Despre soluțiile pentru readucerea deficitului bugetar la niveluri sustenabile (Op-ed de Lucian Croitoru)

Ce soluție ar trebui să recomande un economist pentru a readuce deficitul bugetar spre nivelurile sustnabile în următorii ani? Opinia mea este că trebuie pornit de la cauzele care au creat problema. Problema s-a născut prin reducerea unor impozite concomitent cu creșterea salariilor din sistemul bugetar și a pensiilor din sistemul public (ne vom referi în continuare la ele cu denumirea de salarii și pensii) cu ritmuri prea mari pentru a fi sustenabile.

În consecință, dacă ar fi să vorbim de creșterea impozitelor, ar trebui să vorbim cel mult de readucerea unor rate de impozitare spre nivelurile de la care au fost reduse înainte de agravarea stării bugetului, după 2015. Dar problema nu apărea dacă reducerile de impozite nu erau acompaniate de creșterile prea mari ale salariilor și de programul de creștere a pensiilor cu încă 40 la sută începând din septembrie 2020. Chiar și fără reducerile de impozite, creșterea cheltuielilor curente prin cele două componente a fost prea mare pentru a putea fi sustenabilă.

În viziunea mea, problema trebuie rezolvată prin găsirea de soluții în principal pe partea de cheltuieli. O amânare a creșterii pensiilor cu 40 la sută în septembrie 2020 sau o altă distribuție în timp a creșterilor și o menținere la nivelul din 2019 a cheltuielilor nominale cu salariile din sectorul bugetar ar rezolva problema și s-ar putea ajunge la un deficit de 2,5-2,8 la sută din PIB în 2021. Asta ar fi, în viziunea mea, o soluție corectă teoretic. Decidenții o pot aplica sau nu, depinzând de variabile politice. Dar ca economist, nu poți să eludezi cauza principală a problemei și nesustenabilitatea unei soluții care nu vizează cauza de fond.

Sunt mulți economiști romani care critică politica de creștere cu rate prea înalte a salariilor și a pensiilor într-o perioadă prea scurtă de timp. Totuși, unii dintre aceștia nu propun soluții de readucere la niveluri sustenabile ale cheltuielilor cu salariile și pensiile prin limitarea in viitor a volumului lor sau printr-o alta distribuție in timp a creșterilor promise. Aceștia din urmă propun, explicit sau, cel mai adesea, implicit, o creștere a impozitelor pentru a putea acoperi cheltuielile nesustenabil de mari. Astfel, ei vor să valideze exact ceea ce critică. Ei cred că prin creșterea impozitelor fac sustenabile creșterile de salarii și de pensii. Ce poate explica aceasta atitudine? O rațiune umbrita de o mentalitate colectivista, poate a lor personală sau poate percepută ca existând în societate, descurajând? Sau poate o rațiune lipsită de curajul de a propune soluția limitării creșterilor?

Nu am un răspuns clar în favoarea uneia dintre cele două alternative, dar poate că aflându-se între rațiune, care le spune că ce e mult nu-i bun pe partea de cheltuieli, și mentalitate colectivistă sau lipsă de curaj, care îi împiedică să urmeze până la cap rațiunea economică derivând din cauzele problemei, unii dintre ei găsesc refugiu în comparațiile care le sprijină soluțiile pe termen scurt, mai comode social și politic: dacă UE are în medie o pondere a veniturilor bugetare mult mai mare ca România, atunci și veniturile bugetare ale României ar trebui să ajungă spre acel nivel. Dacă la acel nivel s-ar ajunge doar printr-o mai bună colectare, atunci totul ar fi în regulă, dar accentul în soluțiile pe care le propun unii economiști cade pe creșterea ratelor de impozitare.

Cu o creștere suficient de mare a ratelor de impozitare, rezultă din raționamentele celor care susțin creșterea impozitelor, am putea să ne îndreptăm către nivelurile medii ale ponderii veniturilor bugetare în PIB din UE, și am putea plăti salarii și pensii mai mari, concomitent cu creșterea cheltuielilor pentru alte bunuri și servicii. În acest fel, creșterile de salarii efectuate până în prezent, precum și creșterea preconizată a pensiilor ar deveni sustenabile.

Față de acest rezultat am o serie de întrebări: oare nu a devenit clar că fără reforme referitoare la integritatea guvernului, la clarificarea drepturilor de proprietate și a sistemului judiciar acele creșteri de impozite nu s-ar reflecta într-o pondere mai mare a veniturilor bugetare în PIB, iar dacă s-ar reflecta, nu ar fi utilizate pentru a furniza serviciile de calitatea similară celor din țările dezvoltate? Nu e clar că, fără reforme, mai multe impozite nu înseamnă mai multe investiții publice? Nu e clar că evaziunea fiscală este deja mare? Nu e clar că și cu impozite mai multe, cheltuielile se vor duce la niveluri nesustenabile din nou, astfel că soluțiile de a lua profiturile companiilor de stat pentru a finanța cheltuieli bugetare nesustenabile vor continua, în loc să fie lăsate pentru a fi investite în infrastructura de utilități, ipotecând chiar furnizarea unor utilități în viitor? Nu e clar ca o creștere a impozitelor pentru a acoperi creșteri nesustenabile de salarii și pensii ii va determina pe tot mai mulți să încerce sa lucreze la stat? Nu e clar că, dată fiind înclinația mai redusă spre a merge la vot a tinerilor, politicienii vor aloca acele venituri suplimentare spre creșteri nesustenabile (aici accentul este din nou pe nesustenabile) de pensii? Nu e clar că în administarație salariile din România le-au întrecut sau sunt similare cu cele din Ungaria și respectiv Polonia, în timp ce în sectorul privat au rămas în urmă față de nivelurile din aceste țări? Nu e clar că mărirea unor impozite indirecte pentru a acoperi cresterea nesustenabilă a salariilor și a pensiilor va rezulta in inflație? Nu e clar că ceea ce contează este creșterea productivității și crearea condițiilor care duc la îmbunătățirea colectării impozitelor?

Sustenabilitatea cheltuielilor trebuie înțeleasă din perspectiva tuturor întrebărilor de mai sus. Altfel, vom crea o țară din care forța de muncă ce ar trebui să lucreze în sectorul privat va căuta de muncă în afara granițelor. Așa vom ajunge o țară fără forța de muncă necesară. În final, salariile din sectorul bugetar și pensiile din sistemul public nu vor putea fi susținute. Atunci se va înțelege că în loc să ajungem prin impozite mai mari la salarii și pensii similare cu cele din UE, am ajunge și mai rău, atât în sectorul privat, cât și în cel public. Dar până atunci, dacă o recesiune va apărea între timp, o creștere a impozitelor va deveni prociclică și va accentua scăderea producției. Toate acestea arată că pentru a se instala, sustenabilitatea cheltuielilor are nevoie de mult mai mult decât simpla acoperire cu impozite mai mari a unor creșteri abrupte într-o perioadă relativ scurtă de timp a salariilor din sectorul bugetar și a pensiilor din sistemul public.

Lucian Croitoru este consilierul de politică monetară al guvernatorului BNR