G4Media.ro

Directorul controversatei iniţiative politice conservatoare Project 2025 şi-a dat demisia, pe fondul…

Sursa foto: Photo 328122676 © Cttpnetwork | Dreamstime.com

Directorul controversatei iniţiative politice conservatoare Project 2025 şi-a dat demisia, pe fondul criticilor privind propunerile radicale și a distanțării lui Trump de proiect

Directorul controversatei iniţiative politice conservatoare cunoscute ca Project 2025 şi-a dat demisia marţi, pe fondul criticilor venite de la democraţi la adresa propunerilor sale radicale de dreapta şi al eforturilor repetate ale campaniei lui Donald Trump de a se distanţa de iniţiativă, relatează Reuters, transmite Agerpres.

Think-tankul Heritage Foundation, care a coordonat proiectul, a confirmat demisia lui Paul Dans, fără a da vreun motiv.

Directorii de campanie ai lui Trump, Chris LaCivita şi Susie Wiles, au declarat marţi că ar saluta „sfârşitul” proiectului, deşi activitatea acestuia continuă.

„Vestea încetării Proiectului 2025 ar fi foarte binevenită şi ar servi ca avertisment pentru oricine sau orice grup încearcă să-şi promoveze în mod fals influenţa pe lângă preşedintele Trump şi campania sa – nu se va sfârşi bine pentru voi”, au scris cei doi într-un comunicat.

Trump şi consilierii săi s-au plâns frecvent că Project 2025 se erijează în platformă oficială de decizie politică a campaniei sale, în timp ce democraţii au lansat un efort concertat de a-i atenţiona pe alegători în legătură cu acest proiect şi de a-l transforma într-un simbol al virajului politic spre dreapta radicală care susţin că s-ar produce dacă Trump câştigă scrutinul din noiembrie.

Trump este de acord cu multe, dar nu toate politicile susţinute de proiect, care au fost formulate de câteva sute de personalităţi conservatoare şi pe care iniţiatorii speră că Trump le va fi adopta în cazul în care va fi ales.

Între aceste idei se numără o importantă extindere a puterilor prezidenţiale, limitarea independenţei Departamentului Justiţiei şi eliminarea Departamentului Educaţiei. Participanţii la proiect au realizat de asemenea liste cu mii de conservatori care ar putea fi numiţi în poziţii guvernamentale, în primele zile ale unei noi administraţii Trump.

Kevin Roberts, preşedintele Heritage Foundation, a indicat că activitatea Project 2025 va continua, urmând să se încheie după Convenţia naţională democrată de la sfârşitul lui august, aşa cum era prevăzut.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Haritage Foundation și Project 2025 au vina că au dat prea repede pe goarnă tot ce ar face Trump dacă ar fi ales din nou. În acest moment nu face bine campaniei. De exempu existența listei cu zeci de mii de republicani cu care ar urma să fie împânzită administrația, are la bază ”sfatul” lui JD Vance din 2022 către Trump : ”dă pe toată lumea afară și pune peste tot oamenii noștri.”. Sună ca naiba înaintea unei alegeri…

    • au facut greseala sa dea pe goarna. vina au nemasurata.
      plus prostie si ticalosie cat cuprinde.

  2. De exemplu Trump a spus recent într-o comunitate evanghelică că ”nu va mai trebui să votați, dragii mei creștini” – o frază destul de dubioasă )))