G4Media.ro

Dezacordurile dintre Moscova și Ankara întârzie hub-ul de gaze rusesc din Turcia

Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Dezacordurile dintre Moscova și Ankara întârzie hub-ul de gaze rusesc din Turcia

Planurile Rusiei vizând punerea la punct a unui hub de gaze în Turcia, care să înlocuiască vânzările pierdute în Europa, întâmpină întârzieri din cauza dezacordurilor cu privire la cine ar trebui să fie la conducerea viitorului hub, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus ideea realizării unui hub de gaze în Turcia în luna octombrie 2022, imediat după exploziile care au deteriorat conductele Nord Stream ce fac legătura între Rusia şi Germania, prin Marea Baltică.

O sursă citată de Reuters a spus că planurile vizând hub-ul de gaze în Turcia întâmpină întârzieri pentru că autorităţile de la Moscova şi Ankara se ceartă încă pe tema controlului.

„Sunt chestiuni manageriale, se luptă pentru cine ar trebui să fie managerul hub-ului”, a dezvăluit sursa, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

O altă sursă din apropierea gigantului rus Gazprom a recunoscut faptul că există o „problemă” când vine vorba de chestiuni de management.

Rusia vede viitorul hub din Turcia ca pe o modalitate pentru a-şi reorienta exporturile de gaze, acum că ţările europene şi-au redus semnificativ achiziţiile de gaze ruseşti. Moscova speră să vândă o parte din gazele sale via Turcia spre ţările care nu ar fi dispuse să cumpere direct de la ruşi.

În prezent, Rusia furnizează deja gaze Turciei prin conductele Blue Stream şi TurkStream care traversează Marea Neagră. Gazele livrate via TurkStream merg mai departe la export în ţări din sudul şi estul Europei, inclusiv Ungaria, Grecia, Bosnia-Herţegovina, România şi Serbia.

Unele capitale occidentale sunt îngrijorate că un viitor hub de gaze în Turcia, care ar include şi gaze ruseşti, ar permite Moscovei să îşi mascheze exporturile care în prezent sunt sancţionate de occident din cauza invaziei ruseşti din Ucraina, prin amestecarea gazelor ruseşti cu combustibil din alte surse.

Turcia importă în prezent aproape toată cantitatea de gaze naturale pe care o consumă şi dispune de o infrastructură extinsă pentru importurile de gaze lichefiate. Autorităţile de la Ankara cred că pot să profite de actualele şi viitoarele relaţii comerciale pentru a deveni un „hub de gaze”.

În luna iulie a acestui an, Vladimir Putin a declarat că hub-ul de gaze din Turcia este în continuare un subiect de actualitate, iar Rusia vrea să pună la punct o platformă electronică pentru vânzările de gaze în Turcia. De asemenea, la o reuniune cu omologul său turc, Tayyip Erdogan, care a avut loc în data de 4 septembrie, Putin a spus că grupul Gazprom a prezentat companiei turceşti BOTAS o foaie de drum pentru viitorul hub de gaze. Potrivit liderului rus, prin aspectele ce trebuie rezolvate se numără înfiinţarea unui grup comun de lucru, elaborarea cadrului legal şi a „schemelor pentru tranzacţionare şi transferul gazelor achiziţionate”.

Kremlinul precizează că hub-ul este un proiect complex care are nevoie de timp pentru a fi realizat. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov a spus încă din luna februarie că ar putea apărea întârzieri din cauza cutremurului devastator care a lovit sud-estul Turciei şi Siria.

În paralel, însă, Turcia îşi urmăreşte propria sa agendă referitoare la exportul de gaze. În luna august, grupul BOTAS a încheiat un acord cu firma ungară MVM pentru a-i vinde aproximativ 300 de milioane de metri cubi de gaze naturale. Este pentru prima dată când Turcia a încheiat un acord de export de gaze cu o ţară cu care nu are graniţe comune şi acest lucru ar putea indica disponibilitatea Turciei de a contribui la creşterea securităţii aprovizionării energetice a Europei. De asemenea, Turcia a anunţat că ar putea fi posibil ca gazoductul Trans Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP), care transportă gaze naturale din Azerbaidjan până la graniţa Turciei, în proiectul hub-ului.

Rusia furnizează gaze naturale Europei în special prin conductele din Ucraina la un volum de 40 de milioane de metri cubi pe zi, mai puţin de jumătate faţă de volumul pe care obişnuia să îl livreze Uniunii Europene înainte de conflictul din Ucraina via acea rută. Datele pe luna august arată că Gazprom a furnizat Uniunii Europene, via Ucraina şi TurkStream, o cantitate de aproximativ 2,84 miliarde metri cubi de gaze, dintre care 1,54 miliarde metri cubi prin Turcia şi 1,3 miliarde metri cubi via Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...