G4Media.ro

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică avertizează că există riscul…

A woman walks past sign read as „Kursk, the city of military glory” in the Russian city of Kursk, some 150 km from Ukraine’s border on May 28, 2023. (Photo by Olga MALTSEVA / AFP)

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică avertizează că există riscul unui ‘incident nuclear’ la centrala Kursk

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat marţi, după o vizită la centrala nuclearo-electrică Kursk, din vestul Rusiei, că există un risc de ‘incident nuclear’ şi că situaţia este gravă, transmite Reuters.

‘În apropiere de aici a apărut pericolul sau posibilitatea unui accident nuclear’, le-a declarat Grossi reporterilor, transmite Agerpres.

‘O centrală nucleară de acest tip, foarte aproape de un punct de contact sau de un front militar este un fapt extrem de grav’, a subliniat el, citat de AFP, după vizita la această infrastructură situată în regiunea frontalieră Kursk, unde armata ucraineană a lansat o ofensivă surpriză acum trei săptămâni.

Rusia acuză că centrala a fost atacată în mod repetat de forţele ucrainene ce se află la doar 40 km după ce au declanşat incursiunea în regiunea Kursk. Ucraina nu a răspuns până acum acestor acuzaţii, notează Reuters.

În conferinţa de presă pe care susţinut-o marţi, Grossi a arătat că centrala este extrem de vulnerabilă întrucât nu are o cupolă protectoare.

El a afirmat că centrală funcţionează încă în condiţii foarte aproape de cele normale, însă aceasta înseamnă că situaţia privind securitatea sa este şi mai gravă.

Compania nucleară de stat Rosenergoatom a declarat că directorul general al AIEA a putut să constate el însuşi că reactorul nr.3 al centralei funcţionează la deplină capacitate, în timp ce reactorul nr.4 se află de duminică în mentenanţă programată. Şefului AIEA i-a fost arătat de asemenea un bloc reactor ce se află în construcţie, a indicat Rosenergoatom.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. La Zaporoje cum a rămas?