G4Media.ro

Directorul artistic al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice a depus plângere…

Sursa foto: Wikimedia Commons /nicolas michaud

Directorul artistic al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice a depus plângere pentru hărţuire cibernetică / Parchetul anchetează amenințările cu moartea

Parchetul din Paris a deschis miercuri o anchetă pentru hărţuire informatică, prejudiciu adus directorului artistic al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, Thomas Jolly, care a depus o plângere, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului, transmite News.ro.

Ancheta, condusă de Unitatea naţională de combatere a urii online (PNLH) din cadrul parchetului, a fost încredinţată Oficiului central de combatere a infracţiunilor împotriva umanităţii şi a infracţiunilor motivate de ură (OCLCH), au precizat aceste surse.

Mai precis, Thomas Jolly a depus marţi o plângere la Brigada de represiune a infracţiunilor împotriva persoanei (BRDP), „explicând că a fost ţinta unor mesaje de ameninţare şi de insultă pe reţelele de socializare care îi criticau orientarea sexuală şi originile israeliene presupuse în mod eronat”, a confirmat Parchetul din Paris. Acuzaţiile aduse în plângerea sa sunt „ameninţări cu moartea din cauza originii sale, ameninţări cu moartea din cauza orientării sale sexuale, insultă publică din cauza originii sale, insultă publică din cauza orientării sale sexuale şi defăimare”. Efectuând o „primă analiză” a mesajelor, parchetul a declarat că a încredinţat ancheta OCLCH.

„Multe dintre mesajele instigatoare la ură au fost scrise în engleză, a declarat o sursă pentru AFP. Deşi originea geografică a mesajelor nu fusese încă identificată vineri, „există fără îndoială autori în străinătate”, a precizat această sursă, subliniind că ancheta se află încă în fază incipientă.

Comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice de la Paris „condamnă cu fermitate ameninţările şi hărţuirile” la care sunt „victime” autorii şi artiştii ceremoniei de deschidere, inclusiv Thomas Jolly, au declarat vineri pentru AFP. „Paris 2024 oferă sprijinul său lui Thomas Jolly şi autorilor şi artiştilor ceremoniei în faţa atacurilor la adresa lor”, au explicat ei.

În timp ce creativitatea ceremoniei, care a avut loc la 26 iulie, a fost lăudată de numeroşi spectatori, unul dintre tablourile sale, cu drag-queens, a alimentat controverse în cercurile conservatoare şi de extremă dreapta, atât în străinătate, cât şi în Franţa. Acesta a atras critici din partea politicienilor de extremă dreapta, a episcopiei franceze şi a fostului preşedinte al SUA şi candidat la Casa Albă, Donald Trump.

Pe lângă critici, un val de mesaje pline de ură s-a răspândit pe internet. Multe dintre mesajele violente îl vizau chiar pe Thomas Jolly”, a declarat una dintre sursele apropiate cazului. Contactat de AFP, anturajul directorului artistic nu a răspuns imediat.

O altă anchetă a fost deschisă săptămâna aceasta la Paris, pentru hărţuire cibernetică agravată şi ameninţări cu moartea la adresa DJ-ului francez, Barbara Butch, o activistă feministă şi lesbiană, care a apărut în scena cu drag-queens.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. eu sunt ateu si apolitic, dar spectacolul mi sa parut desgustator si pot adauga alte „epitete”dar ma abtin, mai ales ca se virbestecdespre incluziune si tespectarea tuturor, dar tu cu specatcolul asta iei la „penis” majoritatea crestinilor, dar lasand la o parte orientariile religioase …. desgustatator…. si nu vb doar deore drak queen putem vb despre politica „no drugs” si il chemi pe 50 cent sa duc flacara ….