G4Media.ro

Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov: Pacienţii atacaţi de urs…

Sursa Foto: merg.in

Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov: Pacienţii atacaţi de urs ar trebui incluşi într-un program naţional al Ministerului Sănătății. Tratamentul costă foarte mult

Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov, dr. Sebastian Toma, consideră că ar trebui luată în calcul realizarea unui program naţional al Ministerului Sănătăţii pentru pacienţii atacaţi de urs, deoarece tratamentul administrat în aceste cazuri, care se poate ridica până la 16.000 de lei pentru o persoană, încarcă foarte mult financiar spitalele care solicită astfel de terapii, transmite Agerpres.

Potrivit medicului braşovean, un astfel de program s-ar preta cu atât mai mult cu cât, la nivel naţional, numărul pacienţilor care necesită un astfel de tratament este relativ redus.

El a explicat că aceşti pacienţi necesită două tipuri de terapii, una de bază şi una profilactică, a complicaţiilor leziunilor provocate prin atacul de urs, cu costuri ce sunt foarte mari.

„Dacă un pacient a fost internat la un spital, spitalul solicită un medic care să realizeze un consult interdisciplinar, prin care să recomande o primă terapie, după care administrarea de imunoglobulină se face la solicitarea spitalului respectiv (…)”, a menţionat dr. Toma.

Conform acestuia, faţă de perioada de dinainte de apariţia acestor noi medicamente, când costurile cu acest tip de tratament, pentru spitale, erau mai scăzute, în prezent se situează între 8.000 şi 16.000 de lei, medicaţia fiind administrată în funcţie de greutatea persoanei.

„Un spital care primeşte în prezentare cinci-şase astfel de pacienţi trebuie să cheltuie o sumă foarte mare. Eu consider că – şi e o idee pe care şi alţi specialişti în boli infecţioase au îmbrăţişat-o, având în vedere numărul relativ mic de pacienţi muşcaţi de urs – s-ar preta pentru un program naţional, în care instituţiile medicale la care aceşti pacienţi se prezintă să poată fi degrevate de o supraîncărcare financiară, greu de surmontat prin indicatorii de spitalizare realizaţi”, a afirmat medicul braşovean.

Sursa foto: merg.in

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează