G4Media.ro

Dezmembrarea AUR și cazaciocul jucat de George Simion

Sursa Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Dezmembrarea AUR și cazaciocul jucat de George Simion

Operațiunea de dezumflare a partidului extremist AUR continuă în forță. În luna februarie am scris despre evacuarea AUR și a liderului său, George Simion, din spațiul mediatic, despre tăierea accesului la microfon, stingerea reflectorului. De atunci, partidul extremist nu a pierdut teren doar în plan mediatic, ci a început să piardă oameni în ritm accelerat.

Dezertările candidaților la primărie din partea AUR sau susținuți de partidul extremist au devenit tot mai frecvente în ultimele luni. Andrei Tinu, candidat la Sectorul 2 din partea Partidului Republican, cu care AUR a făcut în noiembrie 2023 un așa numit pol suveranist, este ultimul care și-a anunțat, joi, retragerea din cursa electorală. La fel ca în toate celelalte cazuri, AUR a reacționat cu acuzații de trădare, de blat cu PSD. G4Media a inventariat recent lunga listă a dezertărilor: zeci de membri și șefi de filiale sau candidați au părăsit partidul extremist AUR în opt episoade care au avut loc începând cu luna februarie.

La prima vedere, pare un fenomen greu de explicat. Cum se face că un partid în creștere este părăsit în masă tocmai înaintea alegerilor? Cum se explică faptul că aceleași televiziuni care transmiteau în direct orice scandal generat de George Simion sau orice enormitate scoasă pe gură îl ignoră azi cu desăvârșire? Unde a dispărut brusc ”pericolul extremist” asupra căruia liderii PNL și PSD tot avertizau plini de îngrijorare?

Așa cum am scris de nenumărate ori, AUR este un produs de laborator, nu este o mișcare politică autentică și autononomă. O dovadă suplimentară a lipsei lor de credibilitate este însuși faptul că n-au reușit nici până azi să se lipească de un grup european al dreptei conservatoare. Fie că s-a opus premierul maghiar Viktor Orban, fie că i-au ținut departe polonezii din cauza narativului pro-rusesc, AUR nu este nici azi în ECR (grupul conservatorilor din Parlamentul European).

Ca orice creație artificială, AUR are tot atâtea identități cât e nevoie la un moment dat.

Lanțul lui George Simion poate fi mai lung sau mai scurt, dar nu el decide cât de tare poate să latre. Partidul extremist a avut valoare de întrebuințare în plan intern și extern, dar acum nu mai are nimeni nevoie de Simion și partidul lui, dimpotrivă, încurcă pe toată lumea. Prin urmare, este scos brutal din priză, tăiat accesul la microfon, coborât cu forța de pe scena politică.

În paralel, se înmulțesc acuzațiile că liderul partidului extremist, George Simion, a făcut jocurile Rusiei în Ucraina și Moldova, unde are interdicție de intrare în țară. Pe data de 17 martie, premierul Marcel Ciolacu a declarat că a primit documentele care au stat la baza deciziilor luate de cele două ţări. „Este o decizie administrativă întemeiată” a subliniat liderul PSD care a adăugat că „documentele au un regim secret, nu pot să divulg lucruri pe care nu am voie să le vorbesc. Doar statul căruia îi aparţin le poate face publice”.

De atunci, George Simion nu a făcut decât să supra-confirme pozițiile sale pro-rusești și anti-occidentale. Nu mai departe de ieri, liderul partidului extremist a declarat, după vizita președintelui Iohannis la Casa Albă, că ”România nu trebuie să dea arme altor state”, adică Ucrainei, servind astfel interesul Rusiei. Tot ieri, Simion l-a  numit pe noul premier al Serbiei Miloș Vucevic ”prietenul  meu”. Vucevic este un susținător al Rusiei, respinge sancțiunile UE pentru Kremlin și are în cabinet doi miniștri sancționați de SUA.

Acestea sunt doar cele mai recente ieșiri pro-rusești pe față, însă George Simion și partidul său extremist propagă în general narativele Moscovei într-un mod mult mai subtil, în plan ideologic, promovând suveranismul politic și euroscepticismul. Nici acest pro-rusism nu pare autentic, ci este tot un rol jucat cam strident și grosier, de sperietoare politică. Cazaciocul jucat de Simion tot mai apăsat va fi utilizat foarte probabil în campania pentru alegerile prezidențiale și generale de liderii celor două mari partide pentru a se profila drept pro-occidentali, în antiteză totală cu ”pericolul extremismului” care vrea să scoată România din NATO și UE.

Cât de mult va fi afectat rezultatul AUR la locale și europarlamentare? Încă e greu de estimat, deoarece convulsiile interne nu s-au încheiat. Unii lideri AUR, cum este Claudiu Târziu, încearcă să folosească aceste crize interne drept motor de mobilizare a alegătorilor, simpatizanților și membrilor de partid pe principiul ”cetății asediate”. Suntem atacați din toate părțile, inclusiv din interior, deci trebuie să ne mobilizăm mai mult decât acum patru ani.

Procesul de dezmembrare a partidului extremist, care a crescut la un moment dat periculos în sondaje și a părut că scapă de sub control, va continua probabil și după alegerile din 9 iunie. Un scor sub așteptări, mai mic de 20%, eventual mai slab decât al USR, faptul că nu va câștiga nici o primărie importantă, jocul majorităților în Consiliile locale și județene, toate la un loc vor accelera migrația oportunistă dinspre AUR spre marile partide, în special spre PSD.

Este o chestiune de timp până când poziția de lider a lui George Simion va fi pusă în discuție, mai ales când se va stabili viitorul candidat al partidului la președinția României. Un război la vârf este aproape inevitabil. În funcție de rezultatele de la locale și europarlamentare, s-ar putea ca până la sfârșitul anului să asistăm chiar la scindarea partidului extremist între o facțiune pro-rusă, virulent anti-occidentală condusă de George Simion și una tradiționalistă, de factură neolegionară, condusă de Claudiu Tîrziu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. sunt alegeri, poate pana si televiziunile isi dau seama cat de toxici sunt rusnacii astia dechizati in romani, pana mai inainte era circ cu ei , acum e serioasa treaba

  2. politrucule, sa inteleg ca esti de acord ca din banii platiti de noi sa renuntam sa ne aparam tara si sa aruncam armele in cuptorul de facut profit pentru warmongeri din Ukr?
    pentru ca daca nu ne dorim asta, inseamna ca suntem pro-rusi
    este un jurnalsim mai penibil decat il faceau aia in epoca de aur, nu iti dai seama?
    cum poti fi doar o carpa de jurnalist?
    cum traiesti asa?
    nu ti-e jena ca te recunoaste lumea pe strada?

    • Mai, arici pogonici, mai bine se lupta prin Ucraina cu armele noastre, eventual contribuim si cu ceva finante, decat sa ne luptam cu aceleasi arme prin Romania! Asta va tot prefaceti voi ca nu pricepeti!
      Oare ce crezi tu ashea ca o sa-i treaca lui Putin prin capsor daca reuseste sa castige in Ucraina? Nu cumva o sa-i sclipeasca ochsorii dupa Romania?

    • Pana una alta „warmongerii” sunt in Rusia, putere malefică care nu va precupeți nimic pentru ca „elita” lor conducătoafe să-şi atingă obiectivele de a subjuga tot ce consideră că le aparține! „făcătorii de pace” locali ignoră asta total! Eu doresc postacilor haurulaci să experimenteze pe propria piele sintagma „stat în genunchi” care le este aşa de dragă!! Şi, btw, Israelul tocmai renunță la sistemele Patriot, au altele mai bune. george(ta) şi claude richard tardel & co sunt disperați că sistemul ,care le-a permis ascensiunea , se apucă să îngroape (mal) formațiunea „antisistem” 🤮 şi în disperarea lor apasa pe pedala filorusă 💀

    • L-am gasit pe ala care chjar vrea sa-i suga pl lui putin

  3. Clar, alegem răul cel mai mic, eu deja m-am hotărât, măciucă președinte, e disciplinat ca un militar, doctor în științe nu mai știu de care. Ca sincer între ciolacul și măciuca, mai bine Ciucă al nostru!

  4. Daca jumatate din articol e adevarat, reiese clar ca Romania nu e democratie, e o oligarhie sec.u.risto – PSD-ista.
    Daca sec.u.ristii + Psd-ul pot infiinta si scinda partide, pot aloca sau taia spatiu de emisie la televiziuni cum vor, cand vor, tara asta nu are nicio legatura cu democratia (vointa poporului).

  5. apropo de „lantul” lui Simion , se indoieste cineva ca aceeasi organizatie tine si „lantul” lui sosoaca?

    • „lantul” lui Sosoaca e comun cu cel al autorului articolului asta mediocru, si se duce la SRI/CIA.
      Simeon saracu a fost incercat cu niste lanturi, dar pare ca au cazut acum, odata cu dinamitarea „infiltratilor” care nu intamplator nu au prins listele. asa au disparut si din presa. ce stie si dl agent Tapalaga

    • aveai impesia ca dureaza? aur? sos? usr? go EST

  6. guvernul unic – pesede+penele – gestioneaza cu succes pluralismul & radicalismul d laborator. In imaginarul lor politic, reforma incompleta e singura cale….de mentinere a regimului semi authoritarian. Datorita presupuselor presiuni externe si interne se amana democratizarea institutiilor. Frica si teama au devenit litera de lege. Alegerile au devrnit un soi de schimbare a cadrelor cu iz democratic

  7. Mai degraba pesedeii si peneleii s-au speriat ca astia le fura din voturi si s-au apucat sa-i saboteze/mituiasca sa se dezmembreze…