G4Media.ro

Dintr-o închisoare din Arctica, Navalnîi susține că nu regretă întoarcerea în Rusia…

Sursa foto; Captură video - Twitter / Maimunka News

Dintr-o închisoare din Arctica, Navalnîi susține că nu regretă întoarcerea în Rusia în urmă cu trei ani: „Nu voi renunța nici la ţara mea, nici la convingerile mele”

Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, care ispăşeşte în prezent sentinţe cumulate de aproape 30 de ani de închisoare, a afirmat miercuri că nu regretă că s-a întors în Rusia, la trei ani după ce a fost arestat pe un aeroport din Moscova, declarându-se convins că statul preşedintelui Vladimir Putin se va prăbuşi într-o bună zi împreună cu elita postsovietică, pe care a catalogat-o drept coruptă, avidă de putere şi duplicitară, potrivit EFE şi Reuters, citate de Agerpres.

Navalnîi (47 de ani), un fost avocat care a devenit cunoscut în urmă cu peste un deceniu prin ridiculizarea elitei lui Putin pe care a acuzat-o de corupţie pe scară largă, se află în prezent într-o închisoare la aproximativ 60 km nord de Cercul Polar.

„Am ţara mea şi convingerile mele. Nu vreau să renunţ nici la ţara mea, nici la ideile mele. Nu o pot trăda pe niciuna. Dacă convingerile tale valorează ceva, trebuie să fii pregătit să le aperi. Şi, dacă este necesar, să faci unele sacrificii”, a transmis Navalnîi prin contul său de Telegram.

El mărturiseşte că atât deţinuţii, cât şi funcţionarii din penitenciare îi pun mereu aceeaşi întrebare: „De ce te-ai întors?”.

„Cu doar trei de ani în urmă, m-am întors în Rusia după ce am încheiat tratamentul la care fusesem supus în urma otrăvirii. Am fost arestat la aeroport şi sunt în închisoare de trei ani”, a spus el.

Navalnîi a negat că întoarcerea în ţară ar fi fost rezultatul unei înţelegeri „secrete” cu Kremlinul şi a insistat asupra faptului că, dacă o persoană nu este dispusă să meargă până la capăt, înseamnă că nu are convingeri sau principii, ci doar „idei în cap”.

„Desigur, nu îmi place să stau în închisoare. Dar nu voi renunţa nici la ideile mele şi nici la patria mea. Convingerile mele nu sunt nici exotice, nici sectare, nici radicale (…). Oamenii de la putere trebuie să se schimbe. Alegerile libere şi corecte sunt cel mai bun mod de a alege autorităţile. Toată lumea are nevoie de o justiţie corectă. Corupţia distruge statul. Nu trebuie să existe cenzură”, a afirmat el.

Opozantul rus consideră că „statul putinist nu este viabil”, denunţând o ipocrizie totală la toate nivelurile.

„Poligamii au devenit conservatori în ţara noastră. Membrii PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) sunt acum ortodocşi (creştini). Deţinătorii de ‘paşapoarte de aur’ şi de conturi offshore sunt acum patrioţi agresivi”, a precizat Navalnîi într-o postare pe reţelele de socializare facilitată de susţinătorii săi.

„Minciuni, minciuni şi numai minciuni. Odată ne vom uita la scaunul său şi (preşedintele rus Vladimir Putin) nu va mai fi acolo. Victoria este inevitabilă, dar deocamdată nu trebuie să renunţăm şi trebuie să ne apărăm ideile”, a spus el.

Navalnîi, care a fost condamnat să stea în închisoare până la vârsta de 74 de ani, a avertizat în repetate rânduri că Rusia lui Putin este un stat condus de „hoţi şi criminali” şi că într-o zi va avea loc o schimbare seismică prin revoltă.

După mai multe zile când nu s-a ştiut unde se află, opozantul rus a reapărut la 23 decembrie într-o închisoare de lângă Cercul Polar, în districtul autonom Iamalo-Neneţk, după o călătorie de 20 de zile de la Moscova.

El a fost transferat la penitenciarul ‘Lupul Polar’ după ce a anunţat o campanie împotriva realegerii lui Putin în 2024, pe care îl acuză că a ordonat otrăvirea sa în august 2020.

De când Vladimir Putin a ajuns în fruntea Kremlinului, în ultima zi a anului 1999, adversarii i-au prezis de mai multe ori dispariţia politică şi s-au înşelat, notează Reuters.

Autorităţile ruse resping criticile lui Navalnîi ca fiind absurde şi spun că el şi susţinătorii săi sunt extremişti care au legături cu agenţia americană de informaţii CIA, cu intenţia de a semăna discordie în Rusia.

Navalnîi se află în închisoare, mişcarea sa a fost scoasă în afara legii, iar cei mai mulţi dintre susţinătorii săi cheie s-au refugiat în străinătate.

El a câştigat admiraţia opoziţiei ruse divizate pentru că s-a întors de bunăvoie în Rusia în 2021 din Germania, unde a urmat un tratament pentru ceea ce testele de laborator occidentale au arătat că a fost o tentativă de otrăvire cu un agent neurotoxic în timpul unei călătorii în Siberia.

La întoarcere a fost încarcerat. Kremlinul neagă afirmaţiile lui Navalnîi potrivit cărora poliţia secretă rusă l-ar fi otrăvit cu Noviciok.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...