G4Media.ro

Directorul societăţii de termoficare din Mangalia, trimis în judecată pentru trafic de…

Sursa foto: Unsplash/ Tingey Injury Law Firm

Directorul societăţii de termoficare din Mangalia, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Directorul societăţii de termoficare din Mangalia, Dorinel Colgiu, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influenţă, a informat, marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Constanţa, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Colgiu Dorinel, director al SC Goldterm SA (societate comercială ce aparţine Consiliului Local Mangalia), pentru comiterea a trei infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată.

„În perioada 2023 – 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins şi primit în mai multe tranşe, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la un om de afaceri, cu punct de lucru în zona limitrofă plajelor Saturn – Venus, (…), pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi Poliţiei Locale Mangalia şi a-i determina pe aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite societăţii comerciale respective să îşi desfăşoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizaţiei ‘Aviz program de funcţionare’ (…) şi fără a fi supusă unor controale din partea Poliţiei Locale Mangalia şi astfel să nu fie sancţionată contravenţional”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.

Ulterior, în perioada iunie – iulie 2024, Colgiu ar fi pretins de la acelaşi om de afaceri 15.000 de euro pentru a-şi trafica influenţa în acelaşi mod prezentat anterior.

„În perioada mai – iunie 2024 inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins şi primit în două tranşe printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 50.000 lei pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi a-i facilita acestuia eliberarea unei autorizaţii de funcţionare, fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală pentru magazinele ce depăşesc o suprafaţă de vânzare de peste 250 mp potrivit unei hotărâri a Consiliului Local”, se mai spune în comunicat.

Ulterior, pe 1 iulie 2024, persoana respectivă care administra o societate comercială ce are ca obiect comercializarea de materiale de bricolaj ar fi primit autorizaţia de funcţionare pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafaţă de vânzare mai mică de 250 metri pătraţi.

La sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri 15.000 euro pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi Poliţiei Locale Mangalia şi că-i va determina pe aceştia să permită ca societatea omului de afaceri să-şi desfăşoare activitatea în continuare, fără autorizaţie de funcţionare.

În contextul menţionat, pe 9 iulie inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinşi iniţial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani ce aparţin inculpatului Colgiu Dorinel.

„Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunerea de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu (măsura arestului preventiv expiră la 13 octombrie 2024) şi de a se menţine măsurile asigurătorii”, a mai informat DNA – Serviciul Teritorial Constanţa. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează