G4Media.ro

Din cauza supraaglomerării spitalelor din Marea Britanie, mor pacienţi pe coridoare, trage…

Sursa foto: Știrile ProTV

Din cauza supraaglomerării spitalelor din Marea Britanie, mor pacienţi pe coridoare, trage un semnal de alarmă un sindicat medical

Spitalele britanice sunt atât de supraaglomerate, încât există pacienţi care decedează aşteptând pe coridoare sau care ajung să fie îngrijiţi în toalete sau chiar în parcările departamentelor de urgenţe, a tras un semnal de alarmă joi principalul sindicat al asistenţilor medicali, într-un raport, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

„Pacienţii sunt privaţi de demnitatea lor şi viaţa le este pusă în pericol”, a declarat Nicola Ranger, secretar general al Royal College of Nursing (RCN), subliniind că mărturiile strânse trebuie să servească drept „semnal de alarmă”.

Acordarea de îngrijiri „pe coridor” sau „pe scaun” este pe cale să devină practică curentă în Marea Britanie, a prevenit ea, punându-şi întrebări cu privire la capacitatea sistemului spitalicesc de a face faţă iernii.

Raportul se bazează pe mărturiile culese de la 5.000 de asistenţi medicali. Unii vorbesc despre pacienţi care au intrat în stop cardiac sau despre femei care au făcut avort spontan pe aceste coridoare.

Alţi pacienţi ajung să fie îngrijiţi în toalete sau săli de baie, vestiare sau în parcări, ceea ce le pune viaţa în pericol din lipsa accesului la monitoare cardiace, la oxigen sau la locuri pentru resuscitare.

Ministrul sănătăţii, laburistul Wes Streeting, a apreciat miercuri în parlament că această situaţie este intolerabilă, dând vina pe „14 ani de eşec” al NHS, sistemul public de sănătate, sub guvernele conservatoare.

„Nu pot să promit şi nu voi promite că nu vor mai exista pacienţi îngrijiţi pe culoare anul viitor, întrucât va fi nevoie de timp pentru a repara pagubele”, a admis el.

„Au murit pacienţi pe paturi de spital sau pe scaune, pe culoare şi în săli de aşteptate. Toate principiile de bază ale îngrijirii s-au prăbuşit, noi nu oferim nimic mai bun decât într-o ţară în curs de dezvoltare”, a declarat o asistentă citată în raportul RCN.

Săptămâna trecută a fost cea mai încărcată din această iarnă pentru NHS, mai ales din cauza unui val de frig şi a circulaţiei unui virus gripal, a afirmat joi directorul pentru îngrijiri clinice de urgenţă al NHS, Julian Redhead.

Rata de ocupare a paturilor în spital era de 96% în Anglia, iar 20 de spitale au raportat „incidente grave” la urgenţe.

Duncan Burton, şeful pentru îngrijiri medicale al NHS Anglia, a descris această iarnă ca fiind „una din cele mai dificile” pe care le-a cunoscut sistemul public de sănătate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.