G4Media.ro

Directorul companiei de apă Târgoviște a fost trimis în judecată pentru că…

Sursa foto: Pixabay

Directorul companiei de apă Târgoviște a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat afară o angajată care a sesizat o ilegalitate

Directorul companiei de apă Târgoviște, Adrian Dumitru, a fost trimis în judecată pentru că ar fi concediat o angajată care a sesizat o ilegalitate, potrivit unui comunicat al DNA. Directorul este acuzat de abuz în serviciu. Alături de el, a fost trimis în judecată pentru complicitate și omul de afaceri Daniel Țigler, patron al firmei Motris Company.

Procurorii susțin că în noiembrie 2017, directorul ar fi permis branșarea ilegală a firmei lui Țigler la rețeaua de electricitate a Stației de Epurare Pucioasa ”fără a fi încheiate documentele legale prin care să se reglementeze furnizarea, facturarea, plata, precum și condițiile de consum a energiei electrice”, potrivit DNA. Prejudiciul se ridică la aproape 80.000 de lei.

În plus, directorul companiei de apă Târgoviște e acuzat că, pe 1 martie 2021, a dispus în mod abuziv încetarea contractului individual de muncă al unei angajate, Mihaela Miculescu, ”care, în cursul anului 2019, a făcut mai multe sesizări, atât conducerii S.C. Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița S.A., cât și organelor de urmărire penală” în legătură cu branșarea ilegală. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Dâmbovița.

Compania Motris Company a omului de afaceri Daniel Țigler este abonată la contracte de modernizare sau extindere a rețelelor de apă finanțate cu fonduri europene și semnate cu diverse companii publice de apă din țară. (Sursa foto: Pixabay/ geralt)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Păi nu a zis Firea că nu asa merg lucrurile?

  2. Hotia si aroganta sunt niste boli de care nu se mai scapa cuibul asta de paduchi

  3. Adica directorul de la Apa l-a bransat ilegal pe asta la electricitate? nu prea vad legatura intre apa astuia si Electrica. Mai cercetati dragi jurnalusti ca nu se leaga