G4Media.ro

Director demis după controlul inopinat al ministrului Sănătății la Spitalul Județean Ploiești:…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Director demis după controlul inopinat al ministrului Sănătății la Spitalul Județean Ploiești: „Nu era deloc curat, inclusiv în secţiile care erau renovate”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că a constatat, în urma unui control inopinat la Spitalul Judeţean din Ploieşti, că sunt probleme la Unitatea de Primiri Urgenţe în ce priveşte modalitatea în care sunt trataţi pacienţii, felul în care li se vorbeşte şi comportamentul cadrelor medicale, dar adaugă că a găsit şi „mizerie”.

„Spitalul nu era deloc curat, inclusiv în secţiile care erau renovate”, afirmă Pintea, precizând că a cerut şefului Consiliului Judeţean să îl demită pe directorul de îngrijiri, potrivit News.ro.

Sorina Pintea a făcut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un control inopinat la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

În ultima vreme am avut destul de multe reclamaţii vis-a-vis de ceea ce se întâmplă în Unitatea de Primiri Urgenţe de acolo şi nu numai… Am decis să merg la faţa locului să văd exact ce se întâmplă şi se întâmplă”, a declarat Pintea, la Antena 3, citată de News.ro.

Ea a spus că problemele sunt „modalitatea în care pacienţii sunt trataţi, modul în care se vorbeşte, comportamentul cadrelor medicale faţă de aceştia”.

„Pe de altă parte, şi probleme de natură administrativă pentru că vă spun foarte sincer nu mă aşteptam ca într-o unitate medicală din România secolului XXI – probabil că sunt singura care nu mă aşteptam – să găsesc mizerie. Spitalul nu era deloc curat, inclusiv în secţiile care erau renovate. Există o parte a spitalului care urmează să intre în renovare, inclusiv Unitatea de Primiri Urgenţe, dar chiar partea renovată nu era curată”, a afirmat ea.

Sorina Pintea a spus că l-a sunat pe şeful Consiliului Judeţean spunându-i să se întâlnească în faţa spitalului, iar apoi a intrat prin zona unde stau aparţinătorii. Acolo nu erau pacienţi, Pintea spunând că i-a întrebat pe aparţinători de câtă vreme stau, iar o femeie i-a răspuns că stă de mai multe ore, fără a avea veşti despre soţul său.

„Am intrat în Unitatea de Primiri Urgenţe, din păcate medicii erau foarte ocupaţi, era multă lume, asta este adevărat. Unitate de Primiri Urgenţe care are nevoie de renovare… Acolo, foarte mulţi pacienţi, aşa cum spuneam, şi i-am întrebat dacă există asistent social, dacă există persoane dedicate care să informeze aparţinătorii, periodic, despre starea pacienţilor. Teoretic, uzanţele spun că din jumătate în jumătate de oră trebuie să ieşi să informezi pentru că oamenii sunt îngrijoraţi. Nu există. Există două asistente sociale care sunt angajate în Unitatea de Primiri Urgenţe”, a detaliat ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.

Ea a spus că a urcat apoi într-o secţie renovată, unde erau foarte mulţi pacienţi – 84, dar asta nu este o scuză pentru a nu se face curăţenie.

Pintea a adăugat că apoi a ajuns, din greşeală, la etajul I, cu liftul, în timp ce dorea să coboare pentru că era deja ora 1.00.

„Greşeala a fost perfectă. Am intrat în secţia de neurochirurgie, unde o infirmieră spăla pe jos. Am întrebat-o cu ce spală – cu trei-patru pastile puse în apă, deşi, bineîneţeles, trebuie să cunoască procedurile. Apoi acolo era, de asemenea, secţie cu 28 de paturi, dar foarte mulţi pacienţi, foarte mulţi pacienţi şi de asemenea era mizerie. Medicul de gardă spunea că nu au infecţii, zic: mi-e greu să cred, cred că nu le raportaţi, nu că nu aveţi”, a mai spus ea, citată de News.ro.

Ministrul Sănătăţii a precizat că a propus demiterea directorului de îngrijiri.

Sursa foto: INQUAM_Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Nu mai incitati spagarii ca se razbuna tot pe pacienti…

  2. Eu am ajuns cu mama la Spitalul de Urgenta din Ploiesti intr-o noapte de sambata, acum 3 saptamani, si am fost tratata foarte frumos. Am stat de la 5 dimineata pana la 8, mamei mele i s-au facut mai multe analize, inclusiv o ecografie, a fost consultata apoi si i s-a dat reteta, mi s-a spus din ora in ora cum stau lucrurile. Nu era mizerie.

    • Fiecare cu experienta si norocul lui!
      Maica-mea a murit in acel spital la peste 36 de ore de cand a fost adusa.
      Poate ca ghinionul a fost ca era weekend!

  3. Problema de logica elementara:
    daca procentul (exprimat cu o singura cifra al) celor care inca mai cred in (re)fo’me
    tinde spre zero (oricum se afla „supt” pragul-electoral)
    oare cat le-ar (mai) trebui „anal-istilor” ca sa realizeze ca predica-n pustiu
    si/sau ca
    in loc sa tot puna placa mersului-la-vot pt turma
    ar fi de preferat sa se ia de „classa”-pulitika_care n-are oferte viabile

  4. La Brăila e la fel.
    Stai cu pacientul 10 ore.
    Sunt emise diagnostice gresite.
    Nimeni nu informeaza pacienții.
    Tot personalul trage de timp pana i se termina tura.
    Si Ministra a zis ca-i bine.
    Primirea pacienților, diagnosticarea lor te duce cu gândul la lagărele naziste.
    Sa stai 10 ore cu un pacient in asteptarea unei soluții medicale e din filmele de groaza.
    Cred ca nu numai Directorul trebuie demis.
    Ciordache zicea ca e la fel si la privat.
    Il rog sa se intereseze la acest spital de va avea nevoie.
    Si restul hainei de politicieni.