G4Media.ro

Directoarea spitalului județean Sibiu nu a renunțat la funcție, deși vicepremierul Raluca…

Sursa foto: Facebook Liliana Coldea

Directoarea spitalului județean Sibiu nu a renunțat la funcție, deși vicepremierul Raluca Turcan i-a cerut demisia

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, Liliana Coldea, nu a renunţat la funcţie, deşi vicepremierul Raluca Turcan a declarat, vineri, că îi aşteaptă demisia, a precizat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Decebal Todăriţă.

„În momentul de faţă, doamna conferenţiar doctor Liliana Coldea se află la serviciu şi îşi exercită în continuare funcţia de manager”, a declarat Decebal Todăriţă.

Vicepremierul Raluca Turcan anunţa, vineri, că directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Gabriel Budescu, a demisionat şi că aşteaptă şi demisia directorului SCJU Sibiu, Liliana Coldea.

„Am ajuns într-un punct care reclamă măsuri mult mai stricte, iar obiectivul lor îl reprezintă protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor din Sibiu. Nimic nu este mai presus de sănătate, dar acest lucru nu se poate fără un efort comun, al tuturor; trebuie să fim cu toţii solidari şi eficienţi. Acest virus este un inamic al tuturor românilor şi reprezintă un pericol pentru bătrâni şi tineri deopotrivă. Am luat o serie de decizii prin care situaţia actuală va fi remediată, inclusiv la nivelul instituţiilor judeţului Sibiu pentru ca acestea să devină mai eficiente în raport cu oamenii şi cu atribuţiile pe care le au. Astfel, măsurile în privinţa eficientizării instituţiilor din judeţul Sibiu au plecat de la revocarea din funcţie a subprefectului, care a fost la conducere în ultimele două săptămâni, perioadă în care ar fi fost nevoie de mai multă eficienţă. Am primit şi decizia directorului DSP de a demisiona şi aştept demisia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu. Pentru mine e evident că, pentru ca un om să aibă încredere în spital, spitalul trebuie să inspire această încredere”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Raluca Turcan.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, de vineri, că SCJU Sibiu ar urma să fie controlat de Ministerul Sănătăţii, pentru a se verifica cum s-a procedat în cazul pacienţilor COVID-19.

„Cunoaştem faptul că au fost date memorii la nivelul managementului spitalului şi poate de aceea trebuie să vină să facă Ministerul Sănătăţii, să vadă ce s-a întâmplat. DSU are rol inclusiv la UPU, dar când intrăm în zona spitalului şi managementul spitalului, aici trebuie să intervină Ministerul Sănătăţii”, a spus Raed Arafat.

Liliana Coldea ocupă funcţia de director al SCJU din luna mai. Atunci a fost organizat un concurs pentru postul de director general al spitalului sibian, la care s-a prezentat doar ea. Schimbarea din funcţie a directorului general al spitalului sibian se poate face fie dacă acesta demisionează, fie dacă este demis de către Consiliul Judeţean, în baza unui raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii.

Sursa foto: Facebook Liliana Coldea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Cine solicita demisia????Oare se uita in oglinda individa cameleonizata, traseista imtre partide si paturi???Tupeu, tupeu ordinar!

  2. PNL, PSD, aceeasi mizerie.

  3. Vaca, daca nu-i luata la juarte, nu se deplaseaza …

  4. Nu mor caii când latră câinii

  5. Zici turcan, gorghiu, orban, anisie si alti ciolaci… si tragi rpd apa

  6. Coldea? demisia?!

  7. Cum să demisioneze dacă o cheamă Coldea?!!!

  8. Până la urmă, care este situația cu subordonarea spitalelor județene, au trecut sau nu la Ministerul Sănătății?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  9. asta cu cerutul demisiei e absurda. demisia se da e un act voluntar, daca cineva din afara vrea sa o schimbe si nu are autoritatea sa o demita e doar un indemn, un sfat, o incurajare 🙂