Directorul medical de la „Victor Babeș”: Ar fi fost de preferat un Paște sărbătorit restrâns. Dacă nu se poate, vom avea spitalele aglomerate. În maximum două saptămâni ne vom confrunta cu consecința acestor aglomerații, exact ce încercăm să evităm de două luni
Directorul medical al spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” din București, Simin Florescu, a declarat, miercuri, într-o intervenție telefonică la Digi24, că măsurile de relaxare a restricțiilor anunțate de Ministerul de Interne pentru Paștele ortodox cresc riscul de infectare, iar consecințele se vor vedea în maximum două săptămâni prin aglomerarea spitalelor, exact ceea ce se încearcă să fie evitat de două luni de zile.
Simin Florescu a precizat că lucrurile privite din punct de vedere medical sunt foarte clare, în sensul că sunt necesare izolarea și distanțarea socială.
„Chestiile sunt cumva contradictorii. Va crește riscul de infectare. În momentul în care ies pe stradă sute sau mii de oameni în seara respectivă, va fi greu de păstrat distanțarea. Inevitabil va fi un buluc. Vom vedea ce-o să iasă. Noi suntem pregătiți pentru valul care va urma”, a spus directorul medical al spitalului „Victor Babeș” despre măsurile de relaxare a restricțiilor pentru Paștele ortodox.
Simin Florescu a subliniat că ar fi fost de preferat în acest an o sărbătorire în cadru restrâns a Paștelui.
„Ce să spun? Dacă nu se poate, asta e. Vom avea spitalele aglomerate. (…) În maximum două săptămâni ne vom confrunta cu consecința acestor aglomerații, exact ce încercăm să evităm de două luni. (…) Încă nu suntem saturați cu cazurile de terapie intensivă, dar dacă insistăm se poate ajunge și acolo”, a mai spus Simin Florescu.
Marcel Vela a anunțat, marți seară, că Ministerul de Interne a încheiat un acord cu Biserica Ortodoxă Română, în cadrul căruia se vor forma echipaje mixte care vor distribui prescurile de Paște și Lumina Învierii. Acestea vor fi distribuite inclusiv în spitale și centrele de carantinare. Vela a anunțat că măsurile prevăzute în ordonanțele militare referitoare la distanțarea socială vor trebui respectate inclusiv în noaptea de Înviere, fiind interzisă, printre altele, formarea grupurilor mai mari de trei persoane.
Citește și
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii