Din garda vechilor baroni locali, Ciprian Dobre, care în 2016 era acuzat de luare de mită, revine la șefia PNL Mureș cu diferență de 3 voturi. Dobre este susținătorul lui Cîțu
Competiție strânsă, sâmbătă, în PNL Mureș, pentru președinția organizației județene. Ciprian Dobre a reușit să revină în fruntea organizației mureșene, învingându-l pe senatorul Cristian Chirteș cu o diferență de numai 3 voturi, respectiv cu scorul de 259 la 256 de voturi.
Ciprian Dobre a anunțat în presa din Mureș că în competiția algerilor generale din PNL îl va susține pe premierul Florin Cîțu, în detrimentul lui Ludovic Orban, apreciind că în echipa lui Cîțu el personal și-ar găsi locul.
„La nivel național, pentru funcția de președinte al PNL, îl susțin pe actualul premier Florin Cîțu, pentru că în acea echipă eu personal mi-aș găsi locul, dar și pentru faptul că România, pe vremea premierului Cîțu, iată, pentru a doua oară are cea mai mare creștere economică (…) Se simte faptul că în echipa premierului Florin Cîțu lucrurile merg spre dezvoltarea României, nicidecum spre povești despre dezvoltarea României”, a declarat Dobre în 4 august, citat de publicația zi-de-zi.ro.
Cine este de fapt, Ciprian Dobre de profesie avocat? Acesta are o lungă istorie în PNL Mureș pentru că a deținut nu doar controlul asupra organizației de partid, înainte de 2016, dar a avut și funcții importante. A fost pe rând, deputat, prefect de Mureș, iar până în 2016 a fost președintele Consiliului Județean Mureș.
Dobre a avut un dosar greu la DNA, fiind acuzat de luare de mită, spălare de bani și folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, într-un dosar privind ”concesiuni de terenuri, aprobarea prețului de achiziție al unui teren situat în municipiul Tîrgu Mureș, aprobarea unui studiu de fezabilitate”.
Așa cum și alte dosare ale unor baroni locali au fost clasate, Dobre a avut și el parte de noroc, dosarul său fiind clasat în 18 august 2020.
Ce spunea DNA despre Dobre în 2016: ”La data de 23 aprilie 2008, suspectul Dobre Ciprian Minodor, în calitate de prefect al județului Mureș, care avea obligația de a verifica și, după caz, de a ataca hotărârile Consiliului Local neconforme prevederilor legale, a primit de la omul de afaceri suma de 120.000 lei, într-un cont personal deschis în mod expres pentru astfel de “încasări”. Din suma astfel încasată, suspectul a retras în numerar 23.389 lei, iar o tranșă de 40.000 lei a fost direcționată, către o asociație care avea sediul la aceeași adresă unde funcționau firmele controlate de omul de afaceri. La data de 16 iunie 2009, suspectul Dobre Ciprian Minodor a inserat în declarația de avere faptul că a primit suma de 120.000 lei cu titlu de „donație”, în condițiile în care, acest aspect trebuia menționat într-un document similar întocmit anterior”, arăta DNA într-un comunicat din 2016.
Ce spunea DNA despre Dobre în 2020. La data de 18 august 2020, ”a fost dispusă soluția clasării conform art. 16 alin. 1 lit. b teza I („fapta nu este prevăzută de legea penală”) și lit. f (“a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică”) din Codul de Procedură Penală”, a arătat DNA în răspunsul pentru G4media.ro la punctul 2.
La alegerile din 2016, dub domnia lui Dobre, PNL Mureș a pierdut alegerile, UDMR câștigând detașat alegerile la Consiliul Județean Mureș. În 2020, PNL n-a câștigat nici Consiliul Județean, dar nici Primăria Târgu Mureș, care a fost câștigată tot de UDMR.
Acum, același Ciprian Dobre revine la șefia partidului spunând că și-a trasat ca obiectiv, în 2024, să câștige Primăria Târgu Mureș, Consiliul Județean Mureș, trei mandate de parlamentari și mandatele de primari în municipiile Reghin, Sighișoara, Târnăveni
Sursa Foto: Agerpres (Dorina Matis)/ Ciprian Dobre si Florin Cîțu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii