G4Media.ro

DIICOT s-a autosesizat în cazul cetățeanului autoinitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei”…

DIICOT s-a autosesizat în cazul cetățeanului autoinitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei” și l-a pus sub control judiciar

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism anunță, într-un comunicat, că s-a autosesizat în cazul Ovidiu Grosu, un cetățean care s-a autointitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei” și că au început cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică. DIICOT mai precizează în comunicat că împotriva lui Grosu a fost luată măsura punerii sub control judiciar. Antena 3 a mediatizat intens personajul, anunțând pe un ton alarmist că Grosu a amenințat cu ”flăcări și sânge” la protestul din 10 august.

„Eu vorbesc de o revoluție, nu de un protest. (…) Trag acum un semnal de alarmă, un avertisment către forțele de ordine: oricine va încerca să reprime aceste manifestări, va fi judecat de Tribunalul Penal Internațional, pentru că avem drept inclusiv să ucidem în aceste condiții (…). Dacă jandarmul îmi pune bastonul în gât sau pistolul în cap eu am dreptul să-i iau viața”, declarat Grosu pentru Antena 3.

Grosu este cercetat pe baza legii privind combatereea terorismului, după cum rezultă din comunicatul DIICOT (legea 535/2004).

Redam mai jos integral comunicatul DIICOT

”La data de 07.08.2018, procurorii DIICOT – Structura Centrală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în seara zilei de 06.08.2018, în cadrul unei emisiuni  difuzate de către un post de televiziune naţional, a fost prezentat un interviu al numitului OVIDIU GROSU pe parcursul căruia, acesta, care s-a autointitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august”, i-a îndemnat pe viitorii participanți la manifestare să recurgă la acte de violență îndreptate împotriva integrității corporale a forțelor de ordine, inclusiv a vieții acestora.

Verificările întreprinse în cauză au relevat faptul că, înscriindu-se pe aceeași linie a demersurilor de instigare publică la săvârșirea de acte de violență împotriva reprezentanților autorităților chemate să asigure desfășurarea în condiții de siguranță a manifestației organizate a avea loc în data de 10.08.2018 în municipiul București, numitul  Ovidiu Grosu  a îndemnat publicul verbal şi scris să săvârșească în condițiile Legii nr.535/2004  infracțiuni contra vieții și integrității corporale a persoanelor, respectiv distrugere.

Prin ordonanţa din data de 08.08.2018 procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Grosu Ovidiu,  pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică, prev.de art. 332 alin.1 din Legea nr.535/2004, cu referire la art.32 alin.1 lit.a) și c) din Legea nr.535/2004.

La aceeaşi dată, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul Grosu Ovidiu, pentru un termen de 60 de zile, de la data de 08.08.2018 și până la data de 06.10.2018, pe durata controlului judiciar inculpatul  urmând să respecte, printre altele, urmatoarele obligații:

– să nu folosească sisteme informatice ce au conexiunea de date activă (să nu utilizeze internetul);
– să nu depășească limita teritorială a județului de reşedinţă decât cu încuviințarea prealabilă a D.I.I.C.O.T.
– să nu acorde interviuri;
– să nu participe la adunări publice;
– să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;

De asemenea, inculpatului i s-a  atras atenția cu privire la faptul că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Cauza este instrumentată  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalitatii Organizate – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei “Vlad Ţepeş”.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Coincidente, coincidente, coincidente ! :0)
    Imediat ce fostul pezedist institurionalizat ajuns expat, a cerut primariei Bucuresti sa anuleze autorizatia pe care o primise cu chiu cu vai, a aparut insul asta dubios in calitate de organizator !
    Dispare si asta si sa vedeti ca apare alt dubios care prin mesaj si atitudine va incerca sa decredibilizeze mitingul din 10 august !

    PS. Va e frica pesedei ? Va e frica !!! 😉

  2. Pesedist infiltrat ,singurul interview acordat de acest individ a fost pentru Latrina3….De parca diaspora urmareste hazneaua3 !

  3. Maniulare perfecta:
    1. Haita de manipulatori mercenari de la A3 a organizat acel pseudointerviu de coniventa cu acel Grosu.
    1. Asa cum Haita bineinteles a prevazut, DIICOT, normal, a fost obligat sa deschida dosar penal si i-a dispus control judiciar cu conditiile respective.
    3. Orice nerespectare cat de neinsemnata a dispozitilor jandarmilor va fi sanctionata brutal, pe loc, sub pretextul ca protestatarii vor revolutie cu sange si foc.

  4. #rezist si #vavedem nu au nevoie de organizator sau leader. . .

  5. pai cum sa nu foloseasca internetul si sa nu poarte arme daca constitutia ii ofera acest drept ? nimeni nu este mai presus de constitutiie in afara de poporul Roman

  6. Asta-i fenta pt basinosii care urmaresc postul ala de cacao,care dintre spalatii pe creieri urmariti
    postul ala?

    • Nu-i niciun pericol pentru ca, oricum, senilii care se uita la Antena3 nu ies la miting.

  7. Manipulare-Uzurpare-Indignare-Exasperare PSD

  8. Ce canalii sunt PSDistii si Antenistii. Au gasit un fraier ca carui gura vorbea fara el. Fraierul s-a auto-intitulat liderul protestului si acum jandarmeria are liber la violente, pe motiv ca raspunde la nivelul amenintarilor formulate de organizatorul mitingului.
    Sau cel putin vor sa ii sperie pe potentialii protestatari pasnici astfel incat acestia sa nu mai participe la miting…
    Oricum PSDistii raman cu M..A luata.

  9. Ei si ce daca sa autointitulat, am mai avut in tara un autointitulat rege al tiganilor Cioaba,am mai avut si un autointitulat imparat al tiganilor Iulian, nu mai stiu cati autointitulati regi ai manelelor, alta autointitulata printesa a ardealului etc. Atunci de ce nu sa autosesizat DIICOT-ul ?

  10. Grosu asta o fi Pudila sau asistatu?

  11. „Reteta”simulacrului de interviu a fost consacrata de DD-OTV . DD , in scopul de a capta audienta promova oameni cu probleme psihice , uneori si numai pentru a provoca reactii negative (cred ca astea aduceau mai multa audienta ) ! Am reclamat de mai multe ori exploatarea ordinara a persoanelor cu deficiente psihice (mai cunoscuta a fost fica Andei Calugareanu )! DIICOT ar fi avut obligatia sa verifice psihologic persoana inainte de a-l pune sub acuzare !! Sigur ca trebuie sa-l puna sub o forma de restrictie , dar aceasta trebuie sa tina seama de starea lui medicala . Pentru mine, ca si nespecialist a fost evident ca e tarat de o afectiune psihica si sub acest aspect CNA daca ar fi existat ar fi trebuit sa sanctioneze televiziunea pentru exploatarea manipulatorie a persoanei cu deficiente evidente, iar niste organizatii de aparare a acestor persoane, daca ar fi existat ar fi trebuit sa reclame public acest lucru !!!!!!! Evident ca nu exista nimic………….