G4Media.ro

Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii, reprogramată pe 6 martie, de la…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii, reprogramată pe 6 martie, de la ora 16.00

Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii a fost reprogramată pe 6 martie, de la ora 16.00, a decis luni conducerea Camerei Deputaţilor, relatează News.ro.

Dezbaterea moţiunii simple USR – Forţa Dreptei împotriva ministrului Muncii Marius Budăi, programată iniţial pentru luni, a fost amânată.

„Ministrul PSD Marius Budăi trebuia să se prezinte luni la moţiunea simplă, depusă de USR şi Forţa Dreptei, dar a anunţat că are alt program. Este un nou ministru al guvernului PSD-PNL care refuză să se supună controlului parlamentar şi sfidează Constituţia. Ministrul PSD trebuia să vină să explice de ce a trimis în Parlament o lege care nu desfiinţează nicio pensie specială, deşi eliminarea pensiilor speciale este o reformă obligatorie introdusă de USR în PNRR”, a transmis USR sâmbătă, într-un comunicat.

Ministerul Muncii a transmis că vizita ministrului Muncii, Marius Budăi, în Spania este programată de luni de zile, dinainte ca USR să depună moţiunea simplă. Instituţia afirma că ministrul Marius Budăi se va prezenta în faţa Parlamentului cât mai curând posibil, la data care va fi stabilită de Biroul Permanent al instituţiei, pentru a explica stadiul Reformei privind pensiile de serviciu, pe care USR nu a reuşit să le reformeze atunci când a guvernat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...