor si cei care le folosesc sunt la nivelul cultural al lui Tzancă Uraganu…

  13. Babaeț,
    Sunteti vreo doi pe-aici de va luati la tranta rau, cu logica! inteleg ca n-o puteti dovedi (despre logica e vorba, in continuare) dar prea iesiti in frunte ca paduchii!
    Autoru’ nu contesta faptul ca tre’ sa contestam si sa protestam, mai ales in fata marelui licurici ce-a mai obtinut inca o medalie (de data asta din „pix”). Ci modul in care mai marele bisnitar al tarii s-a apucat de calarit subiectul mai ceva ca un cowboy neaos haurist, pentru voturile ratacitilor…in ale logicii! Ca daca era sigur, bisnitaru, ca iese presendinte la pas il durea la bascheti si de fotbal si de gimnastica!
    Protestul ar trebui facut pe toate caile oficiale si evident sustinut de toate forurile politice si sportive din Romania. Daca s-a facut o nedreptate, sa le-o demonstram si sa ne sustinem cauza! Dar nu iesi tu, ditai „ghivolu” de prim ministru sa te dai mare victima pe ceva pe care nu ai nici un merit! Ca nu esti la vandut tigari de contrabanda in piata centrala din Buzau si tocmai l-ai vazut pe grindeanu cum iti fura clientii!

    • mie logica imi spune daca ma manaca cancerul din interior, si mai am 6 luni sa nu ii mai bag in seama pe aia care imi spun ca razele de soare produc mutatii in 2 generatii si sa nu mai stau la soare. putin, aur, sosoanca, extreme… pistol cu apa se ocupa de ei garantii „stabilitatii” nu?. te omoara usl-ul. scapi de ei si vezi ce faci cu restul dupa aia.

    • @R.
      Mai usor con la piano dans l’escalier! Sau te simti?
      Stau pe unde vreau, cand vreau si cum vreau! pe timpul meu!
      Pe vremuri aveai telecomanda, acu’ pare ca te pricepi sa accesezi diverse site-uri web! Probleme cu opiniile mele? sign off si shut down, flacau! Atat de simplu!
      Opiniile mele sunt in contradictie cu ale tale?! That sucks, sau cum ar zice al mai mare ficus in viata: ghinion!
      Nu ma bag pe-aici sa-ti fac tie sau altora pe plac. Daca am ceva de spus, si daca comentariu trece de filtru G4, imi dau si eu cu parerea ca tine, si ca multi altii.

    • „con la piano dans l’escalier” 🙂 🙂 poliglotule. zi ma „cu pianul pe scari”. sau zi „avec le …” nu toata lumea are atata logica si cunoaste atatea limbi ca tine. ramai la alea date

    • Am inteles, tu te simti! Mai mult, nu prea intelegi tu dume de-astea fine! Data viitoare pun si dictionaru’! Da’ ceva la subiect ai, sau continuam pe nota asta!?

    • gata e ok am depasit masura cu @mirror. nu mai putem sa ii raspundem

    • logica fara matematica, atac fara suport, victime fara daune, limbi fara g404z4, „extrema” fara mijloc? unde va duceti bai formatori de opinie si jurnalistii ulii? sunteti suparati ca altii iau mai multi bani decat voi. daca aveti coloana verticala, sperati ca va fi mai bine. si vor ajunge ai vostri cu bani multi sa mancati si voi

    • hai ca bufonul regelui e down!

  14. respect g4, cu toate ca ei nu respecta criticile. (sunt la al tspelea cont. poate ca ar fi cazul sa acceptati conturi pe bune, nume si prenume, platite, cum fac multe ziare de prestigiu, dar as va asigurati ca nu se duc cum vi se duce voua siteul la 3 ore)
    nu imi spuneti cum derapeaza ciolacu, a derapat de la masa. saraca daca stia ce face….nu imi spuneti cum a derapat romania de prin 96, spuneti cine si cum se chinuie sa puna frana derapajului. cautati oameni, poate nu sunt atat de scoliti in comunicare… aratati-le cum se face comunicarea. (daca voi sunteti certificati), inca avem o gramada de pusti care sunt vanati ca „a.alisti” de pe bancile facultatii. stam foarte bine cu creierul dar ducem lipsa de antrenare

  15. Asa se poarta un premier!!!
    Sincer, nu-l credeam in halul asta de ….

    • asa s poarta un lacu care e votat de tine. care il consideri premier. e un premier de mica ue

  16. am supt-o sunt banat la cel putin 6 comentarii

  17. E ok, a mai câștigat câteva procente. Spărgătorii de semințe cu 3 clase exact asta vroiau sa audă, că Ciolacu ne apără de oculta occidentală.

  18. Deci dupa 4 ani de zile, exista oameni care inca sunt surprinsi ca discursul PSD capata accente de AUR. pai cine a creat AUR, noi? Noi aveam nevoie de un bidon unde sa stranga voturile nemultumitilor ca sa nu sa duca doamne fereste la unii ca USR?

  19. Ciolacu nu a pacalit niciodată pe nimeni ca ar fi vreun pro occidental. Se vede cu ochiul liber că toate gesturile sunt forțate , indicate pe tavă de consilierii de imagine. Culmea este ca nu pacaleşte pe nimeni.

  20. Omg, nu pot sa cred! Sunt convinsa ca nu v-ati uitat la olimpiada si nu ati vazut ce reactie a avut fata care initial a fost anuntata pe locul 3, cat de fericita era, si cum a primit vestea apoi cand flutura steagul si s-a anuntat ca a cazut de pe podium! In conditiile in care exercitiul ei a fost mai bun! Ma bucur ca in sfarsit se fac valuri! De la Nadia Comaneci pana la prim ministrul tarii, oricare ar fi ala! Trebuia si presedintele sa protesteze, dar ala e prea fraier. Si voua va sugerez sa va uitati la intreaga competitie sa vedeti ce fete avem, si apoi sa comentati daca a le lua apararea e un derapaj! Pe mine nu ma intereseaza ca e gest politic. Este sau nu, ma bucur ca s-a luat atitudine la toate nivelel!

    • Asta asteptati dumneavoastra de la Prim Ministru? Sa boicoteze intalniri la nivel inalt pana nu se face dreptate intr-un caz de discutat la alte niveluri?