G4Media.ro

EXCLUSIV Diferență de zeci de mii de euro între prețul plătit de…

Foto: G4Media

EXCLUSIV Diferență de zeci de mii de euro între prețul plătit de Primăria București și prețul de piață al celor 70 de apartamente din Greenfield destinate medicilor

Primăria București urmează să cumpere 70 de apartamente pentru medici în cartierul Greenfield, dar prețul angajat de municipalitate e sensibil mai mare decât cel cerut de dezvoltator clienților normali. Astfel, diferenţa în cazul unui singur apartament este de peste 20.000 euro, după cum arată o comparație între prețul anunțat oficial al tranzacției și prețul oferit reporterului care a cerut oferta dezvoltatorului.

În timp ce Primăria s-a angajat prin contract că va plăti 113.500 euro fără TVA pentru un apartament cu 3 camere, oferta actuală pentru un apartament cu acelaşi număr de camere, aceeaşi suprafaţă şi utilat fix la fel ca cel al medicilor este de maximum 92.000 euro fără TVA. Într-un răspuns pentru G4Media.ro, municipalitatea spune că ”Ofertele găsite pe site-urile dezvoltatorilor reprezintă în opinia noastră doar oferte promoționale sau instrumente de marketing, iar în majoritatea cazurilor, acestea conduc la prețuri cu mult mai mari față de cel prezentat inițial”.

Într-o şedinţă a Consiliului General care a avut loc la şfârşitul anului trecut, Primăria Capitalei a hotărât că trebuie să cumpere pentru medicii care îşi desfăşoară activitatea în cele 19 spitale administrate de către municipalitate, „un număr total de 177 de unităţi locative tip apartament cu 1, 2, 3 camere, confort 1”. În proiectul votat atunci de către consilierii generali se menţiona că primăria este dispusă să plătească maximum 6.496 lei fără TVA / mp.

Au fost selectaţi patru dezvoltatori. Potrivit proiectului de hotărâre, municipalitatea a anunţat că va cumpăra locuinţele de la Cubic Residence SRL – 37 apartamente cu două camere, 10 apartamente cu 3 camere; Iridex Group Import Export – 5 garsoniere, 18 apartamente cu două camere, 20 apartamente cu 3 camere; Impact Developer&Contractor (Greenfield) – 70 apartamente cu 3 camere; Ipsilanti Invest – 1 garsonieră și 16 apartamente cu 3 camere; Singurii care au votat atunci împotriva achiziţionării acestor apartamente pe motiv că preţul achiziţiei este prea mare dar şi că locaţia este nepotrivită, au fost consilierii USR.

”Procedura aplicata pentru achizitionarea de unitati locative cu destinatia de locuinte pentru personalul angajat in unitatile sanitare aflate in administrarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti a fost instrumentata in baza normei interne privind achizitionarea sau inchirierea de imobile de catre Municipiul Bucuresti, anexa la H.C.G.M.B . nr.298/17.05.2018, intrucat achizitia de imobile este exceptata de la prevederile legii nr. 98/2016. Avand in vedere cadrul legal precizat, subliniem faptul ca Municipiul Bucuresti a respectat parcursul intregului proces de achizitie de imobile asa cum este acesta reglementat, asigurand respectarea tuturor principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achizitie”, arată Primăria București într-un răspuns pentru G4Media.ro.

Prima achiziţie a fost făcută de curând. Beneficiarul este Impact Developer&Contractor (Greenfield), ofertantul cu cele mai multe locuinţe. Potrivit unui anunț postat de Impact pe site-ul oficial al Bursei de Valori Bucureşti, „IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR SĂ a încheiat contractul de vânzare autentificat sub nr. 188 din 21 februarie 2019 de către notar public Octavian Viorel Rogojanu, cu sediul în București, prin care a vândut către Municipiul București, prin Primarul General, 70 de apartamente, situate în Sectorul 1, ansamblul rezidențial Greenfield, ofertate în cadrul licitației organizate de Primăria Municipiului București, pentru achiziția de apartamente pentru personalul medical din instituțiile aflate în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Prețul contractului este de 37.355.603,02 RON plus TVA. Primăria Municipiului București prin Primarul General va achita prețul integral până la data de 30.06.2019. Pentru garantarea achitării prețului se constituie ipoteca legală” se arată pe site-ul Bursei de Valori București.

Vorbim despre 70 de apartamente cu 3 camere care au în jur de 70 mp utili, pentru care Primăria Generală va plăti în medie pentru un singur apartament peste 113.500 euro fără TVA (533.651 lei).

O ofertă primită de reporterul G4Media.ro pe email de la reprezentaţii Greenfield arăta că un apartament de două camere, dar cu aproape aceeaşi suprafaţă (64-68mp), ar costa începând de la 64.870 euro fără TVA, iar un apartament de 3 camere cu o suprafaţă de 93 mp (cu 20 de mp mai mare decât cele achiziţionate de către Primăria Generală) ar costa o sumă începând de la 80.646 euro fără TVA. Aceeași ofertă arăta că un apartament de 4 camere de 124 mp (cu 54 mp mai mare decât cele achiziţionate de Primăria Generală) costă începând de la 107.802 euro.

O vizionare a apartamentelor din complexul rezidențial arată însă că prețurile reale cerute de dezvoltator sunt mai mari decât cele trimise pe email, dar mai mici decât cele comunicate în anunțul oficial de la BVB.

Vizionarea demonstrează că toate apartamentele cu 3 camere din cartierul Greenfield sunt compartimentate la fel şi au aceeaşi suprafaţa, cu excepția celor de la parter, care au şi o terasă de câţiva zeci de mp și sunt mai scumpe. Toate apartamentele au dotări standard: gresie, faianţa, obiecte sanitare, parchet, termopane şi centrală proprie cu încălzire în pardoseală. Sunt aceleaşi specificaţii minime găsite şi în caietul de sarcini realizat de primărie pentru apartamentele medicilor. Apartamentele cu 3 camere vizionate de reporter sunt similare cu cele 70 de apartamente pe care Primăria Generală vrea să le achiziţioneze pentru medici.

Preţurile de la faţa locului pentru apartamentele cu 3 camere sunt mai mari decât oferta trimisă iniţial pe email. Toate apartamentele cu 3 camere, cu un loc de parcare inclus, scoase la vânzare în Greenfield, costă între 89.000 şi 92.000 euro fără TVA.

Agentul de vânzări ne asigură că sunt identice cu cele 70 de apartamente vândute Primăriei Capitalei şi ne arată un apartament asemănător, dar într-un bloc vecin.

Foto: Blocul medicilor din Greenfield

Foto: Interiorul unui apartament

Așadar, Primăria Capitalei va plăti pentru un apartament de 3 camere prețul mediu de 113.500 mp euro fără TVA, în condițiile în care în acelaşi ansamblu rezidenţial, un apartament cu aceeaşi suprafaţă, utilat la fel, costă maximum 92.000 de euro fără TVA. Este o diferenţă de 21.500 euro care se aplică fiecăruia dintre cele 70 de apartamente, adică 1.505.000 euro în total.

Cum s-a ajuns la această sumă? ”Documentatia de atribuire si Norma Interna au fost postate pe site-ul www.pmb.ro, la sectiunea Anunturi, iar anuntul de publicitate a fost transmis inclusiv SICAP si publicat si intr-un cotidian de circulatie nationala. In cadrul procedurii, au fost depuse 18 oferte sigilate, care au fost deschise in fata ofertantilor participanti in data de 24.10.2018, potrivit invitatiei de participare, fiind intocmit proces verbal semnat de toti ofertantii participanti. Cele 18 oferte au insumat peste 700 de apartamente. Pe baza criteriilor de evaluare prevazute in documentatia de atribuire, au fost intocmite clasamentele, iar ofertele castigatoare au fost desemnate pe baza criteriului pretului cel mai scazut. Astfel, din cele peste 700 de apartamente, au fost selectate un numar de 177 de apartamente care au raspuns tuturor cerintelor din documentatia de atribuire”, se arată în răspunsul Primăriei Generale primit la solicitarea G4Media.ro.

Cine controlează Ansamblul Greenfield

În prezent, ansamblul rezidenţial Greenfield din nordul capitalei este controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care deține 56% din acțiunile companiei. Iaciu  a fost patron al complexului Doraly din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov. Complexul rezidenţial care găzduieşte acum primele 70 de locuinţe ale medicilor bucureşteni a fost implicat în urmă cu doi ani, în mai multe scandaluri. Mulţi dintre locuitorii ansamblului rezidenţial şi-au exprimat atunci nemulţumirea faţă de faptul că Romsilva le-a blocat una dintre cele două căi de acces. Este vorba despre cea care trecea prin Pădurea Băneasa. Prin urmare, sute de bucureşteni s-au văzut nevoiţi să facă un ocol de câţiva km pentru a junge fix în acelaşi loc. Un ocol tradus în zeci de minute state degeaba în trafic. Indignarea locuitorilor din cartier a fost cu atât mai mare deoarece, atunci când şi-au cumpărat apartamentele, deşi dezvoltatorul le-a promis că vor avea trei căi de acces (prin Pădurea Băneasa, din DN1, din Şoşeaua de Centură) au ajuns să aibă una singură, cea din DN1.

Pentru a aplana conflictul, Primăria Capitalei a intervenit. În octombrie 2017, a trecut prin Consiliul General un proiect de hotărâre în baza căruia municipalitatea acceptă un teren donat de către dezvoltatorul cartierului Greenfield pentru a-l folosi într-un schimb cu Romsilva, ceea ce a şi făcut. În prezent, drumul prin pădurea Băneasa reprezintă cel mai scurt acces în cartier şi este folosit de către locuitori.

La acel moment, Gabriela Firea, primarul general al capitalei, îi critica pe dezvoltatorii Greenfield: „Aceşti cetăţeni au fost induşi în eroare de dezvoltator. Trebuie sa îndreptam o nedreptate. Soluţia este următoarea: municipalitatea să accepte cu caracter de donaţie din partea investitorului a unor terenuri, sa faca un schimb cu Romsilva, sa asiguram un al doilea acces”.

Foto: G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. Firma din Voluntari, toapa din Voluntari…mai crede cineva in coincidinte? 177×20000 eu, rezulta peste 3.5 mil de euro diferenta. Daca luam in calcul si discountul primit pentru atatea apartamente, cred ca ne apropiem de 5 mil de euro , bani pentru partid.

  2. Paaaai…a lipsit vreodata parandaratul din „afacerile” astora ?

  3. Pai in mare bilantul suna cam asa. 5 milioane spaga la apartamente, inca cel putin 1 milion spaga la autobuzele din Turcia. Pana acum e bine. Idiotii care au votat psd nu stiuau ce voteaza? Asta au vrut dobitocii.

    • Idioții care au votat psd atit știu, atit pot. De ce sinteți supărat pe ei? Ei sint fenomene naturale, ca ploaia, ca vintul. Pe deștepții care n-au votat ar trebui să fiți supărat. Aia maimuțe proaste.

    • Ce 20 de mii cel putin 40 de mii orice dezvoltator iti face discount cand iei 2 3 apartamente dar la 70. Fmm de gunoaie de hoti nu se mai satura

  4. Furt marca psdalde, via tzatza din Voluntir, ex-sluga mâncătoare de rht la latrinele securistului voiculescu. Miticii platesc, ca de aia au votat ei 6 primari din Ciuma Rosie = PM lătrătoare psd.

  5. In general, preturile din anunturi/oferte sunt preturi de pornire. De aici incepe negocierea. E fantastic cum își imaginează primaritza ca toti suntem prosti.

  6. Dar de ce face chestia asta primaria pe banii nostri?
    Ne-a intrebat daca vrem sa cheltuim banii pe asa ceva? De cand pana cand trebuie sa ne incarcam noi bucurestenii cu 70 de apartamente? Ca sa ce?

  7. Hoața din Voluntari. Punct. Fostă mâncătoare de kkt la latrinele securistului Voiculescu. Pesedista, adicâ lepra carierista, incompetenta si corupta. In concina PSD. numi indivizi ca aceasta lepădătura de primar pot exista,

  8. Lucrurile functioneaza fix pe dos: cand cumperi mai mult (si cu bani cash, cum vine primaria), primesti discount, nu platesti cu peste 20% mai mult, dupa cum reiese din calculele astea. Ce mizerie…

  9. Pai e mare si veche prietenie intre Iaciu(dezvoltatorul) si Pandele. Si padurea Baneasa vroiau s-o defriseze sa faca drum de acces direct, scurtatura, pe mai multe benzi. PMB a cerut nu stiu daca s-a si aprobat de la Ocolul Silvic.

  10. Articolul pare nefinalizat.
    Ce se întâmplă cu cei 21.500 euro/ap. plătiți în plus de primărie? Se duc dirtect la partid, sau în buzunarele proprii ale unora? Cum justifică primăria și dezvoltatorul această diferență? Dacă Greenfield vinde en-gros 70 apartamente, nu-i normal să scadă prețul? Mai ales că nu se pune problema plății în rate.
    Oare ce prețuri aberante or fi avut ceilalți ofertanți, dacă Greenfield a avut cel mai mic preț?
    Oare nu a fost un mișmaș făcut de comun acord între ofertanți și primărie? Că fără să vrei te gândești lșa asta.
    DNA nu mai are curajul să se autosesizeze (măcar)?

    • Mult mai mult cand cumperi atat ai alte facilitati ai discount cel putin 10 la suta dezvoltatorii cand au atat pe stoc si unul daca iei tot iti mai lasa 3 4 5 la suta. Slugile astea nu se mai satura am ajuns de ras isi bat joc de noi fm in gura de gunoaie. Ar trebuie omorati

  11. Ziua si tzeapa :)) Asa merita prostii care sustin p$d, m..e dupa m..e :))

  12. Se astepta cineva la altceva?

  13. Posibil diferenta sa vina si de la achizitia unui loc de parcare (dezvoltatorii au prostul obicei de a nu include asa ceva in pret). N-o suspectez pe madam Firea de buna credinta, dar cine a scris articolul poate ar fi trebuit sa verifice si sa mentioneze si aspectul asta.

    • Scrie clar ca pretul maxim este 92.8k (+tva) pentru apartament si un loc de parcare…

      O afacere intre prieteni…Iaciu si Pandele, uite cum dintr-un singur contract faci minim 1.5 milioane de EUR.

    • @marius Ai dreptate, nu ma prea uit la poze si sarisem tabelul.

  14. comision decent pentru vanzare ( sau reducere de volum ) la 30 apartamente inseamna vreo 3 apartamente 🙂

  15. ne fura partidul din toate pozitiile. legal. public privat. publicul cu banii si pierderea si privatul cu profiturile + taxa de jmecher.

  16. Stiti problema drumullui prin padure catre ansamblul Greenfield? Ei bine, problema acestuia s-a rezolvat cam in aceeasi perioada in care primaria a hotarat sa le dea celor de la Impact cate 20.000 de euro in plus/apartament celor de la Impact. S-a rezolvat in sensul in care s-a reluat circulatia auto prin padure. Cred ca este un subiect ce ar merita verificat.

  17. Si pe tricourile de joc ale RapiduluiPSD scrie….Greenfield! Adica acest complex rezidential sponsorizeaza o echipa de fotbal din banii bucurestenilor. Nu mai vorbesc despre faptul ca a devenit sponsor dupa ce primaria sector 1 a aprobat o hotarare pentru drumul din padure.

  18. Ar trebui sa dam un forward cu link-ul la articol si catre Curtea de Conturi …sa vedem daca s-au „autosesizat”

  19. Articolul nu este prea bine documentat. Sunt diferențe între apartamentele din Greenfield. O fi spus agentul ca e ca cel al doctorilor, este același interior dar prețul difera fff mult în funcție de poziționarea efectiva a blocului. Sunt apartamente în Greenfield cu 3 camere și la 130k plus TVA. Toate arata ca fix ca cele pentru doctori dar hai sa ne facem temele mai bine data viitoare, nu reclama gratuita cu articol ușor de demontat, scris doar pentru senzatie. Ar fi trebuit sa ceara oferta în același bloc, aceiași poziționare…

  20. Cei de la Cubic 7 vand si in prezent apartament de 2 camere (suprafata utila: 43,37 mp si suprafata totala: 45,40 mp), parcare inclusa si bucataria utilata gratuit la pretul de 40.000 Euro . Pe langa pret care este mult mai mic decat pretul la care au fost vandute apartamentele catre Primaria Capitalei, mint oamenii sa faca rezervari si pe urma neaga orice. Transportul nu este asigurat pana la metrou Raul Doamnei asa cum se lauda pe site. Dupa cum se stie nici macar nu s-a dat drumul la metroul din Drumul Taberei in prezent. Te trezesti ca iti pune in fata regulamentul de coproprietate (6 pagini) si nici nu te lasa sa il citesti. Daca totusi te apuci sa citesti regulamentul si intrebi ceva, nimeni nu stie nimic si totul e minunat pentru ca sa semnezi mai repede rezervarea. Daca ai avut proasta inspiratie sa semnezi nici prin cap sa nu-ti treaca ca o sa-ti vezi banii inapoi chiar daca iti dai seama de ilegalitati si pacaleli dupa cateva zile. Doar te bucuri ca nu ai cumparat apartamentul si ai pierdut doar banii pe rezervare: 3000 lei. Iata realitatea in care unii se imbogatesc din contracte de vanzare cu statul roman si nu le ajunge, mai fraieresc si oamenii sa rezerve apartamente sau mai grav sa le cumpere.