G4Media.ro

Direcţia Generală Anticorupţie lansează campania „E timpul să nu mai dăm şi…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Direcţia Generală Anticorupţie lansează campania „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva”

Direcţia Generală Anticorupţie a lansat, vineri, campania naţională de prevenire a corupţiei „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva” care are ca scop principal creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei şi de a descuraja practicile de dare şi luare de mită, transmite Agerpres.

„Campania ‘E timpul să nu mai dăm şi noi ceva’ vizează conştientizarea importanţei comportamentului integru şi se adresează tuturor celor care pot fi implicaţi, într-o formă sau alta, în situaţii posibil generatoare de fapte de corupţie. Suntem încrezători că mesajul nostru va ajunge în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, la oameni din toate categoriile socio-profesionale, dar mai ales la tineri, la acea categorie aflată într-un stadiu de dezvoltare în care personalitate este încă în formare, prin creşterea gradului de conştientizare şi de educaţie anticorupţie pot dobândi ceea ce numim comportament integru şi pot contribui astfel în mod decisiv la evoluţia societăţii”, a declarat Ovidiu-Ciprian Antohe, director general al DGA, la evenimentul de lansare al campaniei.

Potrivit acestuia, corupţia afectează toate aspectele vieţii sociale, afectând drepturile şi libertăţile oamenilor.

„Corupţia (…) este un fenomen complex care afectează toate societăţile, toate aspectele vieţii sociale, încetinind sau chiar blocând dezvoltarea şi afectând în mod direct drepturile şi libertăţile oamenilor. (…) Corupţia este percepută diferit în funcţie de cultura socială, organizaţională, şi a fost nu de puţine ori asociată cu însăşi natura umană. Tocmai din acest motiv, o activitate esenţială a activităţii noastre este prevenirea corupţiei. Chiar dacă e o doză de adevăr în sintagma ‘cea mai bună formă de prevenire este combaterea, prevenirea corupţie prin formele sale, în special activităţile de educaţie pentru promovarea integrităţii, campaniile pentru conştientizarea consecinţelor şi cauzelor implicării în fapte de corupţie este indispensabilă pentru reducerea acestui fenomen”, a subliniat şeful DGA.

Campania atrage atenţia asupra pericolului direct la care se expun cei implicaţi în acte de corupţie, pedeapsa cu închisoarea fiind una dintre consecinţele legale imediate şi subliniază impactul negativ la nivel social: corupţia afectează familia, locul de muncă şi comunitatea, iar efectele sale se resimt pe termen lung, menţionează Direcţia Generală Anticorupţie.

De asemenea, campania îşi propune să crească numărul de cetăţeni şi angajaţi instituţionali care înţeleg consecinţele faptelor de corupţie şi să încurajeze adoptarea unui comportament integru.

În cadrul campaniei este promovat şi numărul de telefon 0800.806.806, pus la dispoziţie de DGA pentru raportarea anonimă şi confidenţială a faptelor de corupţie.

A fost realizat şi un videoclip cu actori cunoscuţi, precum Şerban Pavlu, Alexandru Ion, Augustin Viziru şi Andrei Dumitrescu. Spotul prezintă o situaţie uzuală, în care un cetăţean încearcă să grăbească procesul de eliberare a unui document oficial prin oferirea de mită. Reacţia promptă a reprezentantului autorităţii, care refuză acest gest şi explică riscurile, este un exemplu pozitiv de comportament integru.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Coruptia ia diferite forme si e perceputa diferit. Dar ‘rezultatul’ e acelasi si costa mai mult decat libertatea: e speranta pierduta a celui mai tanar. Respect munca DNA si multumesc pentru ca va pasa!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.