Directorul de comunicare de la Untold acuză autoritățile de dublă măsură: Permit pelerinaje cu zeci de mii de oameni, dar nu sunt de acord cu festivaluri de muzică
Directorul de comunicare al Untold, Edy Chereji, se declară revoltat că autorităţile interzic evenimentele cu mai mult de 500 de persoane, dar permit pelerinaje cu zeci de mii de participanţi, precum cel de la Şumuleu Ciuc, care se desfăşoară în acest week-end. El acuză autoritățile de dublă măsură, precizând că festivaluri precum Untold ar trebui permise măcar cu luna august. Precizările vin după ce organizatorii Untold și Neversea au propus trei variante de desfășurare a celor două festivaluri, însă autoritățile nu au fost de acord cu niciuna dintre ele și au propus reguli de desfășurare mult mai aspre.
Redăm mai jos integral postarea lui Edy Chereji:
”Incep postarea prin a va spune ca nu am nimic cu Biserica. De fapt, cu nici o biserica. Foarte bine ca se organizeaza pelerinaje. Nu e primul si nici nu va fi ultimul, pe timp de pandemie. Dar nu am cum sa nu fiu deranjat de dubla masura cu care ne trateaza autoritatile. Care e diferenta, ca organizare, intre pelerinajul de azi si un festival? Ai zice ca e vorba tot de zeci de mii de oameni la un loc, tot aer liber, tot pandemie. Exista, totusi, o diferenta! Aceea ca noi am propus ca la evenimentele noastre ABSOLUT toti participantii sa fie persoane vaccinate, testate sau care au trecut prin boala!
Daca astfel de evenimente se pot organiza, azi, in luna mai, nu ar fi normal ca autoritatile sa inteleaga ca evenimente serioase, organizate dupa norme dovedite stiintific, care reduc spre zero riscurile de transmitere Covid19, ar trebui permise macar incepand cu luna august?
Nu e revoltator pentru noi, cei care venim cu cele mai riguroase norme si solutii, platim taxe si impozite, sa fim restrictionati pe motiv ca inca nu este sigur sa organizezi evenimente cu mai mult de 500 de persoane, dar in acelasi timp sa stam si sa ne uitam la imagini cu zeci de mii de oameni, participand la un pelerinaj?
Toata lumea are dreptul la normalitate! Si va garantez ca nu suntem doua tabere. Sunt multi tineri care merg la biserica precum si la concerte! Daca sunt responsabili, se vaccineaza, se testeaza, de ce ii legati la un ochi si le astupati o ureche?”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
36 comentarii