Dezbrăcându-l pe Mircea Geoană
Mulți tineri au impresia că Mircea Geoană va fi salvarea noastră. De ce? Din cauza puterii uniformei NATO pentru care a purtat-o atât timp. S-a dezbrăcat de uniforma NATO și s-a îmbrăcat în costum de președinte.
Candidatul al cărui nume l-am auzit de la mulți tineri că îl vor vota trebuie dezbrăcat de secrete dar și de hainele pe care le poartă. Ce spune, totuși, stilul vestimentar al lui Geoană despre el, ca om politic?
Fostul președinte NATO a purtat rar fosta culoare a partidului din care a făcut parte. Roșul PSD-ului nu îl mai atrage, se pare, după înfrângerea din 2009. Faptul că nu l-am văzut la coadă la covrigi nu înseamnă că are o etică a imaginii proprii.
Geoană poartă preponderent albastru, culoarea puterii, a independenței, a liderilor. O culoare care poate reda încredere, cu majoritatea costumelor tailor-made și pe măsură. Uneori nasturele pe care îl încheie se cam zbate să rămână încheiat. Eticheta lui este de om care cunoaște regulile saloanelor mari. Cămașa trebuie să se vadă un deget pe sub sacou atunci când mâneca acestuia se ridică, primul nasture se încheie atunci când te ridici, se desface atunci când te așezi, iar cel de-al doilea nu se încheie niciodată.
Oricât ar încerca să scape de culoarea PSD-iștilor, nu se poate pentru că roșu și albastru sunt culori complementare, dar opuse pe roata culorilor.
Pantofii și costumele sale sunt aproape de perfecțiune, la dungă culori și cămăși care se potrivesc, o etichetă absolut deosebită.
Și-a proiectat în timp o imagine de om al oamenilor, în vizita sa la Brașov din iunie spre exemplu: la cămașă fără branduri, business-casual.
Are o ținută potrivită mereu, mereu la sacou sau la cămașă măcar. Mai puțin la începutul lui iunie când a fost prezent la maratonul organizat de Fundația pentru sănătatea Femeii. A purtat un tricou polo albastru, bineînțeles cu stema României.
Geoana încearcă să atragă cât mai mulți tineri prin diverse metode. N-a stat la coadă la covrigi să pară un „people’s man”, ci s-a dus la Amzei Patisserie fix atunci când a fost organizat cel mai mare eveniment al patiseriei, cu unul din serialele preferate ale tinerilor, Emily in Paris. Aici a cam dat-o în bară. Probabil obișnuit cu sacourile și costumele, a asortat o cămașă bleu de in, cu pantaloni crem și adidași de alergat. O ținută comodă în mare, dar totuși, nu se potrivește.
În excursia sa la Mânăstirea Putna, s-a echipat cu tricoul polo de la NATO, dar tot nu renunță la culoarea albastră. Se pare că este singura constantă din ținutele sale. Astfel că bermudele sale, cam scurte pentru vârsta și statutul lui, erau albastre. Atenția sa la detalii este incredibilă și subtilitatea acestuia este de apreciat. Încearcă să pară un candidat altfel decât ceilalți, un om alături de oameni, dar atent în permanență să le amintească fie și prin vestimentație de statutul de fost lider NATO.
Fostul lider NATO a purtat la sacou și cămașă inclusiv la semnarea cărții sale. Ținută impecabilă. Candidatul independent respectă inclusiv codul șosetelor. Acestea nu trebuie să lase piciorul să se vadă. Poartă șosete lungi, cu pantofi de lac și la costum. Dar aici a mai uitat să încheie nasturele de la sacou.
Ținuta afișată în ieșirile mediatice, cum a fost cea de la ProTV când i-a urat sănătate Regelui Mihai, este reușită. Același costum, același albastru închis, bleumarin chiar. Și cravata tot bleumarin cu bleu. Greu de criticat Geoană din punct de vedere vestimentar. Atent la ce poartă, atent la imaginea atent creată. Să uităm ce s-a întâmplat ultima dată când a candidat la președenție. Are inclusiv gulerul de la cămașă călcat și apretat și perfect așezat.
Geoană a înțeles ceva foarte important. Imaginea contează. Tinerii din ziua de azi pun atât de mult accent pe imaginea pe care o creezi. Într-o era în care social media are atâta putere, în care oamenii din acest lucru trăiesc, candidatul atent la ce poartă este acolo, prezent, aliniat așteptărilor unui public mai sofisticat.
Cu această ținută perfectă în zeci de nuanțe de albastru candidatul fără partid vrea să pară puternic și un adevărat lider.
A renunțat la roșu să nu mai fie asociat cu PSD-iștii, să ne facă să uităm epoca celor trei trandafiri cariera sa politică. Noi nu uităm. Albastru reprezintă stabilitate. Geoană pare să cunoască simbolistica. Încearcă să își refacă imaginea într-un mod subtil prin ținutele sale.
Notă: G4Media.ro analizează candidații la președinție din punct de vedere vestimentar. Ținuta este importantă și spune ceva despre politicieni mai ales dacă vorbim de candidați la o funcție atât de importantă cum este cea de șef al statului. Autorul analizelor, Ana Maria Cristea, este specializată în fashion business.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii