Directorul radioului public, Georgică Severin, acuzat că vrea să blocheze cu ajutorul CNA intervențiile lui Klaus Iohannis la posturile SRR
Alexandru Muraru, membru în consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune propus de PNL, îl acuză, într-o postare pe Facebook, pe directorul SRR, Georgică Severin, (PSD) că vrea să blocheze cu ajutorul CNA intervențiile președintelui Klaus Iohannis la radio. Muraru susține că demersul lui Severin nu vizează doar perioada actuală de campanie electorală, ci perioada până la alegerile prezidențiale, acestea fiind vizate în principal.
Redăm mai jos integral postarea lui Alexandru Muraru pe Facebook
”Disperare mare la PSD: omul lui Dragnea din fruntea Radioului Public, Dl Georgică Severin, încearcă, cu ajutorul CNA, blocarea totală pe posturile SRR a președintelui Iohannis
Dacă TVR a transformat emisiunile de tradiție în tribună electorală pentru PSD, a venit rândul celui pus de Dragnea în fruntea Radioului Public pentru a răspunde la comenzile politice care să mai oprească din prăbușirea PSD. Dl Georgică Severin, președintele-director general al Societății Române de Radiodifuziune a transmis CNA două adrese oficiale (pe 18 și 23 aprilie) prin care, sub pretextul unor clarificări, încearcă de fapt blocarea aparițiilor președintelui Iohannis pe toate programele și canalele SRR, fapt fără precedent în istoria instituției.
Plecând de la incidentul în care Radio România Actualități, a refuzat, la începutul lunii aprilie, să transmită declarațiile președintelui Klaus Iohannis legate de referendum”, lucru semnalat de un senator liberal, dl Severin a transmis CNA solicitarea unei clarificări din legea 41/1994. Domnul Severin s-a adresat CNA, întrebând dacă sintagma din lege potrivit căreia mesajele șefului statului se transmit „cu prioritate” de către TVR și Radioul Public înseamnă a fi transmise în direct sau în emisiunile informative. Se poate remarca un prim semn de alarmă, având în vedere că dl Severin solicită Consiliului Național al Audiovizualului să interpreteze legea de funcționare (o lege specială, din 1994, modificată și completată în multiple rânduri) a două instituții independente, autonome! E ca și cum Primul-ministru ar întreba ministerul transporturilor dacă poate circula cu trenul!
Pe 23 aprilie, dl. Severin revine cu o solicitare la CNA care nu doar că încalcă orice logică și denotă încercarea evidentă de a antrena o aparentă notă de scrupulozitate, într-o eventuală decizie arbitrară, abuzivă dar care este fără precedent în istoria instituției. Omul lui Dragnea în fruntea radioului public, dl Severin, întreabă CNA dacă, în condițiile în care președintele Klaus Iohannis „și-a anunțat deja candidatura pentru un nou mandat” mesajele transmise de șeful statului mai constituie mesaje de interes public (și se încadrează în cele prioritare specificate în legea de organizare funcționare a Radioului și a televiziunii) sau nu, caz în care s-ar încadra la emisiunile electorale și, pe cale de consecință, nu ar mai putea fi difuzate decât în cadrul grupajelor speciale și a emisiunilor electorale.
Distorsionarea realității și disimularea interesului politic personal al domnului Severin, evidențiate de aceste acțiuni, prejudiciază din nou radioul public prin încercarea disperată de a comite un abuz, acela de a interzice aparițiile și mesajele șefului statului transmise cetățenilor României prin intermediul radioului public. Mai mult, încercarea de manipulare este evidentă căci președintele României nu este competitor politic în această campanie electorală, nefiind candidat, iar mesajele, așa cum numeroase decizii ale Curții Constituționale au apreciat, sunt de interes public și nu pot fi cenzurate, triate sau decuplate de misiunea sa constituțională.
Este și mai grav că demersul dlui Severin nu vizează doar perioada actuală de campanie electorală, ci perioada până la alegerile prezidențiale, acestea fiind vizate în principal.
Aceste chestiuni urmează să fie dezbătute astăzi de membrii Consiliului Național al Audiovizualului. Este, de asemenea, surprinzător de ce televiziunea publică, care funcționează pe aceeași lege, și în baza acelorași reglementări audiovizuale, nu a transmis adrese asemănătoare, ceea ce denotă o anumită disperare a domnului Severin în misiunea sa neobosită de a-și servi patronul politic, pe Liviu Dragnea.
Ceea ce a făcut domnul Severin, sub aparența managerului de instituție media care nu știe ce să facă (deși legea pe care funcționează radioul public face în acest an 25 de ani de când este în vigoare!), demonstrează încă o dată încercarea de a folosi radioul public nu pentru informarea românilor, ci pentru manipularea opiniei publice prin eventuala privare a lor de a fi la curent cu mesajele președintelui României. Deși radioul public a avut la conducerea sa și alți PSD-iști de-a lungul timpului, niciunul până acum nu și-a permis așa ceva.
Fac, totodată, un apel public la membrii CNA de bună credință, de a nu da curs acestei solicitări! CNA nu are atribuții în a interpreta legea de organizare a SRR și SRTV (legea 41/1994) și nici nu poate intra pe tărâmul unor decizii constituționale, cenzurând aparițiile șefului statului. O eventuală decizie de a cenzura aparițiile șefului statului, fără precedent de altfel, ar antrena nu doar un abuz de proporții, dar ar declanșa eventuale acțiuni penale pentru implicarea în chestiuni în care Consiliul Național al Audiovizualului nu are atribuții.”
Un proiect G4Media.ro – Fundația Konrad Adenauer
#MonitorizareEuroparlamentare
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii