UPDATE DIICOT face 44 de percheziții în București și patru județe din vestul țării într-un dosar de contrabandă cu deșeuri/ Peste 1500 de tone de gunoaie ar fi ajuns ilegal în țară/ Cum arătau transporturile (galerie foto)
DIICOT Timișoara face 44 de percheziții în cinci județe din vestul țării într-un dosar de contrabandă cu deșeuri și grup infracțional organizat, transmite DIICOT într-un comunicat, duminică dimineață. Suspecții ar fi adus în țară peste 1500 de tone de gunoaie, prin 57 de transporturi.
UPDATE 12:29 Autoritățile au reținut pe Aeroportul din Oradea pe suspectul Bogdan Macra, care are calitatea de suspect, fiind unul dintre cei mai importanți lideri ai grupării, conform surselor G4Media. Echipa care l-a depistat era de la BCCO Oradea – BCCO Cluj, cu ajutorul polițiștilor de la frontieră. Macra venea din Turcia.
știrea inițială
Suspecții ar fi profitat de faptul că în România prețul de procesare şi reciclare a deşeurilor (80 lei/tonă) este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, ”urmărind astfel să obțină în mod facil câștiguri financiare importante”, se arată în comunicat.
DIICOT susține că importurile s-ar fi efectuat de la societăți comerciale din mai multe țări europene, iar actele de transport și documentele însoțitoare ar fi fost întocmite cu informații false, potrivit cărora deşeurile încărcate urmau să fie supuse operațiunilor de valorificare/recuperare.
De fapt, pentru a reduce cheltuielile cu procesarea gunoaielor, cei mai mulți operatori comunitari ar fi colectat nediferențiat (pe categorii) gunoaiele, fapt interzis de normele europene, precum şi de legislaţia naţională.
Suspecții ar fi acționat numai la finele săptămânii şi de regulă noaptea, încercat să profite de oboseala acumulată de cei care efectuează controalele şi de faptul că în acele intervale orare funcționarii de mediu lipsesc din punctele de trecere a frontierei, mai spune DIICOT.
Comunicatul integral al DIICOT
La data de 1 octombrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, efectuează 44 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu, inclusiv la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contradandă în formă calificată, complicitate la contrabandă în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2021, în zona de vest a ţării (judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Hunedoara), precum şi în municipiul Bucureşti, mai multe persoane s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat, specializat în introducerea fără drept în ţară de deșeuri provenite din spaţiul intracomunitar, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanțiale.
Deşi, potrivit OUG nr. 195/2005, privind protecţia mediului, „Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă”, sub pretextul efectuării unor operaţiuni de valorificare/reciclare, membrii grupului infracţional, pe fiecare palier sau nivel de execuţie, ar fi acţionat pentru introducerea ilegală în ţară a deşeurilor, punând astfel în pericol sănătatea populației și mediul înconjurător.
Aceștia ar fi profitat și de faptul că în România prețul de procesare şi reciclare a deşeurilor (80 lei/tona), este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, urmărind astfel să obțină în mod facil câștiguri financiare importante.
Pe primul palier al grupului s-au aflat intermediarii sau brokerii de deșeuri (conform OUG nr. 92/2021, privind regimul deșeurilor, „broker” este orice întreprindere care se ocupă de valorificarea sau eliminarea deșeurilor în numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deșeurilor), care s-ar fi ocupat de importuri de deșeuri, disimulate ca făcând parte din categoria celor care pot fi supuse reciclării/valorificării.
Importurile s-ar fi efectuat de la societăți comerciale din mai multe țări europene, iar disimularea s-ar fi realizat și prin falsificarea documentele însoțitoare, în care s-au făcut mențiuni nereale, în sensul că materialele transportate fac parte din categoria celor care pot fi supuse recuperării/reciclării.
Cel de al doilea palier al grupului infracțional ar fi fost reprezentat de transportatori români, care s-ar fi deplasat la sediile sau punctele de lucru ale firmelor comunitare, de regulă în Italia, unde ar fi procedat la încărcarea deşeurilor, în vederea reciclării/recuperării în țară.
Actele de transport și documentele însoțitoare ar fi fost întocmite cu mențiuni nereale, potrivit cărora deşeurile încărcate vor fi supuse operațiunilor de valorificare/recuperare.
Pentru a reduce cheltuielile cu procesarea deșeurilor, cei mai mulți operatori comunitari ar fi procedat la colectarea nediferențiată (pe categorii) a deșeurilor și încărcarea mijloacelor de transport ale transportatorilor români cu deșeuri care nu puteau face obiectul recuperării/reciclării sau cu deșeuri municipale, fapt interzis de normele europene, precum şi de legislaţia naţională.
Astfel, ignorând cu bună știință preverile OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, transportatorii români ar fi încărcat, transportat și introdus în țară deșeuri care nu puteau face obiectul reciclării.
Pe cel de-al treilea palier al grupării, s-ar fi aflat administratorii și societățile care au ca obiect de activitate valorificarea/reciclarea deșeurilor.
Facem precizarea că operațiunile de valorificare/recuperare a deșeurilor sunt enumerate în Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 noiembrie 2008, privind deșeurile și în ANEXA 3 din Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, și sunt notate cu coduri, de la R1, până la R13. În ANEXA 7 din cel de-al doilea act normativ, sunt enumerate operațiunile de eliminare/distrugere a deșeurilor, notate cu cod D (de la D1 până la D15) activități care pot fi realizate pe teritoriul național numai cu deșeuri provenind din țară.
Potrivit art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, din data de 14 iunie 2006, privind transferurile de deşeuri, operaţiunile intracomunitare sunt însoțite de documentul informativ însoțitor pentru transporturile de deșeuri (Anexa VII) care conţine informaţiile despre deşeurile care fac obiectul recuperării (persoana care organizează expediția, importatorul, cantitatea efectivă, data transferului, transportatorii, producătorul deşeurilor, instalaţia de recuperare, operaţiunea de recuperare, denumirea uzuală a deşeului, identificarea deşeului, ţările implicate în export, tranzit şi destinaţie, declaraţia persoanei care organizează transferul, semnătura de primire a deşeurilor, transferul primit de către instalaţia de recuperare).
Membrii grupului infracțional organizat ar fi acționat pentru a ascunde trasabilitatea deșeurilor, prin atestarea nereală în documentul informativ însoțitor pentru transporturile de deșeuri, a instalației de reciclare/recuperare și a operațiunii de recuperare la care urma să fie supus deșeul.
De asemenea, în unele situații, deși încărcătura era formată din deșeuri, transportatorii, cu sprijinul intermediarilor, ar fi atestat în mod nereal în documentele însoțitoare că transportă materie primă, astfel că s-au prezentat la intrarea în țară în punctele de trecere a frontierei în care nu activau funcționarii de mediu, încălcând astfel prevederile Ordinului nr. 1736/2022 din 27 iunie 2022 cu privire la raportarea introducerilor în țară de deșeuri în Sistemul informatic de asigurare a trasabilității deşeurilor (SIATD) și prevederile Ordinul nr. 831/49/2022 cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat obligatorii pentru transferurile comunitare de deşeuri.
După introducerea nelegală în țară a deșeurilor, membrii grupului infracțional ar fi acționat pentru ștergerea urmelor infracțiunii de contrabandă calificată, procedând la influențarea trasabilității, pentru a ascunde proveniența deșeurilor și la transportarea lor la diferite societăți care dețineau instalații de reciclare/recuperare.
Pe parcursul activității de urmărire penală, au fost depistate 57 de astfel de transporturi, însumând peste 1.500 de tone de deșeuri.
Pentru alte transporturi depistate la intrarea în țară, nu a fost permis accesul pe teritoriul României.
Pentru a reduce riscul de a fi descoperiți de organele de control, transportatorii ar fi acționat numai la finele săptămânii şi de regulă noaptea, încercat să profite de oboseala acumulată de cei care efectuează controalele şi de faptul că în acele intervale orare funcționarii de mediu lipsesc din punctele de trecere a frontierei, urmând să fie sesizați de polițiștii de frontieră în cazul unor bănuieli cu privire la neconformitatea transporturilor.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara vor fi conduse aproximativ 40 persoane, în vederea audierii.
Activitățile sunt realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Cluj, Oradea, Alba Iulia, serviciilor de combatere a criminalității organizate Arad, Hunedoara și Sibiu, specialiștilor din cadrul ANAF și comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul grupărilor mobile de jandarmi din Timișoara și Cluj și inspectoratelor județene de jandarmi din Arad, Bihor, Alba și Sibiu.
Pe parcursul investigațiilor și cercetărilor efectuate, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a acordat sprijin prin I.T.P.F. Oradea, S.T.P.F. Borș și S.T.P.F. Nădlac.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu