G4Media.ro

Directorul CNAIR: Tronsonul Târgu Mureş – Ungheni al A3 poate fi deschis…

Sursa foto: Cătălin Drulă / Facebook

Directorul CNAIR: Tronsonul Târgu Mureş – Ungheni al A3 poate fi deschis până la sfârşitul anului / Drumul de 9 km se finalizează înaintea termenului contractual

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastruturii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, afirmă că traficul pe tronsonul Târgu Mureş-Ungheni al autostrăzii A3 ar putea fi deschis până la sfârşitul acestui an, anunță News.ro.

Acel sector are o lungime de 9 kilometri, din care aproximativ jumătate în regim de autostradă, iar restul – ca drum de legătură cu două benzi pe sens.

„După ce am verificat lucrările pot spune că circulaţia pe tronsonul Târgu Mureş – Ungheni al A3 poate fi deschisă până la sfârşitul anului. Trebuia să mă asigur însă că sunt finalizate toate lucrările necesare deplasării în siguranţă pe acest sector de autostradă. Vreau să remarc faptul că proiectul se finalizează înaintea termenului contractual şi se înscrie în buget. În opinia mea, unul dintre motive este şi acela că acest contract a fost unul doar de execuţie, fără să includă şi proiectarea. Astfel constructorul a putut înainta rapid fără să întâmpine greutăţi. Se pare că aceasta este modelul de succes şi de aceea ne-am propus să folosim acelaşi tipar şi pentru alte proiecte. De exemplu pentru A7 – Autostrada Moldova folosim deja acelaşi tipar”, a declarat Cristian Pistol, director general CNAIR S.A.

El a amintit că sectorul Târgu Mureş-Ungheni are o lungime totală de 9 kilometri, din care 4,5 la profil de autostradă şi 4,7 drum de legătură cu două benzi pe sens.

„Odată cu deschiderea circulaţiei, municipiul Târgu Mureş va avea asigurată în mare parte o legătură rutieră modernă cu Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Sebeş şi Alba Iulia. Spun, în mare parte, deoarece deocamdată nu este finalizat lotul Cheţani – Câmpia Turzii. Dar în condiţiile în care, tot până la sfârşitul anului, lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeş – Turda va fi deschis pentru circulaţia rutieră drumul de la Târgu Mureş până la Alba Iulia se va desfăşura în condiţii de siguranţă mult mai mari şi în timpi mult mai scurţi. Dacă privim mai în ansamblu, observăm că municipiul Târgu Mureş va avea o conexiune mult mai eficientă cu graniţa de vest a României prin vama Nădlac, chiar dacă deocamdată lipsesc cei 9 km pe A1, în zona Margina – Holdea unde urmează să fie construite tuneluri. Ca informaţie de context, vă pot spune că în acest moment contractul pentru proiectarea şi execuţia tunelurilor din această zonă se află în licitaţie”, a arătat directorul CNAIR.

Sursa foto: Cătălin Drulă / Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ce noroc ca putem să mai tăiem o „pamblica”!