Directorul Rosal Prahova, Cătălin Ioniță, audiat la Poliție într-un dosar penal
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul Poliției Prahova a efectuat marți, 27 iulie, audieri într-un dosar penal care vizează mai multe societăți care au lucrat cu Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești în perioada în care Cezar Stoichiciu era director. În jurul prânzului, la Poliția Prahova s-a prezentat pentru a fi audiat și Cătălin Ioniță, directorul Rosal Prahova, însoțit de un avocat, dezvăluie ziarulincomod.ro
Ziarul Incomod a solicitat Poliției Prahova informații oficiale despre acest caz, pe care le vom publica în momentul în care vor fi remise.
Reamintim că zilele trecute ziarul Incomod a publicat un articol în care vorbeam despre o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu privire la fapte de abuz în serviciu săvârșite la CSM Ploiești în ceea ce privește achiziții publice în perioada în care Clubul a fost condus de Stoichiciu. La acel moment am publicat un document prin care Parchetul solicita o serie de documente de la CSM Ploiești.
Citește integral pe ziarulincomod.ro
Sursa Foto: gazetaph.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii