Deși campania pentru parlamentare s-a încheiat, Cătălin Drulă (USR), face un îndemn de mobilizare la vot ”ca să avem o majoritate pentru Elena Lasconi” / Drulă: ”Azi este legal să vorbim despre alegerile prezidențiale, BEC a confirmat acest lucru”
În ciuda acuzațiilor care i-au vizat în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale, privind îndemnurile transmise electoratului de a merge la vot – acuzații care au fost formulate inclusiv la Curtea Constituțională, deputatul USR Cătălin Drulă continuă cu apelurile către electorat, pe facebook, subliniind importanța votului din 1 Decembrie, care trebuie să-i aducă Elenei Lasconi „o majoritate”. El a făcut sâmbătă pe facebook un apel la mobilizare pentru alegerile parlamentare de duminică și le-a cerut votanților ”mobilizare maximă la vot mâine ca să avem o majoritate pentru Elena Lasconi”. Îndemnul a fost postat în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, dar după ce campania electorală pentru parlamentare s-a încheiat.
”Postarea la care faceți referire este despre procesul de renumărare la alegerile prezidențiale. Azi este legal să vorbim despre alegerile prezidențiale, BEC a confirmat acest lucru. Suprapunerea de calendar între alegeri a dus la această situație atipică, acest calendar a fost decis de guvernul Ciolacu. Singura referire la alegerile parlamentare de mâine este un îndemn la vot fără a menționa partidul. Îndemnurile la participarea la vot sunt legale inclusiv în ziua votului. Orice referire la candidatul la prezidențiale Elena Lasconi este de asemenea legală astăzi”, a spus Drulă pentru G4Media.
Conform legii, campania electorală pentru parlamentare s-a încheiat oficial sâmbătă dimineața la ora 07:00. Campania pentru prezidențiale e însă în desfășurare.
Drulă – care este și candidat pentru Camera Deputaților, deschizând lista USR din județul Timiș, spune că ar exista informații potrivit cărora candidata USR la președinție, Elena Lasconi, înregistrează un avans în raport cu reprezentantul PSD, Marcel Ciolacu. Drulă cere ca mesajul său să fie distribuit de cât mai multă lume, învinuind PSD-ul de hoție. „Oameni buni, e pe bune, e adevărat, e real! Ajutați-ne să dăm mesajul cât mai departe, că propaganda lor e mai puternică și sunt mulți care au văzut minciuni odioase la TV”, comentează acesta pe contul său de facebook. El transmite și un îndemn de mobilizare la vot, pentru alegerile de mâine, motivând că Elena Lasconi are nevoie de „majoritate.
Și pe pagina USR este continut îndemnul de mobilizare la vot la parlamentare, după încheierea campaniei electorale. „Votul vostru a adus-o pe Elena Lasconi în turul II. Mâine, tot votul vostru îi poate oferi o majoritate puternică în Parlament, capabilă să reformeze statul și să traseze un viitor pro-european clar pentru România”, se spune pe pagina USR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii