G4Media.ro

Directorul general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi din subordinea Ministerului Românilor de Pretutindeni,…

Directorul general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi din subordinea Ministerului Românilor de Pretutindeni, acuzat că nu are studii superioare – Cetățeanul.net

Eugen Popescu, directorul general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi din subordinea Ministerului Românilor de Pretutindeni, este acuzat într-o anchetă publicată de Cetățeanul.net că a transformat o diplomă de școală profesională din Canada într-una de studii universitare în România, la Universitatea din Oradea.

Corpul de control al Ministerului Educației Naționale ar fi realizat un raport în acest caz, dar nu e clar ce se întâmplă cu raportul, potrivit Cetățeanul.net.

Potrivit legii, funcția de director general al institutului nu poate fi ocupată decât de o persoană cu studii superioare.

Oficial, Eugen Popescu prezintă o diplomă de licențiat în kinetoterapie la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Oradea (universitatea de stat). În realitate Universitatea din Oradea i-a eliberat diploma după ce i-a echivalat studiile efectuate la o școală profesională din Canada.

În răspunsul oficial al Universității Oradea se menționează că Eugen Popescu nu a efectuat studiile la Universitatea din Oradea și că Universitatea nu este în posesia foii matricole, având în vedere că studiile au fost efectuate la Colegiul de Medicind Tradițională din Quebec.

Eugen Popescu a confirmat că a efectuat studiile la un colegiu din Canada, nu la Universitatea de stat care i-a eliberat diploma: „Am absolvit cursurile Alternative Medicine College of Canada (Collège des médecines douces du Québec), obținând diploma în “Anatomie, Physio-Pathologie, Naturologie, Phyto-Energetique, Bio-Energetique, Homeopathie”. La revenirea în țară, am înaintat Universității din Oradea, în vederea echivalării studiilor conform procedurii legale, toate documentele obținute ca urmare a absolvirii instituției de învățământ din Canada (…) În urma analizei acestor documente de către persoanele abilitate din cadrul Universității din Oradea (rector, sef de catedră etc.), precum și de către compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Educației Naționale, s-a concluzionat că “curriculum-ul parcurs acoperă paleta disciplinelor din planul de învățământ al secțiilor noastre de Kinetoterapie”.

Or, colegiul de medicină tradiționalistă absolvit de Eugen Popescu nu este nici măcar recunoscut ca instituție de studii superioare, fapt înscris chiar pe pagina de Internet a acesteia: „Educația oferită de Colegiu este certificată de către Departamentul Dezvoltării Resurselor Umane drept formare profesională (…) nu reprezintă o recunoaștere la nivel legal din partea Departamentului de Educație sau din partea Biroului Profesiilor din Québec”.

Citește tot articolul pe Cetățeanul.net

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Orice om nu îi pasă de diaspora :)))

  2. Hokus-Pokus-Preparatus……… Vraji si mascarada..