„Din câte știm, a fost prins în flagrant”: Moscova susține că munca reporterului Wall Street Journal arestat de FSB nu a avut „nimic de-a face cu jurnalismul” / Reacția cotidianului american
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe (MAE), Maria Zaharova, a declarat că activitatea jurnalistului Evan Gershkovici de la Wall Street Journal din Ekaterinburg, nu are „nimic de-a face cu jurnalismul”, relatează CNN.
„Din păcate, nu este prima dată când statutul de «corespondent străin», viza jurnalistică și acreditarea sunt folosite de străini în țara noastră pentru a acoperi activități care nu au legătură cu jurnalismul. Acesta nu este primul occidental cunoscut care este «luat de mână»”, a declarat Zaharova pe Telegram.
Zaharova și MAE rus fac în mod obișnuit afirmații nefondate despre activitatea și motivele jurnaliștilor străini din Rusia.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, rugat să comenteze informațiile, a declarat că, „din câte știm, a fost prins în flagrant”.
„Aceasta este prerogativa FSB [Serviciul Federal de Securitate]. Ei au făcut deja o declarație. Noi nu avem nimic de adăugat. Singurul lucru pe care îl pot adăuga este că, din câte știm, a fost prins în flagrant”, a declarat Peskov în timpul unei convorbiri obișnuite cu jurnaliștii.
Atunci când CNN i-a cerut să clarifice ce înseamnă acest lucru în ceea ce privește un jurnalist acuzat de spionaj, Peskov a spus: „”Nu, nu pot să clarific. Nu am detalii. Încă o dată, aceasta este prerogativa serviciilor speciale care se luptă cu spionii”.
Peskov a fost întrebat, de asemenea, dacă arestarea lui Gershkovici are legătură cu un reportaj pe care acesta l-a realizat anterior sau cu ceva la care lucrează acum. Peskov a răspuns: „Nu pot spune. Nu cunosc detaliile”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că „bineînțeles” Kremlinul îi cunoaște activitatea și este familiarizat cu publicațiile sale.
Într-un comunicat, Wall Street Journal a afirmat că „neagă vehement acuzațiile FSB și solicită eliberarea imediată a reporterului nostru de încredere și dedicat, Evan Gershkovici. Suntem solidari cu Evan și cu familia sa”.
The Wall Street Journal are o prezență de zeci de ani la Moscova.
Evan Gershkovici a fost arestat în orașul Ekaterinburg din Rusia sub suspiciunea de spionaj, afirmă serviciul de securitate rus FSB.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii