Detaliile planului de încetare a focului propus de Hamas
Hamas a propus un plan de încetare a focului în Fâșia Gaza în trei etape, care ar urma să conducă la încheierea războiului în 135 de zile, ca răspuns la o propunere trimisă săptămâna trecută de mediatorii din Qatar și Egipt, care a fost susținută de Statele Unite și Israel.
Potrivit draftului consultat de Reuters, contraproiectul Hamas prevede trei etape cu o durată de 45 de zile fiecare.
Iată detaliile acestor faze de 45 de zile, potrivit agenției de presă:
- Toate femeile ostatice israeliene, bărbații sub 19 ani, persoanele în vârstă și bolnavii ar urma să fie eliberați în prima fază de 45 de zile, în schimbul eliberării femeilor și copiilor palestinieni din închisorile israeliene.
- Ostaticii bărbați rămași ar urma să fie eliberați în timpul celei de-a doua faze.
- Cadavrele și rămășițele celor uciși în lupte ar urma să fie schimbate în a treia fază. Până la sfârșitul celei de-a treia faze, Hamas se așteaptă ca părțile să ajungă la un acord privind încetarea războiului.
Propunerea ar conține, de asemenea, începerea reconstrucției Gaza și retragerea completă a forțelor israeliene.
Hamas, care guvernează Gaza, a declarat într-un addendum la propunere că dorește eliberarea a 1.500 de prizonieri, dintre care o treime ar dori să fie selectați de pe o listă de palestinieni condamnați la închisoare pe viață de către Israel.
Armistițiul ar crește, de asemenea, fluxul de alimente și de alte ajutoare pentru civilii din Gaza, care se confruntă cu foamea și cu o lipsă acută de bunuri de bază.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii