Directiva UE privind salariul minim a primit aviz negativ de la avocatul general al Curții Europene de Justiţie, care recomandă anularea sa

Avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), judecătorul cipriot Nicholas Emiliou, şi-a prezentat în 14 ianuarie concluziile cu privire la Directiva europeană privind salariul minim. În evaluarea sa, acesta a ajuns la concluzia că directiva este incompatibilă cu dreptul UE şi, prin urmare, ar trebui să fie anulată, potrivit News.ro. Directiva urmăreşte să stabilească un cadru pentru asigurarea unor niveluri adecvate ale salariului minim şi promovarea negocierii colective.

Avizul avocatului general al CJUE nu este obligatoriu. Deşi CJUE urmează adesea sfatul avocatului general, există cazuri în care Curtea a adoptat un punct de vedere diferit, în special în cauzele privind legislaţia europeană.

Consiliul European a adoptat „Directiva (UE 2022/2041) privind salariul minim adecvat în Uniunea Europeană” cu sprijinul a 24 din cele 27 de state membre. Danemarca şi Suedia au fost singurele ţări care au votat împotriva adoptării sale, invocând îngrijorarea că directiva ar putea ameninţa modelele lor naţionale de relaţii de muncă autonome.

La începutul anului 2023, guvernul danez, susţinut atât de asociaţiile patronale daneze, cât şi de sindicate, cărora li s-a alăturat ulterior Suedia, a introdus o acţiune în faţa CJUE. Argumentul lor se bazează pe afirmaţia că directiva încalcă articolul 153 alineatul (5) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care limitează competenţele UE în materie de „remunerare”.

În concluziile sale, avocatul general al CJUE se aliniază în linii mari argumentelor daneze şi suedeze şi propune anularea integrală a directivei. Poziţia sa contrastează puternic cu avizele juridice emise anterior de Parlamentul European, Consiliu şi Comisia Europeană, care au analizat în detaliu temeiul juridic al directivei.

Disputa juridică se axează pe interpretarea articolului 153 alineatul (5) din Tratat, care limitează competenţa UE în ceea ce priveşte „remuneraţia”.

În conformitate cu articolul 153 alineatul (1b) din TFUE, UE poate „sprijini şi completa” eforturile statelor membre în domeniul condiţiilor de muncă, inclusiv în materie de salarizare. Având în vedere că salariul este un element central al condiţiilor de muncă, CJUE a susţinut anterior, în alte cauze, că „excepţia «salariului» nu poate (…) fi extinsă la orice chestiune care implică orice fel de legătură cu salariul; în caz contrar, unele dintre domeniile menţionate la 153 alineatul (1) din TFUE ar fi private de o mare parte din substanţa lor”.

Cu toate acestea, Directiva europeană privind salariul minim se bazează pe ideea că nu defineşte în mod direct niveluri salariale sau proceduri specifice pentru stabilirea salariului minim. În schimb, aceasta oferă un cadru procedural pentru stabilirea salariilor minime legale şi consolidarea negocierii colective, lăsând aceste procese să fie puse în aplicare la nivel naţional. Susţinătorii directivei susţin că aceasta respectă autonomia naţională şi doar completează practicile naţionale existente.

Cu toate acestea, avocatul general are o viziune mult mai amplă asupra articolului 153 alineatul (5), susţinând că orice formă de reglementare a salariilor, chiar şi indirectă, contravine dreptului UE.

În raţionamentul său, acesta face o distincţie între ceea ce consideră a fi un impact „implicit” acceptabil asupra remuneraţiei – aşa cum se vede în alte directive UE, cum ar fi Directiva privind munca pe durată determinată sau Directiva privind munca prin agent de muncă temporară – şi ceea ce consideră a fi o reglementare „explicită” inacceptabilă asupra remuneraţiei, ceea ce, în opinia sa, constituie Directiva europeană privind salariul minim.