Directorii tuturor aeroporturilor din România s-au întâlnit în Poiana Braşov: „Traficul înregistrat de aeroporturi va fi aproximativ 30% non-Schengen și 70% Schengen”
Aeroporturile sunt pregătite pentru aderarea României la Schengen, au anunțat diretorii aeroporturilor din țară în cadrul unei reuniuni organizate la Poiana Brașov, relatează Brașov.net.
Asociația Aeroporturilor din România a organizat, în perioada 8-9 februarie, ședința Directorilor Generali ai aeroporturilor membre AAR. La evenimentul care s-a desfășurat la Poiana Brașov a luat parte și dl. Adrian-Ioan Veștea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și dl. Todorică-Constantin Șerban, Președintele Consiliului Județean Brașov, alături de reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. De asemenea, la dezbateri au participat și reprezentanți ai Poliției de Frontieră, ai Autorității Aeronautice Civile Române, ai ROMATSA și ai companiilor aeriene, precum și alți specialiști din domeniul aviației.
“Aeroporturile sunt pregătite pentru aderarea României la Schengen. Este o măsură care va fluidiza traficul în mod considerabil și va veni cu beneficii pentru pasageri. Pentru zborurile în interiorul zonei Schengen aceștia nu vor mai trece prin controalele Poliției de Frontieră, nici la plecare și nici la destinație, ceea ce va însemna un timp mai scurt petrecut în aeroport. În perioada următoare vom colabora cu Poliția de Frontieră, cu Direcțiile Regionale Vamale din cadrul Autorității Vamale Române și cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru recertificarea fluxurilor în aeroporturi și pentru actualizarea procedurilor. Pe parcursul anului 2023 aeroporturile din România au înregistrat un total de 24.593.281 de pasageri, din care aproape 8% au călătorit pe rute interne și restul de 92% pe rute externe. După aderarea României la Schengen traficul înregistrat de aeroporturi va fi aproximativ 30% non-Schengen și 70% Schengen”, a declarat David Ciceo, Președintele Asociației Aeroporturilor din România.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu