G4Media.ro

Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd, condamnat la 21…

Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd, condamnat la 21 de ani de închisoare de justiția federală a Statelor Unite

Poliţistul Derek Chauvin a fost condamnat joi la 21 de ani de închisoare de justiţia federală a Statelor Unite pentru că l-a sufocat cu genunchiul pe afro-americanul George Floyd, notează AFP, citată de Agerpres.

Fostul agent în vârstă de 46 de ani fusese deja condamnat pentru crimă la 22 de ani şi jumătate de închisoare de către justiţia statului Minnesota, dar a făcut apel la sentinţă.

Sentinţa federală pentru „încălcarea drepturilor constituţionale” ale bărbatului afro-american este, la rândul ei, definitivă, deoarece rezultă dintr-un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Ea poate fi executată în acelaşi timp cu cealaltă pedeapsă, a precizat judecătorul Paul Magnuson de la tribunalul din Saint-Paul, acordându-i credit pentru cele şapte luni deja petrecute în detenţie.

„Nu ştiu de ce ai făcut asta, dar să-ţi pui genunchiul pe gâtul cuiva până moare este greşit. Şi pentru asta trebuie să fii aspru pedepsit”, i-a explicat magistratul.

Într-o scurtă intervenţie, Derek Chauvin le-a urat copiilor lui George Floyd „să reuşească în viaţă”, fără să-şi ceară scuze sau să exprime nici cea mai mică remuşcare.

Mama sa, Carolyn Pawlenty, a dat asigurări că nu este un rasist fără inimă, înainte de a adăuga că „toate vieţile contează, indiferent de culoarea pielii”, deturnând sloganul Black Lives Matter.

Chemat la bară, fratele celui decedat, Philonise Floyd, a cerut „pedeapsa maximă” împotriva lui Derek Chauvin, spunând că nu a dormit de la tragedie.

La 25 mai 2020, într-o operaţiune a poliţiei din Minneapolis, Derek Chauvin a rămas cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd timp de aproape nouă minute. În acest incident bărbatul afro-american a decedat.

Înregistrarea video a faptei, devenită virală, a declanşat manifestaţii de amploare împotriva rasismului şi violenţelor poliţieneşti din SUA.

În procesul judecat de justiţia din Minnesota, Chauvin fusese acuzat de „crimă de gradul doi”, „crimă de gradul trei” şi „omor prin imprudenţă”. El a pledat nevinovat la toate cele trei acuzaţii, argumentând că doar a urmat procedurile de intervenţie a poliţiei, însuşite în timpul instruirii.

În paralel, justiţia federală din SUA a deschis propria procedură, inculpându-i pe Chauvin şi pe alţi foşti trei colegi de-ai săi pentru ”încălcarea drepturilor constituţionale” ale lui George Floyd.

Urmăririle duble în justiţie sunt permise în Statele Unite, dar sunt relativ rare şi reflectă importanţa acestui dosar care s-a aflat în centrul protestelor gigantice împotriva rasismului şi a violenţei poliţiei din SUA în vara anului 2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Complet nevinovat. Condamnat politic pentru ca n1gga life matter BS

    • Avem înregistrarea video în care îl omoară pe George Floyd.

    • condamnat politic – looooooooooooool
      sa fii complet pafarist sa crezi ca exista asa ceva in sua. poate vrei sa zici condamnat la presiunea publicului, aia e cu totul altceva si nu are legatura cu politicul.
      un juriu de 12 persoane a decis ce si cum. simpli cetateni. daca aia au zis ca e vinovat, aia e, e vinovat. nu decizi tu ca nu e.

      mai bine iti vezi de tancurile tale, alea de jucarie ca reale nu prea mai aveti!

    • Ahahah ce pr o s ți sunteți… când a fost procesul lui ritterhouse nu mai era vorba de 12 jurați? Ca urlați pe aici ca a omorât nevinovați😂.Sau doar când va convine vouă e justiție? :))) slabi troli in China …

    • Ahahah ce pr o s ți sunteți… când a fost procesul lui ritterhouse nu mai era vorba de 12 jurați? Ca urlați pe aici ca a omorât nevinovați😂.Sau doar când va convine vouă e justiție? :))) slabi troli in China …

    • ai dreptate, chinezii au invatat romana si te troleaza pe tine….pr.oasta e ma.ta!
      nu tin minte sa fi sustinut eu ceva diferit la ritterhouse…dar tu nici nu erai pe aici pe atunci :)))))))))))))

    • Nu la tine ma refeream bai lindicul principesei… tu ești doar un im b e cil imberb si inutil care n-a ars o chizda. Pfizer știe cum e cu China…

    • Tu vb, ala buncar?? Loool. Te-au luat toti aia de te-au facut posta.vezi ca inca ai ceva alb la gura. Sterge-te inainte sa tastezi.
      Ia niste a lu pigus si dispari orcule.

    • Cine e pr.0stul aici? Se pare ca tu, nimeni nu a mentionat ceva de celalalt caz dar vii aici si spui de el. Mai mult tu esti troll chinez sau rusesc care crede ca libertatea de exprimare este ceva rau sau ca viata unora este mai presus decat a altora. In plus, cum este condamnat politic daca sunt inregistrati video in care se vede abuzul pentru folosirea fortei in exces? Esti la fel ca republicanii, pr0st facut gramada, tipic unui votant psdist din tara.

    • Cred ca esti genul acela de persoana care zice si de Dragnea ca a fost condamnat politic.

  2. Acest cre_tin merita scaunul electric direct, individul nu are niciun respect pt viața umană, ar fi făcut carieră în Reich