G4Media.ro

Deţinătorii drepturilor de autor asociate cu benzile desenate Tintin contestă că acestea…

sursa foto: captura video

Deţinătorii drepturilor de autor asociate cu benzile desenate Tintin contestă că acestea au intrat în domeniul public

Moştenitorii desenatorului Hergé au contestat vineri în instanţă că drepturile de autor asociate cu primul album realizat de autorul belgian, „Tintin au pays des Sovietes”, ar fi intrat în domeniul public în Statele Unite, unde acesta a fost tradus abia 60 de ani mai târziu, informează AFP, conform Agerpres.

Volumul de benzi desenate „Tintin au pays des Sovietes”, publicat începând din ianuarie 1929 în cotidianul belgian Le Petit Vingtieme, face parte dintre operele pe care academicienii americani le consideră că au intrat în domeniul public la data de 1 ianuarie 2025.

Centrul pentru studiul domeniului public de la Facultatea de Drept a Universităţii Duke din statul american Carolina de Nord publică o listă în fiecare an. Ea vizează de această dată creaţiile din 1929.

În Statele Unite, operele literare sunt protejate timp de numai 95 de ani după publicare, indiferent de data decesului autorului.

„Universitatea Duke a aplicat un termen de protecţie a drepturilor de autor de 95 de ani de la data primei publicări” şi „şi-a bazat decizia pe data primei publicări în Belgia”, a scris Fundaţia Hergé într-un comunicat.

„Or, potrivit altor surse, inclusiv americane, durata drepturilor de autor în Statele Unite ar trebui să decurgă de la data primei publicări pe teritoriul său (…) Prin urmare, problema este departe de a fi rezolvată”, a adăugat fundaţia desenatorului belgian.

Înainte ca Tintin să apară în Statele Unite, Hergé a trebuit să aştepte până în anul 1959, când editura Golden Press a publicat patru albume în acelaşi timp. Prima traducere în limba engleză a volumului „Tintin în Ţara Sovietelor” a fost publicată de o editură britanică în 1989.

În multe alte ţări, precum în Europa şi Canada, Tintin rămâne pe deplin protejat de drepturile de autor până la 1 ianuarie 2054, la 70 de ani după moartea lui Hergé în martie 1983.

În albumul „Tintin în Ţara Sovietelor’, în care celebrul personaj Tintin călătoreşte la Moscova în calitate de reporter, Hergé descrie regimul comunist instaurat de Revoluţia din 1917 ca fiind violent şi corupt.

Acesta este unul dintre albumele mai puţin cunoscute din seria dedicată lui Tintin, conceput de un desenator care avea doar 22 de ani atunci când a inventat personajul care avea să îl facă celebru.

Moştenitorii lui Hergé sunt văduva sa, Fanny Vlamynck, în vârstă de 90 de ani, şi al doilea soţ al acesteia, Nick Rodwell, în vârstă de 72 de ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.