”Din banii pe care i-a luat domnul Buzatu, 83.000 de elevi ar fi avut masa caldă în școli”, transmit deputații USR
Deputații USR Andrei Miftode, Oana Țoiu și Filip Havârneanu și-au transmis luni, printr-un comunicat de presă, dezacordul referitor la faptul că elevii nu au primit încă masa caldă asigurată zilnic de Guvern:
- ”La două săptămâni de la începutul școlii, elevii din mediul rural tot nu beneficiază de transport gratuit, iar programul Masa caldă în școală este blocat în continuare. Pentru că Guvernul PSD-PNL încalcă legea, USR a propus astăzi, din nou, soluțiile corecte pentru deblocarea situației. PSD și PNL au respins însă, și de această dată, orice propunere în beneficiul copiilor”, a transmis USR.
„Mi s-a părut extrem de trist să aud de la reprezentantul Ministerului Educației nu doar că nu susține propunerile noastre, dar motivul pentru care nu o face: cică nu a avut timp să se uite la amendamente. Erau doar două propoziții simple. Din banii pe care i-a luat domnul Buzatu, 83.000 de elevi ar fi avut masa caldă în școli, iar ei spun că nu au avut timp să citească amendamentele și au votat contra lor, ignorând total legile”, precizează deputatul USR Filip Havârneanu.
Comunicatul integral al USR
La două săptămâni de la începutul școlii, elevii din mediul rural tot nu beneficiază de transport gratuit, iar programul Masa caldă în școală este blocat în continuare. Pentru că Guvernul PSD-PNL încalcă legea, USR a propus astăzi, din nou, soluțiile corecte pentru deblocarea situației. PSD și PNL au respins însă, și de această dată, orice propunere în beneficiul copiilor.
Amendamentele au fost formulate de deputații USR în ședința comună a Comisiilor pentru învățământ și pentru administrație publică, cu ocazia dezbaterii ordonanței de urgență (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=21091) prin care Guvernul Ciolacu s-a grăbit să modifice recent intratele în vigoare legi ale Educației.
„Peste 2.500 de școli, o treime din elevii țării, ar trebui să beneficieze de masa caldă încă din acest an, dar nici cele 450 de școli în care târâș grăpiș continua programul pilot nu au primit de la Guvern nici norme, nici bani. Din nefericire, și parlamentarii din coaliția PSD-PNL dau rateuri majore și au refuzat și astăzi propunerile USR de rezolvare, amendamente care le-ar fi redat copiilor dreptul la masă caldă, la navetă gratuită, la educație”, declară deputatul USR Andrei Miftode.
Referitor la transportul elevilor, USR a propus să fie eliminată condiționarea gratuității de existența unei hotărâri de guvern, astfel încât copiii să nu mai stea la mâna Executivului și după voința arbitrară a unor politicieni.
În privința programului Masa caldă în școli, USR a cerut ca, în fiecare an, sumele care nu sunt folosite pe perioada în care programul nu este operațional să rămână la beneficiari, să nu poată fi deturnate către alte categorii de cheltuieli.
„Mi s-a părut extrem de trist să aud de la reprezentantul Ministerului Educației nu doar că nu susține propunerile noastre, dar motivul pentru care nu o face: cică nu a avut timp să se uite la amendamente. Erau doar două propoziții simple. Din banii pe care i-a luat domnul Buzatu, 83.000 de elevi ar fi avut masa caldă în școli, iar ei spun că nu au avut timp să citească amendamentele și au votat contra lor, ignorând total legile”, precizează deputatul USR Filip Havârneanu.
„Unul din patru adolescenți nu mai ajung în clasa a IX-a când trec de la gimnaziu la liceu și România are cea mai mare rată a abandonului timpuriu în timp ce Guvernul blochează naveta gratuită și masa caldă în școli. Am depus astăzi, IAR, în Parlament, soluții pentru asta: transport gratuit din prima zi de școală plătit direct transportatorilor nu doar decontat parțial și complicat, banii pentru mese calde în școli acolo unde administrația întârzie să le asigure. PSD și PNL au votat împotrivă deși este mai scump pentru România să piardă pe drum o bună parte a acestor generații decât este să se asigure că ajung la școală și că se pot concentra la ore că au mâncat suficient. De exemplu, o familie din rural cu doi copii adolescenți, un părinte angajat la salariu minim și unul dedicat gospodăriei a trebuit luna asta să se descurce cu 20 de lei pe membru de familie pe zi, iar în cazul copiilor în zilele de școală asta a însemnat uneori doar bani de microbuz dus-întors”, spune deputata USR Oana Țoiu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii