G4Media.ro

Directorul Aston Martin explică de ce nu vin rezultatele în F1, chiar…

Adrian Newey / Sursa foto: captură YouTube

Directorul Aston Martin explică de ce nu vin rezultatele în F1, chiar dacă Adrian Newey a sosit la echipă

Aston Martin are parte de un debut mediocru de sezon în Formula 1, iar mulți dintre fanii Marelui Circ se întreabă de ce nu vin rezultatele, în condițiile în care Adrian Newey, considerat cel mai bun designer din istoria F1, a sosit la echipă. Andy Cowell, directorul Aston Martin, a declarat că întreaga atenție a legendarului inginer se concentrează pe sezonul 2026.

În luna martie a acestui an, Adrian Newey a fost prezentat oficial la Aston Martin, iar mulți dintre fanii F1 se așteptau ca echipa să se bată pentru victorii cu rivalii McLaren, RedBull, Mercedes și Ferrari.

Nu doar că nu este așa, dar Aston Martin a adunat doar zece puncte după primele cinci Mari Premii, toate fiind câștigate de Lance Stroll. Asta în condițiile în care veteranul Fernano Alonso nu a câștigat vreun punct până în acest moment.

Citat de planetf1.com, Andy Cowell, directorul Aston Martin, face lumină în acest caz.

Legendarul inginer britanic își concentrează toată atenția exclusiv pe proiectarea monopostului pentru sezonul 2026, în contextul noilor reglementări tehnice.

„100% din timpul de proiectare al lui Adrian este concentrat pe ’26 (n.r. sezonul 2026 din Marele Circ).

S-a alăturat echipei în martie, așa că a existat o perioadă în care s-a pus la curent cu regulamentele, cu munca de concept pe care am făcut-o în ultimele două luni.

Și există câteva termene limită dificile de respectat pentru eliberarea detaliilor monopostului, a detaliilor de transmisie, iar mașinile rulează mai devreme pentru sezonul ’26.

Testul este la sfârșitul lunii ianuarie (n.r. anul viitor), astfel încât pregătirea unei mașini pentru acel moment necesită un punct de decizie puțin mai devreme.

Totul este nou și există o mulțime de muncă acolo, iar Adrian a fost concentrat doar pe asta.

S-a concentrat în mare parte pe instrumentele pe care le folosim, mai degrabă decât pe orice aspect direct de performanță pentru mașina din acest an”, a precizat Andy Cowell într-un interviu pentru AS.

Totul face parte dintr-un plan mai mare: proiectarea monopostului pentru sezonul 2026, când noile reglementări de șasiu și motor vor reseta complet grila F1.

Cu Honda în spate ca furnizor de motoare, echipa din Silverstone vrea mai mult decât o simplă prezență pe grilă, își dorește să devină un jucător de top.

De știut despre Adrian Newey

Newey a fost „creierul” realizărilor RedBull în mandatele de succes ale lui Sebastian Vettel (patru titluri la piloți) și Max Verstappen (a cucerit ultimele patru titluri din Formula 1).

Adrian Newey va fi personaj cheie la Aston Martin, el ocupându-se de realizarea monopostului din 2026, cel în care Alonso își pune atâtea speranțe.

Pentru sezonul 2026, Aston Martin a încheiat un parteneriat tehnic cu Honda, actualul furnizor de motoare pentru RedBull, iar monopostul de sezonul viitor va beneficia din plin de importanta expertiză a lui Newey.

Stagiunea 2026 va veni cu o serie de modificări importante ale regulamentului, iar Newey este un personaj care știe să facă diferența în astfel de perioade.

Amintim aici schimbările majore din regulament care au avut loc în 2009, perioadă în care cel mai mult a beneficiat de pe urma schimbărilor tocmai RedBull, aflată sub influența lui Newey.

Sosit la echipa cu sediul la Milton Keynes în 2006, Adrian Newey a contribuit decisiv la cucerirea de către RedBull a 14 titluri mondiale: 6 la constructori și 8 la piloți.

Pe lângă perioada fantastică de la RedBull, trebuie amintit și faptul că Newey și-a completat CV-ul cu alte nouă titluri din Formula 1 alături de Williams (patru la piloți și cinci la constructori) și trei cu McLaren (două la piloți și unul la constructori).

Adrian Newey și echipele pe la care a trecut în Formula 1

  • Fittipaldi (1980)
  • Haas Lola (1986)
  • March (1988-1989)
  • Leyton House (1990)
  • Williams (1991-1996)
  • McLaren (1997-2005)
  • RedBull (2006-2024)
  • Aston Martin (începând din martie 2025).

Clasamentul piloților din Formula 1

1 Oscar Piastri (McLaren) 99 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 89
3 Max Verstappen (RedBull) 87
4 George Russell (Mercedes) 73
5 Charles Leclerc (Ferrari) 47
6 Kimi Antonelli (Mercedes) 38
7 Lewis Hamilton (Ferrari) 31
8 Alexander Albon (Williams) 20
9 Esteban Ocon (Haas) 14
10 Lance Stroll (Aston Martin) 10 etc.

Clasamentul constructorilor din Formula 1

1 McLaren 188 puncte
2 Mercedes 111
3 RedBull 89
4 Ferrari 78
5 Williams 25
6 Haas 20
7 Aston Martin 10
8 Racing Bulls 8
9 Alpine 6
10 Kick Sauber 6.

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1

  • Australia (Albert Park) – Câștigător Lando Norris 
  • China (Shanghai) – 23 martie – Câștigător Oscar Piastri
  • Japonia (Suzuka) – 6 aprilie – Câștigător Max Verstappen
  • Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie – Câștigător Oscar Piastri
  • Arabia Saudită (Jeddah) – Câștigător Oscar Piastri
  • Miami (International Autodrome) – 4 mai
  • Emilia Romagna (Imola) – 18 mai
  • Monaco (Circuit de Monaco) – 25 mai
  • Barcelona (Montmelo) – 1 iunie
  • Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – 15 iunie
  • Austria (Spielberg) – 29 iunie
  • Marea Britanie (Silverstone) – 6 iulie
  • Belgia (Spa-Francorchamps) – 27 iulie
  • Ungaria (Hungaroring) – 3 august
  • Olanda (Zandvoort) – 31 august
  • Italia (Monza) – 7 septembrie
  • Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie
  • Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
  • SUA (Austin) – 19 octombrie
  • Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
  • Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
  • Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
  • Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
  • Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.