G4Media.ro

Dermatita atopică, impact crescut asupra funcţiei sexuale în rândul femeilor, a constatat…

Sursa foto: Pexels

Dermatita atopică, impact crescut asupra funcţiei sexuale în rândul femeilor, a constatat un studiu

Majoritatea femeilor cu dermatită atopică prezintă o afectare a funcţiei sexuale şi aproximativ jumătate consideră că afecţiunea le poate influenţa dorinţa reproductivă, potrivit unui studiu, transmite News.ro.

O echipă de la Spitalul Universitar Virgen de las Nieves (HUVN), din Spania, a examinat impactul dermatitei atopice asupra funcţiei sexuale şi a dorinţelor reproductive în rândul femeilor, în cadrul unui studiu transversal desfăşurat în perioada februarie-martie 2022.

Un total de 102 femei cu dermatită atopică au fost recrutate prin chestionare online. Cercetătorii au constatat că 68,6% dintre femei au observat afectarea funcţiei sexuale, în special cele cu boală mai severă şi cele cu afectare în regiunea genitală şi fesieră.

Aproximativ jumătate (51%) dintre femei au considerat că dermatita atopică le-ar putea influenţa dorinţa reproductivă, în special cele cu afectare în regiunea gluteală.

„Dermatita atopică afectează calitatea vieţii, sexualitatea şi dorinţa gestaţională. Factorii controlabili precum severitatea şi extinderea simptomelor sporesc acest impact. În ciuda tuturor acestor aspecte, pacienţii consultă cu greu un dermatolog cu privire la această problemă”, scriu autorii.

„Având în vedere această situaţie, dermatologii trebuie să facă un efort pentru a fi preocupaţi şi pentru a aborda pacienţii cu dermatită atopică într-un mod mai holistic, ţinând cont şi de aspectele psihologice şi sociale, cum ar fi sexualitatea şi dorinţele reproductive”, a declarat într-un comunicat dr. Juan-Angel Rodriguez-Pozo, de la HUVN, care a condus studiul publicat recent în revista Acta Dermato-Venereologica.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...