Dialogul care aduce magie: „MI-E DOR DE TINE”, „ȘI MIE” și „TE AȘTEPT” (P)
Trei mesaje puternice întregesc un dialog care ne îndeamnă la conexiune. Au prins viață datorită luminii, în cadrul inițiativei Lights On România. Mai mult decât niște simple cuvinte, ele au puteri magice – de a ne aduce mai aproape unii de alții, indiferent de distanțe, de a scoate la iveală emoții ascunse și de a aduce un strop de curaj.
În ultimii patru ani cele trei instalații de lumină au ajuns în mai multe locuri din țară și de peste hotare, au scris povești și au fost punctul de pornire a zeci sau sute de mii de conversații cu și despre dor.
În 2021 povestea merge (și) mai departe. „MI-E DOR DE TINE” stârnește valuri de emoție peste ocean, în inima metropolei Chicago. Mesajul a făcut înconjurul lumii, iar răspunsurile nu s-au lăsat așteptate prea mult. „ȘI MIE” a fost amplasat în Cluj-Napoca, iar instalația „TE AȘTEPT” a ajuns și în București. În capitală, instalația de lumină este amplasată în fața Palatului CEC, o adevărată bijuterie arhitecturală, ce reușește să pună în valoare aceste cuvinte puternice.
“Ecouri ale dialogului nostru am văzut din Statele Unite și până în Rusia, oriunde există comunități de români mesajele noastre au ajuns. Ne bucurăm mult de primirea în curtea Palatului CEC, una dintre cele mai frumoase clădiri ale Capitalei, acolo unde s-a aprins instalația TE AȘTEPT la finele săptămânii trecute. Ne bucurăm ori de câte ori vedem că eforturile noastre mișcă inimi și munți”, spune Andi Daiszler, fondatorul Lights On România.
Povestea „MI-E DOR DE TINE” a început în 2018, ca un soi de statement al Asociației Daisler – o declarație la adresa potențialului pe care noi în vedem în anumite locuri. Dincolo de această însemnătate, mesajul a devenit viral pentru încărcătura emoțională pe care o aduce prin ideea de conectare pe care o sugerează. Așa fost adresat și românilor de peste hotare. Un an mai târziu cele două răspunsuri au apărut firesc, întregind un dialog care nu mai are nevoie de nicio prezentare.
“MI-E DOR DE TINE e pentru mine cea mai frumoasă poveste pe care am scris-o vreodată. Sunt pasionat de scrisul unor povești atipice folosind poate altceva decât pixul și hârtia. Acest lucru se întâmplă în toate proiectele pe care le-am demarat. Cred că poveștile aduc în jurul nostru acea plus valoare de care avem nevoie pentru inspirație, pentru a identifica o soluție, pentru a reflecta mai concret la starea de fapt”, explică Andi Daiszler, fondatorul Lights On România.
Cele trei instalații aduc cu ele magia, oriunde ar fi instalate. Au puterea de a transforma clădiri cufundate în beznă, de a transmite mesaje celor dragi și de a aduce speranță. În jurul lor se conturează tot atâtea povești câți privitori, o componentă care dă o doză și mai mare de farmec întregului proiect.
CEC Bank ne susține în alinarea dorului celor aflați departe de casă, fiind sponsor principal al proiectului.
“Suntem parte din viața românilor de 157 de ani și, oriunde s-ar afla, ne dorim să le fim aproape în fiecare moment. Și unde ar fi fost mai potrivit să aducem această instalație decât în curtea Palatului CEC. Credem că Palatul CEC nu este doar un simbol arhitectural important, ci și un simbol al unei conștiinte comune românești ce a trecut prin schimbări enorme și care a reușit să se integreze inclusiv astăzi, într- un tablou modern”, spune Alexandra Frunză, Director Identitate și Comunicare CEC Bank.
***
Despre Lights On România:
Lights On este un festival de instalații de lumină lansat de Asociația Daisler la Cluj-Napoca în 2018. Evenimentul a reușit rapid să-și atragă fani din toate rândurile pentru că promovează o nouă nișă a artelor vizuale în spații publice, activări urbane dintre cele mai inedite dar și colaborări fascinante intersectoriale.
Lights On România face parte din rețeaua ILO (International Lights festival Organisation), fiind înfrățit cu evenimente majore de la nivel internațional precum festivalurile de lumină Canary Wharf Winter Lights sau Glow Eindhoven dar și Fete des Lumiere, cel mai mare festival de lumină al lumii. Festivalul este organizat și creat de Asociația Daisler din Cluj-Napoca, o organizație non-profit care are ca scop facilitarea proceselor de activare, reactivare și transformare urbană prin inițiative culturale creative inedite. Mai multe informații pe www.lightsonromania.com.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank