Directorul general al televiziunii publice, critici la adresa lui Iulian Bulai (USR): Dezbaterea privind situaţia şi viitorul Televiziunii publice trebuie să implice reprezentanţi ai SRTv şi consultarea European Broadcasting Union
Preşedintele – director general al SRTv, Doina Gradea, consideră că actualul cadru legislativ trebuie revizuit astfel încât să permită dezvoltarea şi optima poziţionare a TVR în peisajul media din România şi Europa, acesta fiind atributul Parlamentului, iar dezbaterea privind situaţia şi viitorul Televiziunii publice să implice atât reprezentanţi ai SRTv, cât şi consultarea European Broadcasting Union (EBU).
„Recenta dezbatere cu privire la situaţia actuală şi viitorul TVR, iniţiată de către domnul deputat Iulian Bulai, preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare din Camera Deputaţilor, s-a lansat într-un mod cu totul aparte. Dincolo de absenţa de la această primă etapă a dezbaterii a oricărei reprezentări din partea SRTv, faptul că nu s-a încercat niciun demers de consultare a European Broadcasting Union (EBU) nu poate decât să îmi stârnească uimirea. A nu implica cel mai important şi reprezentativ organism european din domeniul Serviciilor Media Publice într-o dezbatere de acest gen ridică o multitudine de semne de întrebare”, a transmis, joi, Doina Gradea într-un comunicat.
Ea a menţionat că EBU poate contribui la demersul complex de reconsiderare a misiunii şi destinului Televiziunii publice din România şi şi-a exprimat speranţa că preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, „va fi deschis atât unui dialog constructiv cu SRTv, cât şi unei largi consultări cu experţi recunoscuţi la nivel naţional şi european, aşa cum este EBU”.
„Este surprinzător faptul că domnul deputat Bulai, preşedinte al uneia dintre comisiile de specialitate din Parlamentul României, pare a nu fi familiar cu uriaşa expertiză şi importanta capacitate de suport cu care EBU poate contribui la un demers de o asemenea complexitate, cum este reconsiderarea misiunii şi destinului Televiziunii publice din România. Desigur, actualul cadru legislativ trebuie analizat şi revizuit, astfel încât să permită dezvoltarea şi optima poziţionare a TVR în peisajul media din România şi din Europa. Acesta, însă, este atributul Parlamentului României, iar TVR nu poate – pentru moment – decât să funcţioneze în deplinul respect al Legii 41/1994 şi al tuturor celorlalte acte normative care guvernează activitatea sa”, a adăugat Gradea.
Miercuri, deputatul Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, a organizat o dezbatere privind situaţia actuală şi viitorul TVR, discuţiile vizând modalitatea de administrare, misiunea acesteia, modul de alegere a conducerii, reglementările legislative privind reformarea TVR.
La dezbatere au participat Ioana Avădani (Centrul pentru Jurnalism Independent), Vlad Tăuşance, Răzvan Chiruţă (Newsweek), Cristian Delcea (Recorder), Dan Tăpălagă (G4Media), Sorin Ioniţă (Expert Forum), Mircea Toma (ActiveWatch) şi Cătălin Teniţă (deputat USR PLUS şi membru al comisiei).
Iulian Bulai a precizat că nu au fost prezenţi reprezentanţi ai TVR la dezbatere pentru a evita posibile conflicte, dar, în cel mai scurt timp, va exista o dezbatere care îi va include şi pe aceştia.
Dezbateri similare vor avea loc şi în ceea ce priveşte Societatea Română de Radiodifuziune, conform unui comunicat transmis de Alianţa USR-PLUS.
Context
Preşedintele comisiei pentru cultură Iulian Bulai a organizat miercuri dezbatere privind situaţia actuală şi viitorul TVR. El a precizat că planul USR-PLUS privind televiziunea română include şi o reformă legislativă. Una dintre concluziile discuţiilor este aceea că modelul actual de management al TVR este unul ineficient, iar pentru a începe remedierea situaţiei ar trebui separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general, transmite News.ro
La dezbaterea de miercuri au fost discuţii despre modalitatea de administrare a Televiziunii Publice, misiunea şi menirea acesteia, modul de alegere al conducerii, reglementarea legislativă prin care se poate începe reformarea TVR, dar şi următorii paşi care ar trebui realizaţi pentru a începe acest proces, arată un comunicat de presă al Alianţei USR-PLUS.
„Noi, USR-PLUS, ne dorim o reformă, inclusiv legislativă, a TVR, ne dorim ca această coaliţie de guvernare să facă din TVR o televiziune puternică. Alternativa ar fi fie să o desfiinţăm şi să conservăm arhiva, fie să o lăsăm într-o situaţie gri, în care cheltuieşte bani publici cu foarte puţină valoare adăugată. Niciuna dintre aceste variante nu e de preferat.“, a afirmat Iulian Bulai la dezbatere.
Caracterul de serviciu public, mai mult decât o pură instituţie de presă, informativă, al Televiziunii a fost subliniat şi de Sorin Ioniţă, şi de Mircea Toma şi Ioana Avădani, iar independenţa editorială a fost un aspect accentuat de toţi participanţii.
În contextul în care conceptul de „misiune” publică a TVR a fost intens criticat, s-a discutat despre nevoia de viziune, de definire a rolului social al Televiziunii (care ar trebui să combine informaţia de presă, inclusiv investigaţiile, cu divertismentul şi cultura, inclusiv cea înaltă), şi au existat puncte de vedere nuanţate despre necesitatea ca TVR să aibă câştiguri economice, în condiţiile în care publicitatea difuzate este limitată, în prezent, prin lege.
Potrivit sursei citate, audienţa a fost un alt subiect abordat, nu din perspectiva cifrelor absolute şi în competiţie cu ratingul comercial, ci în ceea ce priveşte reprezentativitate la nivel naţional şi acoperirea unor nevoi cât mai variate, însă reale, ale potenţialilor telespectatori.
Una dintre concluziile la care s-a ajuns în urma acestor discuţii este aceea că modelul actual de management al TVR este unul ineficient, iar pentru a începe remedierea situaţiei ar trebui separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general.
Comisia pentru cultură a Camerei va organiza, în perioada următoare, întâlniri pe acelaşi subiect, al viitorului Televiziunii Publice, şi cu angajaţii şi colaboratorii TVR, alte dezbateri similare urmând să aibă loc şi în ceea ce priveşte Societatea Română de Radiodifuziune.
Surse: Agerpres/ News.ro
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii