Digi24.ro: Cum a pierdut statul miliarde din cauza Agenției conduse de prietenul baronului PSD Arsene. Guvernul a sesizat Parchetul
Un val de ilegalități, conflicte de interese și lipsă de interes din partea funcționarilor în a gestiona eficient resursele naturale ale României, lucru care a dus la pierderea de către stat a miliarde de lei care ar fi trebuit să fie încasate din taxe și redevențe, scrie Digi24.ro
Asta a găsit Corpul de control al prim-ministrului la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, la verificarea documentelor și activității instituției din perioada 2017-2019, când aceasta era condusă Aurel Gheorghe și de Gigi Dumitru, despre care presa a relatat că este un apropiat al baronului PSD Ionel Arsene.
Raportul, finalizat în 24 iunie, a fost transmis procurorilor, anunță Guvernul într-un comunicat dat publicității vineri.
Guvernul arată că obiectivele controlului au constat în verificarea respectării prevederilor legale privitoare la organizarea şi funcţionarea ANRM, la activitatea de emitere a avizelor, a licenţelor de concesiune minieră şi a permiselor de exploatare, la modul privind stabilirea şi încasarea redevenţelor, taxelor şi tarifelor, precum şi la cel aferent atribuirii şi derulării contractelor la nivelul entităţii.
În urma desfăşurării acţiunii de control au fost identificate o serie de deficienţe/nereguli, în ceea ce priveşte:
- activitatea de emitere/retragere a avizelor, licenţelor de concesiune minieră şi a permiselor de exploatare;
- evidenţa redevenţelor şi taxelor miniere datorate şi achitate de către titularii de licenţe petroliere, respectiv de titularii de licenţe/permise miniere;
- determinarea şi încasarea unei redevenţe, reprezentând o cotă procentuală din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decât Sistemul naţional de transport al petrolului, precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminale petroliere, altele decât cele aflate în proprietate publică a statului, având consecinţe în ceea ce priveşte prejudicierea bugetului de stat;
- o evidentă incoerenţă la nivelul actelor decizionale ale Agenţiei, coroborate cu posibile conflicte de interese, cu consecinţe privind gestionarea resurselor umane şi financiare;
- organizarea şi funcţionarea Compartimentelor de Inspecţie Teritorială, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte controlul activităţii titularilor de licenţe petroliere şi de licenţe/permise miniere.
”La data de 09.01.2018, a fost finalizată o altă acţiune de control efectuată la ANRM, ce a vizat perioada 2013 – 2017, ocazie cu care s-au reliefat o serie de deficienţe, cu privire la care reprezentanţii Agenţiei nu au întreprins demersuri în vederea remedierii, astfel că acestea s-au perpetuat, fiind constatate şi pe parcursul verificărilor finalizate în anul 2020”, precizează Guvernul.
Citește integral aici raportul Corpului de Control
Context
G4Media.ro a dezvăluit în septembrie 2019 că afacerea cu materiale de construcții pentru drumuri și infrastructură civilă este controlată de o grupare din regiunea Moldovei apropiată de baronul PSD de Neamț, Ionel Arsene, și de șeful Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Gigi Dragomir, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Agenției.
Din informațiile puse la dispoziție de sursele citate, o serie de firme controlate sau apropiate de Ginel Vlasie (foto dreapta), considerat săgeata lui Arsene, au câștigat mai multe licențe pentru exploatarea balstierelor în zona Moldovei.
Agenția pentru Resurse Minerale gestionează acordarea acestor licențe. Șeful agenției minerale ne-a transmis că nu este nimic adevărat și că fiecare licență se acordă în baza unui dosar solid.
Cel mai fidel baron local al lui Liviu Dragnea, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, ar fi ajuns să controleze o bună parte din activitatea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, așa cum au precizat surse din agenție pentru G4media. Asta pentru că Baronul de Neamț l-a impus în fruntea instituției pe Gigi Dragomir.
Contactat de G4Media.ro, Dragomir nu e negat că l-ar cunoaște pe Ionel Arsene, dar a adăugat: ”multă lume îl cunoaște pe domnul Arsene, asta nu înseamnă nimic altceva”.
Pe lângă licențele de explorare și exploatare a zacămintelor petroliere și de metale prețioase, instituția este decisivă pentru companiile de construcții. Asta pentru că Agenției Naționale pentru Resurse Minerale acordă licențele de exploatare a balastierelor, a carierelor de piatră și nisip, materiale fără de care stațiile de betoane nu pot funcționa.
Așa se facă că în ultimii ani, firme de construcție din Neamț au obținut tot mai multe licențe pentru a exploata cariere pe râurile din Moldova. ”Nu s-a acordat nicio licență fără să existe un dosar puternic. Toate licențele acordate de Agenție au fost acordate corect, vă asigur de asta. Este Corpul de Control în verificări și nu s-au descoperit probleme. Totul este în regulă”, ne-a declarat Gigi Dragomir. Acesta a ținută să mai adauge că informațiile care susțin că ar favoriza anumite firme sunt doar ”răutăți”.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Citește integral
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii