Deşeurile şi amprenta de carbon, o provocare pentru marile festivaluri/ La Coachella sunt reciclate doar 20 % din deșeuri, iar spectatorii merg 3 ore cu mașina până la eveniment
Adunând sute de mii de spectatori în jurul scenelor muzicale avangardiste, în mijlocul deşertului californian, festivalul de muzică Coachella generează şi consecinţe mai puţin fericite: cantităţi enorme de deşeuri. În plus, pe lângă paharele de plastic răspândite pe jos şi munţii de sticle de apă aruncate la sfârşitul fiecărei zile, instalaţiile de lumină şi sunet consumă multă energie, relatează AFP.
Potrivit unui studiu al oraşului american Indio, unde are loc festivalul, doar 20% din deşeuri sunt reciclate la Coachella, la fel ca în cazul altor festivaluri precum Stagecoach organizate de compania Goldenvoice.
Însă, acesta nu este nici pe departe aspectul cel mai rău. În ceea ce priveşte amprenta de carbon, cea mai nocivă este deplasarea publicului, a artiştilor şi a angajaţilor, a explicat pentru AFP Kim Nicholas, profesoară specializată în climă la Universitatea din Lund, Suedia.
„Cred că prima măsură pentru ca festivalurile să fie cu adevărat mai sustenabile şi cu emisii mai mici de carbon o reprezintă reducerea distanţelor şi intensitatea carbonului în urma călătoriilor”, a declarat ea.
Din acest punct de vedere, Coachella este un exemplu rău: festivalul se desfăşoară într-un loc îndepărtat, la trei ore de mers cu maşina de Los Angeles.
În alte regiuni din Statele Unite şi din întreaga lume, la multe alte festivaluri aclamate de spectatori şi organizate în special pentru rentabilitatea investiţiei, ecologia nu pare să fie o prioritate.
Desigur, eforturi se fac: Coachella a lansat o iniţiativă care încurajează folosirea în comun a maşinilor şi îi recompensează pe membri publicului care sosesc în grupuri.
În pofida acestui fapt, câmpurile din jur sunt transformate în parcări, generând blocaje uriașe.
Iar vârfurile munţilor San Jacinto din apropiere, rareori acoperite de zăpadă, amintesc în mod ameninţător de iarna alarmantă care a afectat California, care, în ultimele luni, a asistat la un şir de fenomene atmosferice neobişnuite, variind de la secetă la precipitaţii sub formă de zăpadă în cantităţi record, inundaţii şi multe alte dezastre.
În opinia lui Kim Nicholas, festivalurile ar trebui să se desfăşoare în zone accesibile transportului public.
La New York, Governors Ball Music Festival, care s-a desfăşurat pe o insulă ce nu era uşor accesibilă, a fost mutat pe un stadion din Queens, iniţial din cauza pandemiei de COVID-19, dar mai ales pentru un acces facil cu metroul.
Pentru Kim Nicholas este, de asemenea, la latitudinea artiştilor să adopte iniţiative pentru a „promova turneele locale şi pentru a face călătoriile cu emisii reduse de carbon dezirabile, sexy şi cool”.
Unele formaţii muzicale au luat măsuri concrete.
Trupa britanică de rock Coldplay şi-a suspendat turneul mondial pentru o perioadă, invocând motive de mediu. Trio-ul britanic Massive Attack a solicitat o „reorganizare urgentă şi substanţială” a industriei muzicale după ce a comandat un studiu privind impactul acesteia din urmă asupra climei.
Cea mai mare parte a efortului în cadrul Coachella se concentrează pe vânzarea de băuturi în cutii de aluminiu în loc de ambalaje de plastic, precum şi pe instalarea de ţâşnitori, răspândite pe teritoriul ocupat de festival.
Însă, mii de sticle de plastic cu apă continuă să fie distribuite fanilor în faţa scenelor pentru evitarea riscului de deshidratare sub soarele arzător. Iar multe cocteiluri sunt, de asemenea, servite în pahare de plastic.
Conor McCauly, în vârstă de 23 de ani, este membru al unei organizaţii caritabile – Global Inheritance – şi a venit la Coachella pentru a încuraja reciclarea prin recompense, prin oferirea de produse promoţionale şi alte premii spectatorilor care îşi depun personal deşeurile reciclabile.
„Ne aflăm aici pentru a asculta o muzică uimitoare”, a spus el. „Dar asta nu înseamnă că nu este important să avem grijă de mediu şi să ne asigurăm că ne reducem amprenta, chiar dacă ne aflăm într-un context festiv”.
Ediţia din acest a festivalului Coachella se desfăşoară între 14-16 aprilie şi 21-23 aprilie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu