Dîncu, ministrul Apărării: Nu este cazul ca România să intre în război / Există posibilitatea unei migraţii din cauza războiului şi trebuie gestionată această situaţie
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat vineri că nu este nevoie în acest moment să ne pregătim pentru război, deoarece „nu este cazul ca România să intre în război, aşa cum uneori vedem în fake news-uri”, potrivit Agerpres.
„Nu este cazul, şi aş vrea să precizez asta pentru ca populaţia să ştie foarte bine, nu este cazul ca România să intre în război, aşa cum uneori vedem în fake news-uri. Acum două zile, secretarul general NATO, Stoltenberg, a spus că NATO, în cazul unei intervenţii în Ucraina a Federaţiei Ruse, nu va reacţiona militar, pentru că, conform Tratatului NATO, nu poate interveni decât dacă este ameninţată o ţară membră. Ucraina nu este în acest moment membră NATO, dar sigur că vor fi alte forme de reacţie pe care comunitatea internaţională le va lua”, a declarat Vasile Dîncu la Timişoara.
Acesta adăugat că un posibil conflict la graniţă presupune anumite pregătiri şi din partea ţării noastre, dar a subliniat că nu ne pregătim de război.
„Deci, nu este nevoie în acest moment să ne pregătim pentru război. Atunci, însă, când ai un conflict la graniţă sau în apropierea ta trebuie sa te pregăteşti întotdeauna, pentru că sunt multe efecte adverse aici. Există posibilitatea unei migraţii din cauza războiului şi trebuie gestionată această situaţie. Există alte situaţii legate de circuitele economice, pentru că orice blocadă, de exemplu, a economiei şi a Federaţiei Ruse are influenţă asupra băncilor, asupra energiei, aprovizionării cu energie în Europa, şi sunt şi multe alte lucruri. (…).Noi ne pregătim pentru orice situaţie”, a afirmat Vasile Dîncu.
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, efectuează, vineri, vizite de informare în garnizoanele Arad şi Timişoara. (Foto: Militari ucraineni / Defence of Ukraine)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii